Dincolo de manifestările acute ale crizei în sectorul finan-ciar-bancar, care prin ele însele au invitat la opinii, la un moment dat, preponderente, privind geneza crizei tocmai în respectivul sector, îndeosebi în urma speculaţiilor nestabilizatoare specifice acestuia, se dovedeşte mereu mai evident cu trecerea timpului că problema este poate chiar în altă parte: un anumit model economic este la asfinţit! Afirmaţia este valabilă cu referire la întreg spaţiul european şi, într-o măsură, chiar la cel nord-american. Adică exact în zonele unde s-a practicat, sub diferite forme şi la diverse intensităţi, modelul social de economie de piaţă, respectiv modelul de economie cu o puternică protecţie socială.
Includerea Americii în acest model poate cumva contraria. Statele Unite n-au excelat niciodată în protecţie socială, ceea ce a fost mereu un ascendent de productivitate a muncii şi deci un atu competiţional faţă de Europa Occidentală. Să nu trecem însă cu vederea faptul că actuala criză a început, după aprecierile unanime, în segmentul imobiliar „subprime” din SUA. Ce este de fapt „subprime”?! Un segment de populaţie săracă, despre care se ştia că nu va fi avut de unde să-şi ramburseze creditele ipotecare, oricât de generoase ar fi fost condiţiile de împrumut. Operaţiunea a fost acceptată politic şi sectorul financiar a găsit în aceasta doar o mare oportunitate de a-şi face speculaţiile devastatoare, ceea ce a grăbit deznodământul.
Cu Statele Unite înăuntru sau în afară, modelul social tot un accident al istoriei rămâne. Prosperitatea de masă la nivelul unor comunităţi (naţiuni, state) este o excepţie. Nu a avut vreun precedent istoric şi nu are vreun echivalent în lumea actuală. Peste tot de-a lungul istoriei nu au existat decât foarte puţini bogaţi şi foarte mulţi săraci, iar bogăţia celor dintâi s-a bazat pe sărăcia celor din urmă. La fel a fost de-a lungul istoriei şi în zonele care se bucură actualmente de o prosperitate de masă – zone reprezentând, de fapt, un pumn de oameni la scara lumii întregi!
Căci, la scară mondială, domină acelaşi model bogaţi-săraci, în care, mai rău aproape decât totdeauna până acum, îmbogăţirea primilor se realizează pe sărăcirea celor din urmă. Ţările de succes economic care vin puternic din urmă sunt ţări fără sisteme solide de protecţie socială.
Trei factori au dus la asfinţit modelul social. Primul a fost explozia tehnologiilor până în punctul în care s-a ajuns la democratizarea acestora. Tehnologiile s-au putut asocia astfel cu forţa de muncă ieftină şi Europa îndeosebi a pierdut diferenţialul tehnologic cu care îşi finanţa pierderile competiţionale din susţinerea unei protecţii sociale costisitoare. Europa deja nu mai poate practic lupta cu produsele asiatice, care înglobează protecţie socială slabă sau chiar nulă. Ţările fără protecţie socială n-au avut nici o problemă cu criza actuală.
Al doilea este procesul de îmbătrânire a populaţiei, deosebit de puternic în Europa. Aproape de la an la an, un număr tot mai mare de inactivi trebuie să cadă în întreţinerea unui număr mereu mai mic de activi. Astfel, sistemele de protecţie socială se autoerodează. În sfârşit, mai mulţi neaveniţi au dorit să se aşeze şi ei la masa ispititorului model social. Complet nepregătită tehnologic şi organizaţional şi cu o forţă de muncă plină de ifose, Europa de Est a devenit repede un balast pentru modelul social din Europa de Vest spre care tindea. Europa de Est nu numai că nu putea ţine în materie pasul cu Europa de Vest, dar a şi adâncit problemele modelului social în Vest. I-a furnizat acestuia ceva sânge proaspăt pe termen scurt (prin exodul de forţă de muncă mai ieftină), dar astfel a cedat total pe plan economic general. Nu întâmplător, Europa de Est a fost în fruntea manifestărilor crizei. Iar Vestul mai puternic, deşi arde să iasă din criză pe seama Estului mai slab, riscă, de cum ar face mai abitir acest lucru, să fie tras şi el în groapă.
Să nu ne facem că nu observăm ce se întâmplă. După ce SUA au pasat criza Europei Occidentale, aceasta nu mai are cui s-o paseze, căci Europa de Est este prea insignifiantă. Şi atunci s-a concentrat pe singura ieşire: austeritatea generală ca repliere de la modelul social.
