La 14 iunie va fi ales un nou preşedinte iranian şi, dacă opozanţii aşteaptă o schimbare, în Occident nu se estimează o repoziţionare a Iranului în dosarul nuclear. Ayatollahul Ali Khamenei, care conduce ţara cu mână de fier, a şi anunţat că este singurul stăpân al dosarului nuclear şi a respins „orice concesii făcute duşmanilor“ Teheranului, un mesaj adresat candidaţilor la prezidenţiale şi marilor puteri.
Ayatollahul Khamenei, Ghidul suprem, le-a cerut candidaţilor să promită că nu vor pune „interesele duşmanilor înaintea interesului naţional”, în timp ce negocierile între marile puteri şi Iran sunt în impas, iar ţara se află sub efectul sancţiunilor economice severe. Iranul este suspectat că vrea să fabrice arma nucleară sub acoperirea programului său nuclear civil şi din 2012 este supus unui embargo petrolier, iar situaţia economică a ţării este foarte instabilă, inflaţia fiind estimată pentru acest an la 28%. Populaţia este profund nemulţumită, iar clasa politică, afectată de rivalităţi profunde, nu s-a dovedit capabilă să rezolve cerinţele populare. Şi totuşi, iranienii mai speră că fiecare dintre cei opt candidaţi rămaşi în cursă va da dovadă de pragmatism şi onestitate ca viitor preşedinte. Numai că, indiferent cărui curent politic îi aparţine viitorul conducător al ţării, fie că este fidel principiilor reformatoare sau apropiat al guvernului care îşi încheie mandatul, va trebui să fie sub ascultarea ayatollahului Khamenei. Postul de preşedinte al Republicii este mai mult onorific şi trebuie să se supună conclavului ayatollahilor. Actualul preşedinte care îşi încheie ultimul mandat, Ahmadinejad, a fost iniţial susţinut de Khamenei, dar în timp neascultarea l-a pus în conflict cu puterea teocratică şi, aşa cum spun analiştii, Ghidului nu-i mai trebuie altul ca el. Puterea – concret, Ghidul suprem şi apropiaţii – a decis să pună capăt taberei zise republicană. Ca atare, situaţia se poate degrada şi mai mult, pentru că, deşi reformatorii şi moderaţii vor face parte din sistem, nu vor mai fi tolerate abaterile. Excluderea de pe lista candidaţilor a fostului preşedinte Hashemi Rafsanjani şi a lui Esfandiar Rahim Mashaei (considerat „urmaşul” lui Ahmadinejad) reflectă tocmai linia dorită pe viitor de Khamenei. S-a eliberat calea pentru candidatul dorit de Ghid. Scrutinul din 14 iunie este unul fără surprize, unul ce va duce la alegerea unui preşedinte loial faţă de Khamenei şi deci nu trebuie aşteptate schimbări în politica Teheranului.
Paza bună…
Atmosfera electorală este dominată de grija autorităţilor de a evita repetarea scenariului din 2009, când zeci de mii de iranieni au ieşit pe străzi pentru a protesta contra alegerii lui Mahmoud Ahmadinejad şi forţelor de ordine le-au trebuit mai multe zile pentru a dispersa mulţimile, confruntările soldându-se cu zece morţi şi sute de arestări. Teheranul nu are de gând să permită reproducerea unei „primăveri arabe“. „Khamenei vrea alegeri calme şi un preşedinte docil“, arată Cliff Kupchan, expert la Eurasia Group. Adjunctul ministrului de Interne, Ali Abdollahi, a anunţat că Teheranul a decis închiderea frontierelor în perioada alegerilor şi s-au stabilit „toate măsurile de securitate”, de teama provocărilor externe. De peste trei luni, a fost intensificat controlul mişcărilor sociale şi asupra presei, iar serviciile secrete pot limita accesul pe internet şi în reţelele mobile. Consiliul Suprem al securităţii naţionale a publicat o listă de principii de respectat de către media pentru acoperirea prezidenţialelor şi se pare că zeci de ziarişti ai opoziţiei au fost arestaţi.
Crize simultane
Campania electorală şi alegerile sunt dintotdeauna un factor destabilizator pentru stat. În 2013, Iranul se confruntă cu multiple crize simultane – o criză a regimului, o criză economică, o postură delicată faţă de ţările occidentale sau faţă de ţările arabe, cu dosarul nuclear şi cel sirian. Teheranul şi-a asigurat spatele închizând frontierele şi a adoptat măsuri speciale de securitate în ţară. Un scrutin sub semnul evenimentelor din regiune – protestele din Turcia şi conflictul din Siria, Iranul susţinând deschis regimul de la Damasc, combătut de islamiştii monarhiilor din Golf.
Problemele interne nu sunt de neglijat, aparatul de stat fiind extrem de divizat, cum este cazul disputelor între personalul Ministerului Informaţiilor şi al altor servicii. Se observă formarea progresivă a unui stat în stat, al pasdarinlor, corp de elită al Gardienilor Revoluţiei, care şi-au impus din ce în ce mai mult controlul economiei sub mandatul lui Ahmadinejad. Cu numirea lui Rostam Ghasemi, un fost şef al Gardienilor, în fruntea Ministerului Petrolului în 2011, Gardienii şi-au asigurat controlul sectorului petrolier. Astfel că, oricare va fi rezultatul prezidenţialelor, acest corp de elită va deţine cheia adevăratei puteri – sursele bogăţiei ţării. Cu atât mai mult cu cât Iranul este prins în rivalităţile de la vârful ierarhiei, între preşedintele Ahmadinejad şi Ghidul suprem.
