19.4 C
București
miercuri, 29 iunie 2022
AcasăSpecialIbida, metropola antichităţii

Ibida, metropola antichităţii

Satul tulcean Slava Rusă se suprapune în mare parte pe ruinele unui oraş antic misterios, Ibida, pe care arheologii nu au avut încă timpul şi resursele necesare de a-l cerceta, aşa cum acesta o merită. Situl arheologic, atât cât a fost el dezvelit, ne spune o poveste incredibilă, a unei localităţi romano-bizantine, la un moment dat mai populată şi mai puternică chiar şi decât ce­lebra Histria. Ibida, sau Polis Libida, aşa cum o numea Vasile Pârvan, era o cetate uriaşă, cu o suprafaţă de aproximativ 24 de hectare. Avea 24 de turnuri şi 3 porţi de acces, dar ineditul său, cel puţin în spaţiul antic dobrogean, era dat de faptul că era singura cetate străbătută de un curs de apă, în speţă pârâul Slava. Cercetările arheologice din ultimii ani au relevat faptul că Ibida romană a avut o viaţă relativ scurtă, de maximum 4 secole,  de la începutul veacului IV după Hristos, reconstruită în secolul VI de Iustinian şi abandonată câteva zeci de ani mai târziu. A fost, aşadar, probabil înfiinţată în perioada împăratului Constantin cel Mare, sub Imperiul Roman de Apus, şi a încetat să existe pe când se afla sub stăpânirea Imperiului de Răsărit, Bizanţul. Vă invităm să descoperiţi, într-un reportaj amplu, de la faţa locului, frumuseţea misterioasă a acestei cetăţi lăsate în paragină de contemporani.    » P4

 

Cea mai întinsă cetate romano-bizantină din Dobrogea, Ibida, a fost mereu un civitas, oraş care adună între zidurile sale, potrivit specialiştilor, o populaţie de aproximativ 10.000 de locuitori. Teritoriul Ibidei avea în componenţă alte câteva aşezări interesante, dintre acestea remacându-se Vicus Petrensis, actualul sat Camina. Acesta era cel mai bine organizat vicus al provinciei, extrem de bogat, din moment ce îşi permitea trei primari şi doi casieri şi punea la dispoziţia cetăţenilor romani şi un edificiu termal, cum nu se găsea decât în oraşele mari.

 

Castru unic în Dobrogea

Pe dealul împădurit ce străjuia aşezarea civilă fortificată se afla un castru militar, cu o suprafaţă de 4 hectare. În Dobrogea este singurul castru de acest gen, semănând mai mult cu un fort de ev mediu decât cu o aşezare militară a antichităţii târzii. Specialiştii spun că acesta ar fi fost un loc de refugiu al civililor, atunci când oraşul era atacat de migratori. „Castrul de pe Munte” nu putea adăposti însă decât câteva sute de persoane şi pentru o perioadă relativ scurtă de timp. Este în acelaşi timp un loc ideal pentru a scruta împrejurimile şi, cu siguranţă, era folosit şi ca foişor de observaţie. Cert este că pe Harada puteau fi cantonate garnizoanele militare care asigurau pacea în regiune. Unii vorbesc despre federaţi goţi sau de mercenari cantonaţi aici la un moment dat, însă rolul exact al fortificaţiei este şi astăzi subiect de controversă. Pe celălalt deal care străjuia Ibida se afla un alt fort, de dimensiuni şi mai mici, de maximum 300 de metri suprafaţă.

 

Pârâul de aur

Adesea, deasupra Tulcei se deschid zăgazurile cerurilor şi potopul se abate asupra satelor rătăcite printre colinele înverzite. Apele pârâului Slava se umflă şi intră în curţile oamenilor luând cu ele bunuri adunate cu trudă. După inundaţii nu este timp de stat la sfat şi nici timp pentru a repara gardurile sfârtecate de furia apelor. Mai mult, la Ibida, de câţiva ani, ploile dau startul unei activităţi mai puţin obişnuite. Sătenii găsesc prin mâluri şi maluri rupte monede din vechime. În doar o zi, zeci de „bani” au fost descoperiţi pe malurile nămoloase a pârâului care abia începea să îşi revină în matcă sau lângă zidurile dezvelite de arheologi. Bani de argint, bani de bronz, bani de aur chiar, de mărimi diferite şi din epoci diferite. Primii care au găsit monede au mers la arheologii care lucrează la sit, dar puţini erau cei care nu cereau răsplată. Specialiştii au cumpărat cât au putut, până au ajuns însă la fundul sacului. Oamenii înnebuniţi că se pot îmbogăţi dintr-odată au început să vândă monedele antice orăşenilor interesaţi şi care apar adesea la Slava, la numai câteva ore după fiecare ploaie mai serioasă. Sute de monede s-au găsit în mai puţin de o lună, un material arheologic fără precedent şi care punea în umbră orice tezaur numismatic al Dobrogei de perioadă similară. Din păcate, doar 20-30% din acel tezaur a apucat să ajungă pe mâinile arheologilor tulceni.

 

Vânătorii de comori

Ploaia de monede din ultimii ani a atras atenţia vânătorilor de comori, care mult timp nu au ştiut aproape nimic despre Ibida. „Acum vreo trei ani, într-o noapte de vară au răvăşit zidurile care se văd dar nu au avut timp să sape că  i-am fugărit cu câinii. Unii se duc însă pe deal, pe Harada şi sapă la turnurile de acolo, unde nu se ajunge prea uşor”, ne spune Costel, localnicul care face pe paznicul la ruinele decopertate de arheologi. Dacă nu au avut mare success la ruine, căutătorii de comori au mers pe camp, pe unde auziseră că mai erau ceva urme din vechime şi credeau ei că ar putea găsi ceva. Pe câmpurile Slavei, dincolo de zidurile de incintă se găsea necropola cetăţii, aşa că profitorii au răvăşit mormintele în căutare de monede, podoabe sau alte materiale care ar fi putut valora ceva pe piaţa neagră. Nu se ştie nici acum dacă au găsit ceva de valoare sau nu!

Un obiectiv extrem de interesant al Ibidei este Cavoul lui Tudorka, denumit astfel după localnicul care l-a descoperit în timpul unor obişnuite lucrări agricole. Aflat la circa un kilometru şi jumătate sud-vest depărtare de sat, cavoul este un mormânt de genul celor întâlnite la Tomis sau Callatis. Este reprezentativ pentru Ibida pentru că acoperă practic întreaga perioadă de existenţă a cetăţii romano-bizantine, secolele 4-7. Cavoul, cu dromos şi cameră funerară, a aparţinut unei singure familii, foarte importantă a oraşului. S-au găsit oseminte din diverse generaţii aparţinând a peste 40 de indivizi din aceeaşi familie, copii, tineri, adulţi. 

 

Obstacol pentru întreprinzători

Mai bine de opt decenii, Ibida nu a fost însă decât o carieră de piatră a satului lipovenean, multe dintre gardurile şi casele Slavei folosind piatră din zidurile cetăţii. În 2001, un întreprinzător particular, cetăţean francez, interesat să profite de potenţialul agricol al zonei, nu a mai avut răbdare să ceară descărcare de sarcină arheologică şi a intrat cu buldozerele într-un complex monahal de secol patru, aflat cam la doi kilometri depărtare de sat. S-a distrus astfel unul dintre primele lăcaşuri de cult ale Dobrogei creştine, un edificiu extraordinar care ar fi putut oferi specialiştilor numeroase răspunsuri.

 

După ce a fost descoperită iniţial de Vasile Pârvan şi Pamfil Polonic, în 1911, cetatea a intrat într-un con de umbră, fiind practic redescoperită în 1988. Săpături sistematice au început însă prin anul 2000.

Cele mai citite
00:01:21

Suedia, Turcia și Finlanda semnează un memorandum la summitul NATO

Suedia, Turcia și Finlanda au semnat un memorandum care abordează preocupările Turciei, deschizând calea pentru aderarea la NATO a celor două țări nordice, la...

OUG ce prevede reducerea prețului la carburanți va fi joi pe agenda Guvernului

Proiectul de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind reducerea prețului la carburanți va intra pe agenda şedinţei de joi a Guvernului după parcurgerea circuitului de avizare,...
00:01:21

Suedia, Turcia și Finlanda semnează un memorandum la summitul NATO

Suedia, Turcia și Finlanda au semnat un memorandum care abordează preocupările Turciei, deschizând calea pentru aderarea la NATO a celor două țări nordice, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă