RL: Domnule Tăriceanu, Guvernul a hotărât să îşi asume răspunderea asupra unor măsuri foarte controversate, convenite deja cu FMI. PSD şi PNL au anunţat o moţiune de cenzură, primul pas spre căderea Guvernului. Credeţi aşadar că ne putem lipsi de acordul cu FMI?
CPT: După cum ştiţi, nu sunt un mare admirator al FMI care vine de multe ori cu soluţii aplicate în ţările lumii a treia. România n-are de ce să considere ca are nevoie de asistenţa FMI. Sigur că după un an şi cinci luni de guvernare PDL situaţia economică este de-a dreptul tragică şi probabil că, fără ajutorul FMI, România nu ar avea suficientă credibilitate ca să se prezinte ca o ţară capabilă să se autoguverneze. Uitaţi-vă că Grecia, unde situaţia economică este mult mai grea decât în România, nu a făcut apel în primul rând la FMI, ci la Uniunea Europeană. Iar pe mine atitudinea pe care o adoptă România nu mă lasă indiferent. Actualul Guvern a preferat această soluţie pentru simplul fapt că doreau să dea românilor imaginea unui ţap ispăşitor. Dar FMI nu are decât o singură cerinţă, aceea de a vedea în România un set de politici spre echilibrarea cheltuielilor. Este la latitudinea autorităţilor române ce tip de măsuri iau.
RL: Deci e nevoie ca scrisoarea către FMI să fie trimisă la vreme, la începutul lui iunie?
CPT: Este nevoie pentru că Guvernul a intrat pe drumul acesta, dar ce este scrisoarea în fond? Este un angajament al României că-şi redresează prin anumite măsuri situaţia bugetară. Problema nu este însă de calendar. Problema este ce conţine scrisoarea. Aici este problema cheie. Eu şi colegii mei din PNL considerăm că alegerea este fundamental greşită.
RL: Preşedintele Băsescu şi PDL insistă că au ales calea cea mai bună, că au evitat creşterea cotei unice, respectiv a TVA, ceea ce ar fi fost catastrofal.
CPT: Eu nu împărtăşesc acest punct de vedere. Guvernul alege soluţia reducerii salariilor, a reducerii pensiilor, în fine, global, a reducerii cheltuielilor. Dar rezervele pe care Guvernul nu vrea să le ia în considerare la nivelul administraţiei sunt uriaşe. Am propus un set de 20 de măsuri, din care s-ar fi putut foarte bine alege o altă soluţie. Faptul că Băsescu şi Boc spun că este cea mai bună soluţie nu convinge absolut pe nimeni.
RL: Am în faţă câteva din propunerile PNL.
CPT: Într-o perioadă de criză şi noi susţinem că trebuiesc ajustate cheltuielile la nivelul veniturilor. Dar nu este suficient dacă Guvernul nu înţelege să vină cu stimulente pentru repornirea economiei. Astăzi România nu-şi poate permite cheltuieli nu pentru că sunt cheltuielile prea mari, ci pentru că economia a încetat să mai funcţioneze şi să aducă veniturile necesare la buget. De ce această problemă nu s-a pus în perioada anilor 2000, 2001, 2002 şi aşa mai departe până în 2008? Pentru că economia funcţiona.
RL: Vi se reproşează că aceste cheltuieli sunt foarte mari fiindcă guvernul dvs. a majorat numărul funcţionarilor, de la 900.000 la circa 1,3 milioane.
CPT: Haideţi să trecem de la propagandă la realităţi. Cheltuielile nu erau mari pentru acea perioadă. Sunt mari acum pentru o economie care a fost îngenunchiată de actualul Guvern şi care nu mai poate să producă. Vedeţi numărul de întreprinderi în faliment, vedeţi că ajungem la un milion de şomeri care generează cheltuieli. Este aritmetică extrem de simplă. În termeni de creştere a numărului personalului bugetar, luaţi nimic altceva decât „Ziarul Financiar” unde o să vedeţi că numărul de funcţionari creat în 2005-2008 este de 60.000, analiză întocmită potrivit datelor oficiale, disponibile pentru toată lumea. Aceste posturi au fost create pentru că România a avut nişte angajamente europene de care FMI nu vrea să ţină cont, au trebuit create instituţii noi ca România să fie compatibilă cu standardele europene. Vrem să înţelegem? Bine. Nu vrem să înţelegem? Putem s-o ţinem înainte cu sloganurile.
