21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialUn an de la tragedia din Colectiv. În Bucureşti va avea loc...

Un an de la tragedia din Colectiv. În Bucureşti va avea loc un marş de comemorare: Nu este un protest şi nu sunt acceptate teme politice, spun organizatorii

Toţi cei care-şi amintesc de tinerii pieriţi, anul trecut, în incendiul din clubul bucureştean Colectiv sunt aşteptaţi, duminică, 30 octombrie, de la ora 13,00, în Piaţa Universităţii, la un marş de comemorare. Invitaţia a fost lansată pe Facebook, iar organizatorii precizează că va fi un marș tăcut, nu un protest.

La un an după incredibilă tragedie de la Colectiv, le arătăm tuturor că nu am uitat și că nu i-am uitat, se precizează în anunţul evenimentului. 

Vom pleca de la Universitate către Colectiv, unde vom depune lumânări, flori și vom ține un minut de reculegere. 
Pentru puritate, dar și pentru delimitarea de alte acțiuni asemănătoare, dar cu potențial politic, ce vor avea loc în aceeași dată și în aceeași locație, le propunem participanților la acest marș tăcut și pașnic-să poarte o banderolă albă pe braț sau o eșarfă albă.  
Nu e un parastas, e o celebrare a celor departe de noi.”

Organizatorii precizează că aceasta nu este o manifestare cu obiective politice, ci doar de comemorare a unor prieteni dispăruţi.

“NU vor fi acceptate temele politice, deci fără haiduci, daci liberi, vârcolaci, trompetiști, membrii galeriilor de fotbal și alți spărgători de proteste profesioniști, pe care îi cunoaștem și pe care îi RUGĂM SĂ RESPECTE această manifestare pașnică și non-politică. 
Membrii partidelor politice și alți partizani sunt bineveniți, doar că simpli cetățeni. 
Motivul este simplu – e vorba de o modestă comemorare, arătăm și pretindem respect pentru frații, copii și prietenii noștri, uciși în acel tragic eveniment, NU scandalurilor, NU dirijării politice, NU furtului unui gest simplu de demnitate, NU deturnării în alte scopuri și interese de altă natură. 
Responsabilii și pedepsele fac obiectul altor acțiuni în justiție, politice, etc., de care ne delimităm cu fermitate (DOAR de această dată, pentru că NU uităm și NU iertăm).  
Fiecare să-și facă treaba, dar noi, tinerii liberi, pe 30 Octombrie 2016, ne vom plânge, aminti și comemora morții, și atât. “

 

Cele mai citite

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...

Analiză: Trei din patru companii nu reușesc să gestioneze în mod eficient mobilitatea resurselor umane

Doar unul din patru angajatori (25%) dispune de o funcție de mobilitate pe deplin dezvoltată, iar trei sferturi (75%) nu reușesc să profite de...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă