14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialIarna a pus din nou stapanire pe Romania. Zece drumuri nationale inchise,...

Iarna a pus din nou stapanire pe Romania. Zece drumuri nationale inchise, pe anumite tronsoane, in sud-estul tarii. Va ninge abundant pana maine dimineata

Zece drumuri naţionale din Vrancea, Vaslui, Buzău şi Galaţi sunt închise pe unele tronsoane, din cauza ninsorii şi a viscolului, iar pe trei drumuri naţionale este oprită circulaţia pentru autocamioane.

 

Circulaţia este oprită pentru toate vehiculele pe DN 22 Râmnicu Sărat – Băile (judeţul Buzău), DN 23A Focşani – Ciorăşti (judeţul Vrancea), DN 23B Măicăneşti – Ciorăşti (judeţul Vrancea), DN 2N Bogza – Dumitreşti (judeţul Vrancea), DN 11A Bârlad (judeţul Vaslui) – Adjud (judeţul Vrancea), DN 26 Murgeni – Blăgeşti (judeţul Vaslui), DN23 Focşani – Năneşti (judeţul Vrancea), DN2L Tişiţa – Satu Nou (judeţul Vrancea), DN24A Murgeni – Huşi (judeţul Vaslui) şi DN24D Bârlad (judeţul Vaslui) – Vânători (judeţul Galaţi), a anunţat sâmbătă seara Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
De asemenea, circulaţia este restricţionată pe DN 23 Năneşti – Măicăneşti pentru autovehiculele de peste 7,5 tone şi pe DN 24A Bârlad – Murgeni, DN 24B Huşi – Albiţa pentru maşinile cu masa mai mare de 3,5 tone.

Potrivit noii avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în estul Munteniei, în Dobrogea şi în sudul Moldovei va mai ninge, în general slab, iar vântul va prezenta intensificări cu viteze la rafală de 45 – 55 de kilometri pe oră, local şi temporar viscolind sau spulberând zăpada.
Începând de la ora 19.00, Bucureştiul şi judeţele Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Bacău şi Vaslui au ieşit de sub avertizarea cod galben de ninsori şi viscol emisă sâmbătă dimineaţă.
Directorul ANM, Ion Sandu, anunţa, în Comandamentul de iarnă de la Guvern, că sâmbătă, după ora 20.00, Oltenia va fi scoasă de sub codul galben, dar Muntenia, Dobrogea, până la Galaţi şi Vrancea, vor fi sub această atenţionare.

Cincisprezece drumuri naţionale din Buzău, Galaţi Vrancea şi Vaslui, precum şi 35 de drumuri judeţene sunt închise pe anumite tronsoane, din cauza ninsorii şi a viscolului, iar şapte localităţi sunt nealimentate cu energie electrică, a declarat, sâmbătă, secretarul de stat din MAI Cătălin Chiper.
Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a spus că dintre cele 15 drumuri naţionale închise pe anumite tronsoane, şase sunt în judeţul Vrancea – DN 23, DN 23A, DN 23B, DN 2N, DN 2L şi DN 2M, alte şase sunt în Vaslui – DN 24A, DN 24B, DN 11A, DN 24, DN 26 şi DN 2F, două sunt în Galaţi – DN 24D şi DN 25A, iar unul este în judeţul Buzău, respectiv DN 22.
Alte 35 de drumuri judeţene sunt închise pe 51 de tronsoane, a mai spus Chiper. El a precizat că cele 35 de drumuri judeţene închise sunt în judeţele Vrancea – zece, Vaslui – şapte, Iaşi – opt, Bacău – cinci, Neamţ – trei şi Buzău – două.
Totodată, au fost impuse restricţii de circulaţie pentru traficul greu pe şapte drumuri naţionale. Chiper a precizat că maşinile de peste 7,5 tone nu pot circula pe DN 2 Buzău – Focşani – Tişiţa, DN 23 Năneşti – Măicăneşti şi DN 28A Paşcani – Motca, iar restricţii de trafic pentru autovehiculele de peste 3,5 tone au fost impuse pe DN 24 Crasna – Iaşi, DN 24A Bârlad – Huşi, DN 24B Crasna – Huşi şi DN 28 Tomeşti – Albiţa.
Secretarul de stat a mai spus că şapte localităţi sunt nealimentate cu energie electrică, dintre care trei în judeţul Vaslui şi câte două în Vrancea şi Buzău.
Cătălin Chiper a adăugat că nu sunt trenuri blocate şi nici aeroportui închise, precizând că în continuare rămân închise cele două porturi de la Constanţa, din cauza vântului puternic.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a precizat, într-un comunicat de presă, că secotarele de drumuri naţionale cu circulaţie închisă sunt: DN 11A Adjud – Bârlad, între kilometri 41-94, DN 22 Râmnicu Sărat – Băile, între kilometri 2-30, DN 23 Focşani – Năneşti, între kilometri 1-31, DN 23A Focşani – Ciorăşti, între kilometri 0-34, DN 23B Măicăneşti-Ciorăşti, între kilometri 3-15, DN 24 Tişiţa – Crasna, între kilometri 0-105, DN 24A Murgeni – Huşi, între kilometri 33-99, DN 24B Huşi – Vama Albiţa, între kilometri 33-49, DN 24D Bârlad – Vânători, între kilometri 0-84, DN 25A Hanu Conachi – Năneşti, între kilometri 0-7, DN 26 Blăgeşti – Murgeni, între kilometri 81-92, DN 2F Vlădia – Vaslui, între kilometri 39-81, DN 2L Tişiţa – Satu Nou, între kilometri 0-8, DN 2M Focşani – Câmpineanca, între kilometri 0-4 şi DN 2N Bogza-Dumitreşti, între kilometri 8-37.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit, sâmbătă, avertizarea cod galben de ninsori şi viscol până la ora 20.00 pentru Bucureşti şi judeţele Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj şi Mehedinţi.

 

Cele mai citite

Directorul general al Binance ar putea fi condamnat la doi ani de închisoare

Fostul director executiv al Binance, cea mai mare bursă de criptomonede din lume, ar putea fi condamnat la ani de închisoare, după ce a...

Accesorii pentru vestiare metalice de care pur și simplu o să te îndrăgostești

Accesorizarea conformă a vestiarului metalic poate salva bugetul și spațiul de depozitare. Vrei să afli cum? Sunt multe aspecte de luat în calcul în momentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă