14.6 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialIn fiecare seara, solidari cu Catedrala Sf. Iosif

In fiecare seara, solidari cu Catedrala Sf. Iosif

De sase saptamani, la intrarea in santierul viitorului building de 75 m inaltime, care ameninta Catedrala Sf. Iosif, pe trotuarul de langa panourile metalice inalte (ridicate pentru a ascunde sapaturile la cele 4 niveluri subterane ale viitorului mamut), are loc seara de seara un protest cum n-a mai cunoscut Romania pana acum. Daca mitingul maraton din Piata Universitatii, cu care seamana protestul acesta pasnic, cerea eliberarea Romaniei de neocomunism, manifestantii din preajma Catedralei Sf. Iosif vin de sase saptamani cu flori si lumanari aprinse, se roaga si canta, de la ora 19,30 pana spre miezul noptii, si cer apararea patrimoniului si valorilor crestine ale Romaniei de azi, amenintate agresiv de lacomia afacerilor economice.
Amploarea solidaritatii cu Catedrala Sf. Iosif a atins apogeul in ziua Sfantului Anton de Padova. Dupa ce crestinii romani au urmarit mesajul transmis in direct din Piata centrala a orasului Padova, din Italia, adresat nepasatoarelor autoritati romane, si au format un lant viu in jurul Catedralei Sf. Iosif, cantand si rugandu-se cu flori de crini in maini, in timp ce formatia muzicala “Suflet tanar” a Arhiepiscopiei Romano-Catolice isi transmitea propriul mesaj artistic pentru salvarea Catedralei, pe fondul unor imagini impresionante cu Papa Ioan Paul al II-lea in Romania, numerosi crestini s-au retras catre str. Luterana, unde si-au continuat protestul lor pasnic, inceput acum sase saptamani.
In numele Initiativei Civice pentru Salvarea Catedralei, publicistul Doru Braia, care isi muta seara de seara protestul sau din strada in vehementa emisiune pe care o are la o televiziune, a rostit cuvinte acuzatoare, care i-au atras un proces din partea firmei constructoare: “Suntem mintiti si furati chiar de catre cei pe care i-am votat sa ne apere, nu sa incalce legile. Cand ei nu respecta legile, avem libertatea de a apela la orice mijloace sa ne aparam. Santierul lucreaza, desi incalca 24 de legi. Nu vrem sa lasam in urma un Bucuresti mutilat. Ceausescu n-a fost singur. Cei care au inceput demolarile pe vremea dictaturii vor s-o termine acum. Zece kg de trotil sunt mai ieftine decat Catedrala. Vreau sa fiu arestat, cum am fost si pe vremea comunistilor. Ce poate fi mai sublim decat sa fii arestat pentru ca aperi o biserica! Aici au calcat doi sfinti, Maica Tereza si Papa Ioan Paul al II-lea. Aceasta e o biserica a lui Dumnezeu, nu a securistilor. Aici se varsa sangele Domnului de 2006 ani. Aparati-l pe Dumnezeu! Si nu uitati ce-a spus Papa: “Nu va fie frica!”
Manifestarea artistica “Piata Universitatii” apara simbolurile politice ale tarii abia iesite din dictatura comunista. Cenaclul religios din fata santierului agresiv apara Catedrala Sf. Iosif, care devine in aceasta clipa simbolul valorilor spirituale amenintate tot mai mult in viitor de agresiunea incontrolabila a “dictaturii portofelului”. Toti cei care apara flacara fragila a spiritului de agresivitatea progresiva a banului si puterii nivelatoare a finantelor ar trebui sa fie prezenti, seara de seara, in preajma Catedralei Sf. Iosif, pentru ca agresivitatea lumii fara suflet de maine incepe azi. Aici si acum!

Cele mai citite

Shell Team Aviation, înșelăciunea continuă, reacții în lanț!

Investigația jurnalistică demarată de Ziarul Puterea,  intitulată ”Scandal în industria aviatică: Shell Team Aviation acuzată de înșelăciune și evaziune fiscală”(https://www.puterea.ro/scandal-in-industria-aviatica-shell-team-aviation-acuzata-de-inselaciune-si-evaziune-fiscala/), publicată la data...

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...

Sărăcie declarată, dar, în Securitate, cu Gușă plină

Ilustrație: Marian Avramescu În super anul electoral în curs, postul de telejustiție Realitatea începe să aibă un considerabil Plus de Gușă. Realitatea pe Păcur(ă)aru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă