În Europa, partidele extremei drepte se impun din ce în ce mai mult cu mesaje radicale în faţa alegătorilor nemulţumiţi de partidele tradiţionale de guvernământ.
În Austria a avut loc duminică al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, extrema-dreaptă fiind deja la porţile preşedinţiei după un prim tur cu efect de seism, FPO eliminând pentru prima oară intrarea social-democraţilor (SPO) şi a creştin-conservatorilor (OVP), la putere în cadrul unei marei coaliţii din 2008. Aliatul partidului austriac de extremă dreapta FPO, Frontul Naţional (FN) din Franţa prosperă pe acelaşi model de respingere a elitelor, a migranţilor şi a UE.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a referit într-un interviu pentru Le Monde, la ceea ce numea în toamnă „policriza“ cu care se confruntă Europa. Austriecii pot alege duminică un preşedinte de extremă dreapta. În Europa, anul 2015 a început cu victoria partidului de extremă-stânga Syriza la legislativele din Grecia şi au urmat alte trei scrutine care demonstrează o politică polarizată. În Portugalia, partidul socialist s-a aliat cu partidul comunist, altădată cel mai mare duşman al său, pentru a obţine o majoritate în Cameră. În Polonia, partidul Dreptăţii şi Justiţiei (PiS) a obţinut majoritatea absolută în Dietă şi s-a obligat la aplicarea unui program ultranaţionalist. În Spania, emergenţa Podemos, noul partid al stângii radicale, a pus capăt bipartitismului şi hegemoniei tradiţionale a Partidului socialist muncitoresc spaniol (PSOE), de centru-stânga şi a Partidului Popular (PP), de centru dreapta. În Franţa, Frontul Naţional şi-a arătat forţa în primul tur al alegerilor regionale, chiar dacă al doilea tur nu i-a fost favorabil. Acum, după Austria, în Franţa liderul FN, Marine Le Pen, se vede deja în al doilea tur al prezidenţialelor de anul viitor.
Respingerea partidelor tradiţionale
Politica partidelor extremiste, fie ele de dreapta sau de stânga, este de respingere a partidelor tradiţionale de guvernământ şi de a face UE responsabilă de starea deplorabilă a economiei şi pieţei muncii.
Majoritatea ţărilor din UE sunt guvernate de peste trei decenii de partide de centru dreapta sau centru stânga care nu aceeaşi viziune asupra viitorului continentului. Dar deşi nu sunt de acord asupra mijloacelor, ele au încarnat în comun un consens ideologic care a permis construirea unei pieţe unice, punerea în practică a monedei unice, euro şi extinderea Uniunii.
Dar recesiunea şi criza migraţiei au provocat nemulţumirea opiniilor publice faţă de politicile partidelor împlicate în guvernările existente, incapabile să protejele locurile de muncă. Euro nu a adus prosperitatea şi stabilitatea promise. Iar criza migranţilor îngrijorează atât de mult populaţiile încât se aruncă de bunăvoie în braţele partidelor extremiste şi xenofobe care promit măsuri radicale pentru evitarea acestei crize.
Pe acest fond de criză profundă, ţările Uniunii se confruntă şi cu temerile legate de posibila ieşire din UE a Marii Britanii, Brexit. O necunoscută care poate genera alte perturbări în cadrul instituţional şi politic al UE cu efecte nedorite asupra cetăţenilor săi. Referindu-ne la aceste formaţiuni extremiste nu trebuie uitat că au fost alimentate şi finanţate de Kremlin pentru a se impune în Europa şi din instituţiile în care penetrează să militeze pentru cauza Rusiei lui Putin. Obiectivul liderului rus este distrugerea UE din interior prin „caii săi troieni“ din reţeaua pe care a finanţat-o, ştiut fiind că organizează reuniuni ale partidelor extremiste europene, inclusiv în Rusia.