RL: Dar România a intrat în criză cu un deficit bugetar mare, 5,8% în 2008.
CPT: Vă-ntreb un lucru: dacă aceste posturi create au fost inutile, excesive, de ce nu le-a redus actualul Guvern? Spuneţi-mi, vă rog, retoric vă întreb, care sunt inutile? Agenţia Naţională de Integritate, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor pentru Achiziţiile Publice, Autoritatea Naţională pentru Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Inspectoratul General de Situaţii de Urgenţă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţii. Spuneţi-mi şi mie: la care din ele renunţăm?
FMI-ul se poate duce să dea lecţii în altă parte şi nu în România. Când cei de la FMI vorbesc cu o uşurinţă inadmisibilă de faptul că au fost create 250.000 de posturi în administraţie dau dovadă de lipsă crasă de competenţă şi de profesionalism. Sigur că autorităţile române se bucură când spune FMI-ul ceva ce pare sa le aducă, politic, o soluţie salvatoare. Mie mi se pare absolut inadmisibil să vină FMI-ul şi să spună astfel de prostii în România.
RL: În afară de instituţiile de tip european, în aparatul birocratic – nu puteţi nega – există persoane care nu au o fişă a postului bine definită, există structuri ierarhice foarte stufoase.
CPT: Nu, nici nu vreau să neg. Nu putem să negăm că în aparatul administrativ sunt angajaţi care, probabil, nu-şi justifică existenţa. Sunt absolut de acord. Şi spun că acolo există rezerve foarte mari, în administraţie, administraţia are întotdeauna tendinţa naturală de a produce excrescenţe. Dar se uită că în perioada 2005-2008, în afară de cele europene, posturile din administraţia publică au fost blocate. Mai mult decât atât: pot să vă spun că pentru anii 2005-2008 analiza indicatorilor bugetari ne arată, ce? Că România a funcţionat cu deficit bugetar, dar întotdeauna cheltuielile de investiţii au fost mai mari decât deficitul bugetar. Cu alte cuvinte, deficitul nu a finanţat cheltuielile cu administraţia, ci a finanţat investiţiile. Astăzi, banii de la deficitul bugetar se duc pe cheltuieli cu salarii!
RL: Sindicatele atrag însă atenţia că politicienii nu au avertizat în campania electorală din 2008, de exemplu, asupra venirii crizei.
CPT: Nu numai că n-au avertizat; unii au venit chiar să supraliciteze. Aduceţi-vă, vă rog, aminte de promisiunea PDL-ului, a lui Boc, a lui Băsescu, de majorare a salariilor cu 50% pentru educaţie. Amintiţi-vă care a fost poziţia mea şi a PNL-ului de a spune că economia nu poate suporta o astfel de majorare. Noi ne-am situat pe o poziţie corectă care ne-a costat electoral.
RL: Preşedintele Băsescu şi premierul Boc vă acuză că acum trebuie plătite împrumuturile făcute în 2007-2008.
CTP: La finele anului 2008, România avea o datorie publică foarte redusă – 21% din PIB – în timp ce limita acceptată pentru Europa este 60%. Din fericire, România are încă – şi subliniez de două, de trei ori – are încă un nivel de datorie publică redusă. Acum suntem la peste 35% cu datoria publică, care creşte din păcate vertiginos. Eu nu sunt aici un adept al unei politici extrem de severe. România trebuie să se modernizeze, are nevoie să facă cheltuieli. România, după părerea mea, va avea nevoie să lucreze cu un deficit bugetar o lungă perioadă de vreme. Dar acest deficit bugetar să fie destinat nu consumului, ci investiţiilor. Deci nu datoria publică este astăzi cea mai serioasă problemă. Cea mai serioasă problemă este legată de perspectivă: ce facem pentru repornirea motoarelor economiei? Altfel, vă garantez că în şase luni, după adoptarea acestui pachet de măsuri, actualul Guvern se va găsi confruntat cu o situaţie similară. Spuneţi-mi şi mie: vor reduce cu încă 25% cheltuielile?
RL: Preşedintele reproşează PNL neparticiparea la dialog.
CPT: Partidul Naţional Liberal are o datorie care este total diferită de cea a partidului de guvernământ. Avem dreptul să criticăm şi în acelaşi timp avem obligaţia să venim cu soluţii alternative. Am criticat şi am venit cu măsuri alternative. Cred că ne facem datoria de partid de opoziţie într-un sistem democratic. Preşedintele să se uite mai bine în ograda lui.
RL: Propuneţi de exemplu „să fie micşorat numărul de consilieri de la cabinetele miniştrilor şi şefilor de autorităţi, să nu mai fie plătite telefoanele mobile, să fie tăiaţi banii de transport, să fie interzise cumpărările de sedii, să fie reanalizate câştigurile din concesiuni” etc. Spuneţi şi că ar trebui impozitat profitul Băncii Naţionale, dar înţeleg că acest profit este deja impozitat.
CPT: Nu. Profitul Băncii Naţionale din păcate nu mai este impozitat de o lungă perioadă de vreme şi am auzit un punct de vedere al BNR care a spus că „am plătit 80% din profit”. Eu întreb de ce nu l-au plătit pe tot? Pentru că legea nu stabileşte un anumit nivel. M-am informat, în momentul în care am facut această declaraţie.
RL: Măsurile PNL pot fi aplicate rapid?
CPT: Se pot face, bineînţeles, rapid.
RL: Iar suma acestor economii este suficientă?
CPT: S-ar putea ca cele 20 de măsuri să nu acopere integral. Nu este o lista exhaustivă. Este doar un mic inventar, un exemplu de măsuri pe care Guvernul ar putea să le adopte. Uitaţi-vă în Polonia! Polonia a hotărât în acest moment să vândă o serie de participaţii în companii importante, în care statul avea o deţinere consistentă. România are posibilitatea să-şi vândă participaţiile de la Romtelecom, de la societaţile de tip Electrica. Are o serie de posibilitaţi pe care ar trebui numai să le evalueze şi să le exploateze. Ar putea să demareze privatizarea Căilor Ferate. Dar nu se întâmplă absolut nimc. Nu există nici un fel de intenţie, de direcţie. Ei (Guvernul – n.r.) sunt pur şi simplu blocaţi şi timoraţi din cauza iniţiativei preşedintelui, care a trecut pe post de prim-ministru în loc să lase guvernul să-şi facă treaba. E un lucru pe care îl vedem prea bine.
RL: PNL va semna textul moţiunii de cenzură iniţiate de PSD. Cum va arăta ea când cele două partide au viziuni total diferite? PSD vrea desfiinţarea cotei unice, PNL, nu.
CPT: În afară de această problemă, spuneţi-mi unde este viziunea total diferită – cel puţin în momentul de faţă. Eu cred că interesul celor două partide este să-şi păstreze identitatea ideologică. Este absolut normal. Nu cred că trebuie să ne ascundem că există o competiţie între noi, cei din PNL şi PSD. Eu nici nu mi-aş imagina că trebuie să călcăm pe urmele PSD-ului, după cum nici PSD-ul nu-şi doreşte să calce pe urmele altora. Ceea ce rămâne de făcut este un demers inteligent, responsabil, de a uni forţele opoziţiei şi a forţa căderea acestui Guvern care se dovedeşte a fi incapabil. Cred că disputele acestea de ordin ideologic ar trebui să fie lăsate acum cu un bemol mai jos. Cetăţenii trebuie să vadă imaginea unei opoziţii cât mai unite, cu o forţă de lovire importantă. Eu şi foarte mulţi dintre colegii noştri, aproape toţi vom îmbrăţişa ideea unei moţiuni de cenzură la adresa Guvernului. PNL nu are numărul necesar de parlamentari pentru a iniţia singur o moţiune de cenzură, spre deosebire de PSD.
RL: Moţiunea de cenzură – cred că suntem de acord – este un mijloc şi nu un scop. Dacă va cădea Guvernul, ce fel de Guvern vedeţi în loc?
CPT: PDL-ul şi-a dat întreaga măsură a incapacităţii şi a incompetenţei. Nu cred că mai putem să mai mergem cu o a treia formulă. Suntem la al doilea Guvern în care Boc este prim-ministru – primul Guvern cu PSD, mă refer la coaliţia care a funcţionat în 2009 şi acum această coaliţie în care practic PDL-ul este singura forţă dominantă. Sigur, există şi UDMR-ul sau independenţii care susţin actuala putere dar trebuie să ne referim la pricipala forţă politică. Părerea mea este că PDL-ul nu mai are ce să caute într-un viitor Guvern.
RL: Vedeţi, aşadar, o reconfigurare a majoritaţii parlamentare?
CPT : Eu, în momentul de faţă, nu pot să vă spun că văd foarte simplu o reconfigurare. Eu văd o necesitate în reconfigurarea majorităţii parlamentare. Cred că PDL-ul trebuie trimis la vatră o perioadă lungă, să se răcorească, să-şi revină, să se debaraseze de practicile pe care le-a instaurat în ultimii ani.
RL: Adică PDL-ul să treacă în opoziţie.
CPT: PDL-ul ar trebui să treacă în opoziţie şi, sigur, văd necesară o altă majoritate parlamentară care să fie agregată în jurul PSD-ului şi PNL-ului.
RL: Deci un Guvern PNL-PSD?
CPT: Da… Dar un Guvern PNL-PSD astăzi nu strânge suficiente voturi. Trebuie creată o majoritate în Parlament, majoritate care sigur că se poate crea pe baza unor discuţii şi negocieri între forţele politice din Parlament.
RL: Forţele politice din Parlament care ar trebui – ca să existe această reconfigurare a majorităţii – să iasă din arcul guvernamental sunt, probabil, UDMR şi minorităţile.
CPT: Nu ştiu, vom vedea. Cred că acesta este un lucru care astăzi merită o discuţie, dar nu cea mai importantă discuţie. Cel mai important este că dacă se va ajunge în situaţia în care Guvernul actual pică, nu suntem într-o situaţie fără ieşire. Constituţia oferă posibilitatea agregării unei majorităţi parlamentare. De altfel, majoritatea parlamentară, după alegeri, fără să fi fost viciată în vreun fel nu era a PDL-ului. PDL-ul reprezenta o minoritate, aşa încât nu cred că suntem într-o situaţie fără ieşire.
RL: PNL poartă discuţii în acest moment cu UDMR sau minorităţile în vederea acestei reconfigurări?
CPT: Nu.
RL: Dar moţiunea de cenzură, potrivit calendarului parlamentar actual, ar trebui să fie votată undeva săptămâna viitoare.
CPT: Corect.
RL: Dacă Guvernul cade, nu e nevoie de un Guvern din umbră, poate dinaintea depunerii moţiunii de cenzură?
CPT: Nu cred că aşa trebuie procedat. Sigur că poate ar fi util ca preşedintele PNL să ia o iniţiativă politică astfel încât moţiunea de cenzură să aibă succes. Dacă aceste negocieri politice nu vor fi făcute înainte de moţiunea de cenzură atunci nu ne putem aştepta decât la un rezultat care să certifice „status quo”-ul actual.
RL: Dacă PNL şi PSD nu vor reuşi să convingă colegi aflaţi acum în arcul guvernamental, care credeţi că vor fi perspectivele?
CPT: Perspectivele nu pot să fie decât cele toate posibilele urmări pe care le vedem. Adică România să continue să plonjeze şi mai adânc în recesiune economică. Dar este fundamental să observăm că una din marile slăbiciuni ale actualei coaliţii politice este lipsa totală de încredere din partea cetăţenilor. Din această cauză şi capacitatea lor de guvernare este limitată. Ei au pierdut încrederea oamenilor şi în mod normal ar fi trebuit să-şi dea seama şi să recurgă la o atitudine politică, la un gest politic care este necesar în asemenea situaţii. Cu alte cuvinte, să îşi prezinte demisia.
RL: Dar în acest context, dvs., partidele de opoziţie, nu aruncaţi, prin moţiunea de cenzură, un colac de salvare PDL-ului? Nu aveţi un Guvern din umbră, dacă o să cadă cabinetul Boc, ar fi din nou Guvern PDL.
CPT: Nu… Guvernul din umbră, repet, nu se poate crea decât ca urmare a unor negocieri politice între partidele parlamentare privitoare la agregarea unei alte majorităţi. Înainte de căderea cabinetului, un Guvern din umbră nu poate fi constituit decât de partidul de opoziţie care este – aş spune – de departe forţa politică dominantă. Ceea ce în România, nu există. Dar nu văd care-i colacul de salvare. Aşa am putea să spunem întotdeauna despre orice moţiune de cenzură că este un colac de salvare pentru actuala putere. Eu cred că, dacă vreţi să folosim o figură mai plastică, cu cât se vor menţine mai mult la putere cu atât căderea va fi mai usturătoare pentru PDL.
