15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialÎn fruntea bucatelor

În fruntea bucatelor

Alegerile locale, petrecute într-o acalmie generală și stârnind prea puțin interesul cetățenilor apatici, au adus în fața noastră a tuturor, în afară de atmosfera leșinată și fără promisiuni sau speranțe în care s-au desfășurat, și o altă noutate. Un sfert din primării au fost câștigate, unele cu scoruri foarte mari, de candidați cu probleme în justiție. Mircia Gutău, condamnat de două ori pentru corupție, a luat 45% la Râmnicu Vâlcea, iar Cătălin Cherecheș a candidat la Baia Mare din pușcărie și a obținut aproape 70%. Cei doi beneficiari ai succesului electoral anunță, pentru cine vrea să o vadă, complexități demne de a fi luate în considerare.

Un prim fapt de reținut este că sistemul a permis candidaturile unor condamnați. De aici începe totul și, într-un fel, aici se și sfârșește totul. Dacă sistemul statului de drept pe care îl pune în joc România nu are filtre care să permită menținerea departe de listele de candidatură a unor asemenea inși, atunci ce se poate aștepta cu adevărat în privința funcționalității oneste și a onorabilității din partea lui?

În al doilea rând, alegătorii activi – nu vorbesc aici de majoritatea tăcută a celor plictisiți să îi tot gireze pe șmecheri fiindcă altceva nu au pe listă, după care, vreme de un întreg mandat, să se plângă de ei – care i-au votat pe cei doi puteau gândi, într-o variantă necinică, mai degrabă așa: dacă li s-au acceptat candidaturile înseamnă că, în cele din urmă, din verificări a rezultat că nu sunt vinovați, rămânând eligibili; sau: de vreme ce au fost destul de șmecheri ca, în pofida condamnărilor, să răzbată pe liste, inteligența lor practică merită susținere. Ambele deducții sunt posibile și arată că, de fapt, lupta organelor anticorupție și a justiției românești trebuie îndreptată nu doar împotriva particularilor care „calcă pe bec”, fiind sau nu în funcții publice, ci a sistemului însuși care îngăduie asemenea laxități și permeabilități.

Chestiunea maleabilității excesive a sistemului, care poate fi, la rigoare, confundată cu lipsa de coerență și de funcționalitate, s-a mai pus și în legătură cu marii condamnați. Nu a trecut mult timp de când însuși premierul țării – pe atunci Victor Ponta – se învolbura asupra justiției și, eroic, promitea unui ilustru condamnat, lui Adrian Năstase însuși, o reluare a locului pe care momentan îl pierduse în ansamblul vieții active a Partidului Social-Democrat și chiar în politica țării. Și dacă totul a rămas un simplu exercițiu retoric, tot inacceptabil este din partea unui prim-ministru pus să gestioneze viața publică a României în condiții de transparență și de joc cinstit, cu respectarea regulilor. Acum acest tip de excese se văd, iar partea care a luat în serios spusele respective din ansamblul alegătorilor a ieșit și ea la lumină, votând corupți sau condamnați, ba chiar și recidiviști.

Cinstit: cine poate avea nevoie de corupți în fruntea bucatelor? Numai alți corupți și coruptibili, familiarizați cu vechea procedură a lui „ia și tu, dar dă-mi și mie”. Sau ultimii naivi deznădăjduiți, care socotesc că un om cinstit nu are cum izbuti în viață, că fără experiența corupției și familiarizarea cu filierele și cu procedurile ei nu se poate mișca nimic. După mine, cei din această a doua categorie sunt mai jalnici decât primii, fiindcă în vreme ce cinicii sunt oameni de acțiune, tranzacționiști gata de orice, numai „să iasă bine”, ceilalți au curbat demult, definitiv, spatele, explicând lumea și viața printr-o cunoaștere deformată și păguboasă, care nu duce pe nimeni la mulțumire (de fericire nici nu poate fi vorba).

