13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialIENICERII sunt din nou la București. Zilele Turciei în Parcul Titan

IENICERII sunt din nou la București. Zilele Turciei în Parcul Titan

Ieniceri, dervişi rotitori, muzică sufi şi o fanfară militară otomană fac spectacol în Parcul Titan din București, cu ocazia celei de-a cincea ediţii a Festivalului Turcesc.

Acțiunea organizată de Fundaţia Tuna se desfășoară în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Timp de trei zile, între orele 10,00 şi 20,00, festivalul aduce în centrul atenţiei meşteşugurile, dansurile şi cântecele Anatoliei, precum şi bucătăria turcească, ilustrată printr-o expoziţie culinară care va cuprinde peste 65 de standuri cu diferite preparate. Ceaiul şi cafeaua turcească vor fi şi ele prezente la standuri.

Vizitatorii vor putea învăţa de la artişti plastici veniţi din Turcia, special pentru acest eveniment, secretele artelor orientale, în cadrul unor ateliere de caligrafie şi de ebru (arta turcească a picturii pe apă, urmată de marmorarea hârtiei). 

Festivalul Turcesc va include şi activităţi dedicate copiilor: face painting, modelaj de baloane, spectacole şi concerte.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă