15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialIMAGINI ÎN PREMIERĂ. Autorităţile au realizat “pe ascuns” un tronson de 70...

IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Autorităţile au realizat “pe ascuns” un tronson de 70 km din Autostrada Transilvania, care ajunge până în chiar inima Capitalei

În ziua de azi presa e presărată mai ales cu “subiecte negative”, însă RL a descoperit, din întâmplare, că în ţara noastră se mai întâmplă şi lucruri bune, cum ar fi de pildă finalizarea primei autostrăzi care pătrunde până în inima Capitalei, ajungând la Piaţa Victoriei şi Piaţa Romană. E o veste extraordinară.

Iată cum am ajuns la dovadă. Intrând pe Google Maps pentru a afla poziţionarea unei străzi, am fost uimit să constat că pe hartă Bulevardul Lascăr Catargiu este asimilat Autostrăzii Transilvania. La fel şi Şoseaua Kiseleff, Bd Aviatorilor şi Şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Acest lucru este fenomenal, ţinând cont că una din axele cele mai aglomerate pentru fluxul auto se suprapune cu traseul prin Bucureşti al Autostrăzii Transilvania.

Acest culoar larg de circulaţie auto e cu atât mai îmbucurător, cu cât “Autostrada Bucureşti-Ploieşti” e gâtuită la ieşirea din Capitală. Nu ştim cum e traficul în teren, de la Piaţa Romană până la Ploieşti, via Guvern, palatul lui Gigi Becali, sediul PDL din Modrogan, sediul USL de pe Kiseleff, aeroportul Băneasa-Otopeni-Snagov, însă pe harta Google Maps autostrada arată trăsnet.

Urăm “drum bun” şoferilor şi felicitări autorităţilor care au “înfăptuit” tronsonul Bucureşti-Ploieşti al Autostrăzii Transilvania. Ne cerem scuze, nu ştim nici cine a fost antreprenorul (sau consorţiul de antreprenori) care pus în operă Autostrada, nici cărui Guvern să-i atribuim meritele. E datoria noastră să precizăm că e o mică posibilitate ca datele de pe Google Maps să nu se potrivească întocmai cu situaţia “de facto” din teren. Aşa că i-am întrebat pe cei de la Google cum se face că Autostrada Transilvania a ajuns taman până în buricul Capitalei. Aşteptăm cu nerăbdare lămuririle dumnealor.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...
Ultima oră
Pe aceeași temă