11.4 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialFOTO: În stațiunea Harghita Băi au căzut primii fulgi de zăpadă din...

FOTO: În stațiunea Harghita Băi au căzut primii fulgi de zăpadă din acest sezon

Primii fulgi de zăpadă din acest sezon au început să cadă, miercuri, în stațiunea Harghita Băi, informează Agerpres.

Jandarmeria Montană a precizat că prima ninsoare a început să cadă în jurul orei 11.00, după ce, în cursul dimineții, s-a înregistrat ploaie și lapoviță. 

Potrivit responsabilului cu publicul al unui parc de aventură din Băile Harghita, Sinka Mihaly, prima ninsoare a venit mai devreme decât în anii precedenți, în condițiile în care în urmă cu câteva zile în zonă se înregistrau temperaturi de vară.

„Nu prea îmi amintesc să fi nins atât de devreme, noi tot mai sperăm să fie toamnă. De obicei prima ninsoare cade pe la începutul lui octombrie și e destul de neobișnuit ținând cont că duminică, la Harghita Băi, au fost 26 de grade Celsius, iar acum sunt 2 grade Celsius”, a declarat Sinka Mihaly.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi, Gheorghe Suciu, le-a recomandat turiștilor să nu pornească pe trasee neechipați de iarnă. În plus, el a precizat că jandarmii montani sunt să intervină, la solicitarea cetățenilor.

Stațiunea Băile Harghita este situată la o altitudine de 1.350 de metri și, chiar dacă se află la o distanță de 21 km față de Miercurea Ciuc, este localitate aparținătoare municipiului. Stațiunea are o medie anuală de 150 de zile cu zăpadă și este asaltată, anual, de mii de iubitori ai sporturilor de iarnă.

 

Cele mai citite

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă