26.1 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăSpecialHoţ "profesionist". A furat inclusiv din donaţiile pentru acte de caritate

Hoţ „profesionist”. A furat inclusiv din donaţiile pentru acte de caritate

Un galez în vârstă de 58 de ani a fost condamnat de justiţia britanică la 18 luni de închisoare după ce a comis cel de-al 342-lea delict al său, conform unor surse concordante citate de AFP şi citate de Mediafax.

„Este unul dintre cazierele cele mai deprimante pe care mi-a fost dat să le văd de multă vreme”, a declarat judecătorul tribunalului din Mold (nordul Ţării Galilor) care a pronunţat joi condamnarea lui David Archer, conform unui site de Internet de informaţii judiciare, The law pages.

Această condamnare este cea de-a 342-a pentru David Archer, care a fost mai ales anchetat pentru 261 de furturi şi spargeri şi a petrecut 28 de ani în închisoare, conform presei britanice.

Bărbatul, care a început să fure din magazine la vârsta de 10 ani, este acuzat de data aceasta că a furat o cutie destinată donaţiilor pentru anumite asociaţii de caritate din Ţara Galilor.

David Archer, care a fost eliberat din închisoare acum o lună, a mai încălcat de asemenea interdicţia de a intra în aceste magazine care era valabilă din 2006.

„Aveţi un dosar îngrozitor şi sunteţi cunoscut pentru că vizaţi aceste magazine”, a subliniat judecătorul.

Avocatul apărării a indicat că galezul a ieşit din închisoare fără bani şi că nu avea adăpost.

Conform postului BBC, David Archer a scris o scrisoare judecătorului pentru a dezvălui că a dat bani acestor asociaţii de caritate în trecut deoarece le apreciază munca.

Cele mai citite

Directorul FBI ar putea merge în Rusia în octombrie. Vizite planificate la Moscova și Sankt Petersburg

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să viziteze Rusia în luna octombrie, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt Petersburg, potrivit unor...

Incendiu pe o navă în Marea Neagră

Cei 17 membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță, iar trei dintre ei, răniți, au fost transportați la spitalO amplă intervenție de salvare...

Google pregătește un cip AI de nouă generație

Performanțele ar putea depăși de până la zece ori tehnologia actualăGoogle dezvoltă un nou procesor dedicat inteligenței artificiale, proiectat pentru a îmbunătăți considerabil eficiența...
Ultima oră
Pe aceeași temă