20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialIanuarie 2016, cea mai caldă lună ianuarie din istorie

Ianuarie 2016, cea mai caldă lună ianuarie din istorie

Luna ianuarie a acestui an a fost cea mai caldă lună de început de an de pe Terra de la sfârşitul secolului al XlX-lea de când se fac înregistrări ale temperaturilor, a informat miercuri agenţia americană National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), citată de agenţia France Presse (AFP), transmite Agerpres

În general, temperatura medie la suprafaţa oceanelor şi a solului a fost situată cu 1,04 grade Celsius peste media secolului al XX-lea, ceea ce face din ianuarie 2016 cea mai caldă primă lună a anului din 1880 până acum, depăşind recordul anterior stabilit în 2007 când s-au înregistrat cu 0,16 grade Celsius în plus peste media secolului anterior, a precizat NOAA. 

De asemenea, ianuarie 2016 marchează a noua lună consecutivă în care temperatura medie de pe Terra bate recordul lunar, ceea ce este, în sine, un nou record şi o nouă dovadă a încălzirii globale. 

Anul 2015 în ansamblul său a fost deja declarat ca fiind, de departe, cel mai cald an din istorie, peste recodurile înregistrate în 2014, a anunţat luna trecuta agenţia. Decembrie 2015 a fost, de asemenea, cea mai caldă lună de sfârşit de an înregistrată vreodată pe Pământ, de 136 de ani de când se fac măsurători. În ianuarie 2016, temperatura medie de pe planetă la suprafaţa solului a fost cu 1,56 grade Celsius peste cea a secolului al XX-lea. 

În ceea ce priveşte oceanele, ianuarie a depăşit cu 0,86 de grade Celsius media secolului al XX-lea şi a fost cea mai caldă primă lună a anului din 1880, depăşind recordul anterior din 2010, de 0,25 grade Celsius. 

Suprafaţa stratului de zăpadă şi gheaţă din emisfera nordică a fost de 1,9 milioane de kilometri pătraţi, peste media perioadei 1981-2010, potrivit observatorului stratului de zăpadă Rutgers, care a folosit datele culese de sateliţi furnizate de NOAA. 

Această suprafaţă a fost a noua cea mai extinsă din emisfera nordică din ultimii 50 de ani, de când se efectuează astfel de măsurători. 

În America de Nord, stratul de zăpadă şi gheaţă a fost în luna ianuarie 2016, din punctul de vedere al suprafeţei, al şaselea ca mărime din ultimii 50 de ani, în mare măsură sub efectul curentului cald ecuatorial din Pacific El Nino reapărut anul trecut şi aşteptat să dureze până la începutul primăverii. 

Însă suprafaţa de gheaţă a Oceanului Arctic a fost în ianuarie cu 1,06 milioane kilometri pătraţi sub media dintre 1981-2010 şi cu 90.649 de kilometri pătraţi mai puţin decât recordul precedent din 2011, conform analizelor centrului naţional al zăpezii şi gheţii (National Snow and Ice Data Center, NSIDC), care se bazează pe datele NOAA şi NASA. 

Suprafaţa de gheaţă a Antarcticii a fost în ianuarie cu 2,07 milioane kilometri pătraţi sub media dintre anii 1981-2010, mai menţionează AFP.

Cele mai citite

Pentagonul nu vede nicio schimbare în poziția forței nucleare strategice a Rusiei

Pentagonul nu a observat nicio schimbare în ceea ce privește dispunerea forțelor nucleare strategice ale Rusiei, în ciuda a ceea ce oficialii au numit...

VIDEO. Poli Iași obține victoria în partida cu FC Hermannstadt

Într-un meci tensionat din cadrul etapei a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, Politehnica Iași a reușit să învingă echipa FC Hermannstadt...

Armata israeliană a început bombardamente asupra estului orașului Rafah

Armata israeliană efectuează luni seara bombardamente intense asupra estului oraşului Rafah, după anunţul Hamas că a acceptat o propunere înaintată de Egipt şi Qatar...
Ultima oră
Pe aceeași temă