Un imigrant, un presupus sirian, a fost găsit mort după ce s-a electrocutat în apropiere de intrarea franceză în tunelul de sub Canalul Mânecii, în timp ce încerca să se urce pe acoperişul unui tren pentru a ajunge în Marea Britanie, scrie AFP, preluat de Mediafax.
Un purtător de cuvânt al Eurotunelului a precizat: „Deplângem acest eveniment care demonstrează încă o dată faptul că orice încercare ilegală de traversare a Canalului atrage după sine riscuri considerabile„. Oficiali au spus că aceasta este al zecelea deces al unui imigrant în sau aproape de tunel, de la sfârşitul lunii iunie.
Aproximativ 3.000 de imigranţi, majoritatea din Africa, Afganistan şi Siria, sunt instalaţi în oraşul Calais, în apropiere de intrarea în tunelul Canalului Mânecii. Aceştia au făcut încercări repetate de a ajunge în Anglia, deseori încercând să pătrundă în tunel sau să se urce pe camioane.