RL: E de presupus că tensiunile sociale vor determina PDL să ia adevărate măsuri economice.
CPT: Nu, nu îi creditez cu aşa ceva. Sunt incapabili. Sunt incapabili să vadă realităţile sociale, sunt incapabili să înţeleagă economia, sunt incapabili să guverneze democratic. Partidul Democrat nu este decât un urmaş extrem de demn a ceea ce au fost în România, după revoluţie, FSN-ul şi PDSR-ul. Şi au dovedit că sunt capabili să ducă la cote nebănuite politica perversă a partidelor de tip comunist, transformate după revoluţiile din anii ’90 în aşa-zis democratice.
RL: Dar aţi câştigat alegerile în 2004 împreună cu Partidul Democrat, domnule Tăriceanu. Remarcaţi unele semnale de împăcare din zona Palatului Cotroceni şi a PDL? Mă refer în speţă la declaraţia domnului Cristian Preda, că Guvernul ar trebui s-asculte şi ce spun partidele de opoziţie, că ar trebui să nu mai existe abordări adolescentine de tipul „e vina ta! ba e vina ta” etc. Le sesizaţi?
CPT: Le sesizez. Numai că ele vin din partea unor oameni cum este Cristian Preda, pe care eu îl apreciez foarte mult şi pentru că nu vreau să fac o remarcă maliţioasă am să spun că el are o viziune nu naivă – pentru că atunci aş fi maliţios – am să spun că el are o viziune idealistă a lucrurilor, care nu se regăseşte la ceilalţi membri ai PDL-ului, care sunt mânaţi numai de un singur lucru: de interese. Deci semnalele care vin din partea PDL-ului – şi mă refer la ceilalţi, nu la Cristian Preda – nu vin dintr-o dorinţă de recâştigare a încrederii, ci din interes pentru a găsi o formulă politică pentru a se menţine la putere. Şi eu cred că PNL nu trebuie, în actualele condiţii să facă vreo concesie.
RL: Excludeţi cu totul o împăcare cu PDL?
CPT: Aici nu e problemă de împăcare, nu suntem certaţi. Cei de la PDL trebuie să-nţeleagă că în România nu s-au întâlnit proştii cu şmecherii. Dacă vor să guverneze după acest principiu, tipic pentru mahalaua bucureşteană, se înşală. Ei trebuie să înţeleagă că guvernarea şi politica unei ţări serioase trebuie să se facă respectând principiile fundamentale ale democraţiei şi cutumele politice, adică regulile jocului politic. Dacă vor dori întotdeauna ca într-un parteneriat să fie ei cei care câştigă şi ceilalţi, obligatoriu, cei care pierd, atunci nu vor avea viaţă bună şi îndelungată cu nimeni.
RL: Şi care ar fi gesturile care v-ar dovedi că PDL înţelege aceste aspecte? PDL sau preşedintele Băsescu.
CPT: Primul gest concret ar fi să plece în opoziţie o lungă perioadă de vreme şi să se debaraseze de tot balastul acumulat în ultimii ani, pornind de la încrederea în forţa lui Băsescu de a impune tuturor, împotriva oricăror reguli, propria voinţă politică. De a impune tuturor, nu numai partidelor politice, ci şi electoratului.
CV Călin Popescu Tăriceanu
Martie 2009 – A pierdut conducerea PNL în favoarea lui Crin Antonescu, la o diferenţă substanţială de voturi.
2007-2008 – Prim-ministru al unui guvern minoritar, format din PNL şi UDMR, susţinut în Parlament de PSD.
2004-2007 – Prim-ministru al Alianţei D.A. într-un guvern format din PNL, PD, UDMR şi, temporar, Partidul Umanist Român, actualul PC.
2005 – A devenit preşedinte al Partidului Naţional Liberal, funcţie pe care a deţinut-o şi interimar după retragerea, în octombrie 2004, a lui Theodor Stolojan.
1996-1997 – A fost ministru al Industriei şi Comerţului în Guvernul Victor Ciorbea.
1996-prezent – Deputat de Bucureşti şi de Ilfov.
1990 – Membru fondator al PNL, îndeplinind apoi şi funcţia de secretar executiv.
1976 – A absolvit Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcţii Bucureşti, iar ulterior a făcut un master în matematică şi informatică la Universitatea Bucureşti