Pe lângă toate aceste lucruri sistemul pare să își mai exhibe o neputință: are el mijloacele de a corecta o asemenea situație? Poate vreo autoritate invalida mandatul cuiva care nici nu ar fi trebuit să se poată prezenta la concursul pentru un oficiu public? Și dacă o face, are îndreptățire, legitimitate democratică? Sau o astfel de intervenție va fi socotită drept abuzivă, încă o expresie a intereselor partizane, de grup, partinice sau nu?

Se pare că în România una dintre imposibilitățile curente este să separăm ceea ce ține de funcționabilitatea normală de cea distructivă. La noi se combină periculos de mult lumea palatelor cu cea a închisorilor; uneori și cu cea a ospiciilor. Că spațiul public a invadat și continuă să invadeze mereu zona intimității și că ultimul oftat din patul conjugal ajunge pe ecranele televiziunilor nu mai trebuie demonstrat. Dar că marile și micile japițe de după gratii vin și revin și vin din nou, neîncetat, să ne învețe cum să ne gospodărim – indiferent de partide, de motivele condamnărilor și de numele proprii ale respectivilor –, asta este deja cam peste limita de anduranță a insului cu caracter, care aspiră la o viață și la o țară normală pentru sine și pentru copiii lui.

Și nu mai încape nici vechea scuză că suntem într-o tranziție complexă și dureroasă. Au trecut douăzeci și cinci de ani de la căderea vechiului regim, timp suficient – de vreme ce vorbim despre un sfert de secol – pentru a se pune lucrurile într-o anumită ordine și să se stabilească noile reguli de funcționare instituțională corectă, democratică. Părem inepți și incapabili de traiul cu fruntea sus, la lumina soarelui. Și ce dacă nu suntem așa, de vreme ce așa ne comportăm și părem?!

 

Citat

Cinstit: cine poate avea nevoie de corupți în fruntea bucatelor? Numai alți corupți și coruptibili, familiarizați cu vechea procedură a lui «ia și tu, dar dă-mi și mie». Sau ultimii naivi deznădăjduiți, care socotesc că un om cinstit nu are cum izbuti în viață, că fără experiența corupției și familiarizarea cu filierele și cu procedurile ei nu se poate mișca nimic.Ovidiu PECICAN

 

ÎN FRUNTEA BUCATELOR

 

Alegerile locale, petrecute într-o acalmie generală și stârnind prea puțin interesul cetățenilor apatici, au adus în fața noastră a tuturor, în afară de atmosfera leșinată și fără promisiuni sau speranțe în care s-au desfășurat, și o altă noutate. Un sfert din primării au fost câștigate, unele cu scoruri foarte mari, de candidați cu probleme în justiție. Mircia Gutău, condamnat de două ori pentru corupție, a luat 45% la Râmnicu Vâlcea, iar Cătălin Cherecheș a candidat la Baia Mare din pușcărie și a obținut aproape 70%. Cei doi beneficiari ai succesului electoral anunță, pentru cine vrea să o vadă, complexități demne de a fi luate în considerare.

Un prim fapt de reținut este că sistemul a permis candidaturile unor condamnați. De aici începe totul și, într-un fel, aici se și sfârșește totul. Dacă sistemul statului de drept pe care îl pune în joc România nu are filtre care să permită menținerea departe de listele de candidatură a unor asemenea inși, atunci ce se poate aștepta cu adevărat în privința funcționalității oneste și a onorabilității din partea lui?

În al doilea rând, alegătorii activi – nu vorbesc aici de majoritatea tăcută a celor plictisiți să îi tot gireze pe șmecheri fiindcă altceva nu au pe listă, după care, vreme de un întreg mandat, să se plângă de ei – care i-au votat pe cei doi puteau gândi, într-o variantă necinică, mai degrabă așa: dacă li s-au acceptat candidaturile înseamnă că, în cele din urmă, din verificări a rezultat că nu sunt vinovați, rămânând eligibili; sau: de vreme ce au fost destul de șmecheri ca, în pofida condamnărilor, să răzbată pe liste, inteligența lor practică merită susținere. Ambele deducții sunt posibile și arată că, de fapt, lupta organelor anticorupție și a justiției românești trebuie îndreptată nu doar împotriva particularilor care „calcă pe bec”, fiind sau nu în funcții publice, ci a sistemului însuși care îngăduie asemenea laxități și permeabilități.

