De data aceasta nativii Scorpion nu sunt cu toti „boii acasa”, asa se spune cand parca nimic nu le merge bine, evident ca asa li se pare lor, si cand totul parca se deruleaza cu viteza melcului. Ei sunt in aceste ultime zile ale anului plini de energie, vor sa fie si vioara intai in toate cele, dar ceva sau cineva din familie li se opune, astfel incat este puternic lezat orgoliul Scorpionului.
Sigur, se vor ocupa in amanunt de tot ce este necesar, fie ca vor sarbatori Anul Nou acasa sau in alta parte, la munte eventual, oricum numai singuri nu vor fi acum nativii. Mereu anturati, mereu intrebati de sanatate, ce sa mai spunem ca pana si copiii parca ii iau la rost ca nu se ocupa suficient de ei, ca nu i-au dus cu sania prin zapada sau ca nu s-au mai prostit asa cum faceau in anii trecuti spre amuzamentul intregului anturaj.
Cel mai important este ca relatia cu partenerul este putin cam subreda, ceva nu merge astfel incat sa vada Scorpionul ca a adus tuturor fericirea in felul in care si l-a imaginat el. Referitor la partener sa stiti ca acesta are multa dreptate, adica vrea si el sa aiba un cuvant de spus in aceasta ecuatie, pentru ca sarbatorile sunt si ale lor nu numai ale dvs., deci si ei trebuie intrebati ce opinie au si cum doresc sa-si petreaca trecerea peste ani. Unii dintre dvs. vor avea mai multe evenimente simultan, asta se intampla acum mai mult ca altadata, incat mai trebuie sa dati o raita prin magazine sa va aprovizionati si cu mancare, dar si sa mai cumparati o serie de cadouri necesare celor dragi pe care-i sarbatoriti intr-un fel sau altul.
Daca sunteti cumva deja plecati intr-o statiune de iarna, sa nu va mire daca trebuie sa intrerupeti cateva ore poate si o zi intreaga vacanta, pentru a va aglomera printr-un magazin care credeti ca detine tot ce aveti dvs. nevoie. In general acum veti avea in plus si o emotionalitate ridicata, asa incat cu greu veti rezista solicitarilor celorlalti, si chiar daca sunteti teribili de simpatici acum, sa stiti ca tot o sa vi se scurga o lacrima, asa, la un dans, la un compliment astepatat de mult. Oricum veti fi fericiti ca reusiti sa va incadrati in limitele stabilite la capitolul bani, in plus va mai achitati o serie de facturi, ceea ce intra la capitolul reusite. Sanatate – predispus la raceli, bani – cheltuieli mai mari, dar sunteti solvabili.
Pentru alte zodii dati click pe Horoscopul Saptamanii 29 decembrie – 4 ianuarie