33.4 C
București
luni, 24 iunie 2024
AcasăSpecialHoţ de clasoare de timbre, prins de poliţie

Hoţ de clasoare de timbre, prins de poliţie

Desfăşurare de forţe, pentru prinderea unui hoţ de clasoare de timbre. Duminică, Serviciul Investigaţii Criminale Sector 6 şi Secţia 20 Poliţie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R. şi al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale – D.G.P.M.B., au făcut o percheziţie domiciliară în judeţul Ilfov, într-un dosar privind comiterea unui furt din locuinţă.

”În urma percheziţiei efectuate, poliţiştii bucureşteni au depistat şi condus la sediul secţiei de poliţie un bărbat în vârstă de 36 de ani, care, în ziua de 6 februarie a.c., împreună cu alţi doi bărbaţi, ar fi încercat să pătrundă într-o locuinţă din sectorul 3, iar în sectorul 4 ar fi reuşit să pătrundă într-o altă locuinţă, de unde ar fi sustras clasoare cu timbre şi bijuterii în valoare de de aproximativ 7.000 de lei”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Capitalei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat şi furt calificat, cu cei trei bărbaţi în stare de arest preventiv.

În perioada ianuarie – februarie 2014, poliţiştii Capitalei – Serviciul Investigaţii Criminale – Sector 6, cu sprijinul serviciilor specializate din cadrul I.G.P.R., au documentat activitatea infracţională a unui grup format din trei bărbaţi, cu preocupări pe linia furturilor din locuinţe, comise prin ruperea butucului uşilor de acces.

Astfel, în cursul dimineţii de 6 februarie a.c., cei trei bărbaţi au fost depistaţi de poliţiştii bucureşteni în timp ce se deplasau cu un autoturism pe străzile Capitalei.

După o perioadă de supraveghere, poliţiştii bucureşteni au observat cum doi dintre bărbaţi ar fi intrat într-un bloc din sectorul 3 al Capitalei, unde, ar fi forţat uşa de acces a unui apartament, fără a reuşi însă să pătrundă în interior, apartamentul fiind prevăzut cu încă o uşă de acces, metalică.

Continuând supravegherea, poliţiştii Capitalei au observat cum cei trei bărbaţi au oprit autoturismul în apropierea unui bloc situat în sectorul 4 şi au intrat în scara blocului, unde, ar fi reuşit să pătrundă, prin forţarea uşii de acces, în interiorul unei locuinţe de unde ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 7.000 de lei, după care au părăsit locul faptei cu autoturismul cu care se deplasau.

Astfel, poliţiştii Capitalei au acţionat, reuşind prinderea a doi bărbaţi la scurt timp după săvârşirea faptei.

În data de 16 februarie a.c., în urma percheziţiei efectuate de către poliţiştii Capitalei a fost prins şi cel de-al treilea bărbat bănuit de comiterea infracţiunilor de tentativă la furt calificat şi furt calificat.

Cele mai citite

VIDEO. Maria Dragomiroiu, la un pas să-și piardă viața

Maria Dragomiroiu are o viață de poveste. De la o copilărie trăită în sărăcie lucie, la artistul consacrat, atât de iubit de public de...

VIDEO. Maria Dragomiroiu, la un pas să-și piardă viața

Maria Dragomiroiu are o viață de poveste. De la o copilărie trăită în sărăcie lucie, la artistul consacrat, atât de iubit de public de...
Ultima oră
Pe aceeași temă