Chestiunea maleabilității excesive a sistemului, care poate fi, la rigoare, confundată cu lipsa de coerență și de funcționalitate, s-a mai pus și în legătură cu marii condamnați. Nu a trecut mult timp de când însuși premierul țării – pe atunci Victor Ponta – se învolbura asupra justiției și, eroic, promitea unui ilustru condamnat, lui Adrian Năstase însuși, o reluare a locului pe care momentan îl pierduse în ansamblul vieții active a Partidului Social-Democrat și chiar în politica țării. Și dacă totul a rămas un simplu exercițiu retoric, tot inacceptabil este din partea unui prim-ministru pus să gestioneze viața publică a României în condiții de transparență și de joc cinstit, cu respectarea regulilor. Acum acest tip de excese se văd, iar partea care a luat în serios spusele respective din ansamblul alegătorilor a ieșit și ea la lumină, votând corupți sau condamnați, ba chiar și recidiviști.

Cinstit: cine poate avea nevoie de corupți în fruntea bucatelor? Numai alți corupți și coruptibili, familiarizați cu vechea procedură a lui „ia și tu, dar dă-mi și mie”. Sau ultimii naivi deznădăjduiți, care socotesc că un om cinstit nu are cum izbuti în viață, că fără experiența corupției și familiarizarea cu filierele și cu procedurile ei nu se poate mișca nimic. După mine, cei din această a doua categorie sunt mai jalnici decât primii, fiindcă în vreme ce cinicii sunt oameni de acțiune, tranzacționiști gata de orice, numai „să iasă bine”, ceilalți au curbat demult, definitiv, spatele, explicând lumea și viața printr-o cunoaștere deformată și păguboasă, care nu duce pe nimeni la mulțumire (de fericire nici nu poate fi vorba).

Pe lângă toate aceste lucruri sistemul pare să își mai exhibe o neputință: are el mijloacele de a corecta o asemenea situație? Poate vreo autoritate invalida mandatul cuiva care nici nu ar fi trebuit să se poată prezenta la concursul pentru un oficiu public? Și dacă o face, are îndreptățire, legitimitate democratică? Sau o astfel de intervenție va fi socotită drept abuzivă, încă o expresie a intereselor partizane, de grup, partinice sau nu?

Se pare că în România una dintre imposibilitățile curente este să separăm ceea ce ține de funcționabilitatea normală de cea distructivă. La noi se combină periculos de mult lumea palatelor cu cea a închisorilor; uneori și cu cea a ospiciilor. Că spațiul public a invadat și continuă să invadeze mereu zona intimității și că ultimul oftat din patul conjugal ajunge pe ecranele televiziunilor nu mai trebuie demonstrat. Dar că marile și micile japițe de după gratii vin și revin și vin din nou, neîncetat, să ne învețe cum să ne gospodărim – indiferent de partide, de motivele condamnărilor și de numele proprii ale respectivilor –, asta este deja cam peste limita de anduranță a insului cu caracter, care aspiră la o viață și la o țară normală pentru sine și pentru copiii lui.

Și nu mai încape nici vechea scuză că suntem într-o tranziție complexă și dureroasă. Au trecut douăzeci și cinci de ani de la căderea vechiului regim, timp suficient – de vreme ce vorbim despre un sfert de secol – pentru a se pune lucrurile într-o anumită ordine și să se stabilească noile reguli de funcționare instituțională corectă, democratică. Părem inepți și incapabili de traiul cu fruntea sus, la lumina soarelui. Și ce dacă nu suntem așa, de vreme ce așa ne comportăm și părem?

Cele mai citite

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă