Preşedintele chinez Hu Jintao a vizitat din nou trei ţări din America Latină – Brazilia, Venezuela şi Chile – şi a participat la cel de-al doilea Summit BRIC găzduit în futurista capitală Brasilia. Sub iniţialele respective se reprezintă una dintre cele mai de viitor asociaţii mondiale, în care se grupează Brazilia, Rusia, India şi China. Motorul grupului rămâne China, ţara cea mai dinamică din categoria aşa-ziselor ţări „emergente”, deci care ţâşnesc la suprafaţă! Pe vremuri se folosea termenul „ţări aflate în curs de dezvoltare”, cu subînţelesul că ele fac eforturi să se industrializeze. Însă de când industria, mai cu seamă cea grea, a devenit o adevărată povară pentru economiile speculative occidentale din nordul planetei, unde rechinii finanţei preferă să fabrice bani virtuali pe reţeaua electronică, nu în combinatele care produc ciment, oţel şi alte bunuri industriale obţinute cu sudoare, valoarea muncii, ca şi noţiunea de dezvoltare par nişte piese ruginite. Modificarea de viziune, impusă de globalizare, este enormă!
Economiile nord-occidentale dau semne că nu au înţeles nimic din criza economică. Băncile o iau de la capăt, convinse că algoritmul ce a funcţionat vreme de câteva decenii, iluzia că poate fi exclusă orice pierdere, s-a dereglat pentru o vreme, e drept, dar poate funcţiona în continuare. Paradisurile fiscale sunt din nou înfloritoare, beneficiile băncilor continuă să reprezinte o sfidare de proporţii galactice în raport cu criza reală din toate sectoarele productive. Se apropie un nou summit G20 la Washington. Putem deja paria că el se va sfii să se întrebe dacă semnalele de alarmă trase anul trecut la Londra au dus sau nu la acţiuni concertate din partea liderilor politici mondiali. Mai degrabă nu, dar viaţa merge înainte!
Mult mai modeste, „emergentele” au păstrat, de voie, de nevoie, legături fireşti cu economia reală. Joacă şi ele, e drept, la ruleta cazinoului bancar mondial, dar cu prudenţă. Încă nu au chei duble la Fondul Monetar Internaţional şi la Banca Mondială, aşa cum nici nu sunt toate prezente în Consiliul de securitate permanent de la ONU. Dar reuniunile de felul celeia găzduite de Lula sunt tocmai asemenea bune ocazii pentru formularea de noi pretenţii.
Într-un fel sau altul, grupul BRIC îşi marchează deja peste tot nu doar puterea economică, ci şi dorinţa de a se face mai auzit în concertul naţiunilor. China are şanse reale de a deveni prima putere economică mondială. În acest cvartet al viitorului, ea îşi concentrează cu prioritate atenţia nu doar spre Brazilia, ci şi spre întregul continent al Americii Latine. Un continent cu doar cinci sute de milioane de locuitori, dar cu imense resurse naturale, care ar putea alimenta atât nevoile industriei, cât şi foamea celor trei miliarde de locuitori din zona asiatică. Socoteala e simplă, economiile celor două zone devin aproape obligatoriu complementare. Sigur, încă le lipsesc şi Chinei, şi acestor ţări din America de Sud anumite competenţe tehnologice, iar unele dintre ele prea sunt dependente de monoculturi sau sunt deficitare în procesul pregătirii specialiştilor. Dar de multă vreme şi China, şi Brazilia semnează doar contracte care le asigură asimilarea de brevete şi producţia unor mari capacităţi chiar pe solul lor. Procesul asimilării de noi tehnologii şi competenţe este în curs, iar guvernele respective, mai cu seamă în China, investesc deja enorm în cercetare; decalajul faţă de nordul occidental al planetei se resoarbe rapid.
Iar China este lider la toate capitolele, în acest cvartet ce reprezintă aproape jumătate din populaţia planetei. Ea rezistă de ani de zile să-şi reevalueze moneda naţională, în timp ce tezaurizează externa datorie suprarealistă a Statelor Unite, exprimată într-un dolar pe care fondurile suverane chineze îl mototolesc cum vor ele. Cum decenii la rând toate ţările latino-americane au sperat să le vină soluţii economice de la Washington, nu influenţă sau decizii politice capricioase, şi au avut parte mai mult de promisiuni, poate că visul noilor generaţii andine va deveni chinez. Iar dacă nu va deveni, va fi China tot mai prezentă pe continent, aşa cum ea îşi marchează deja prezenţa în Africa.
