15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialHoroscop BERBEC mai 2016: vei avea progrese mai lente în carieră, dar...

Horoscop BERBEC mai 2016: vei avea progrese mai lente în carieră, dar s-ar putea să-ţi găseşti fericirea

HOROSCOP BERBEC MAI. În lună mai, guvernatorul zodiei tale, Marte, va fi în continuare retrograd, la fel ca Mercur, Jupiter, Saturn şi Pluto. Asta înseamnă că vei avea nevoie de multă răbdare, pentru că nimic nu va avansa cu viteză. Din fericire, Jupiter va ieşi din această stare pe 9 mai şi va merge mai departe ceea ce va ajuta la recuperarea unora dintre întârzierile înregistrate.

Mai nu este o lună potrivită pentru a porni în noi aventuri. Mercur va fi retrograd aproape toată luna, iar această planetă guvernează contractele şi negocierile, aşa că orice document vei semna va trebui renegociat mai târziu. În consecinţă, ar fi bine să amâni până în iulie sau august dacă poţi. Mercur va reveni pe orbita lui la 22 mai, dar nu trece la acţiune imediat după această dată. Vei vedea că va merita să mai aştepţi câteva zile.

În ceea ce priveşte sănătatea şi condiţia fizică, ai putea lua în calcul ideea de a te întoarce la antrenorul care te-a împins să faci mai mult decât credeai că poţi, pentru că exerciţiile fizice vor da rezultate, mai ales după 9 mai. În perioada în care Marte şi Mercur vor fi retrograde, cel mai bine ar fi să-ţi reanalizezi acţiunile din trecut pentru că astfel vei descoperi cum să întorci situaţia în favoarea ta. În ceea ce priveşte sănătatea, ar fi înţelept să-ţi faci un control medical înainte de a începe să faci exerciţii fizice. În plus, medicul te-ar putea ajuta să găseşti metode de a te simţi mai plin de energie.

Luna nouă în Taur, din 6 mai, te va ajuta să ai mai mulţi bani în portofel, mai ales dacă ţi s-a promis în trecut o majorare salarială. Gândeşte-te la luna nouă ca la un portal care-ţi deschide noi perspective în următoarele două săptămâni de la apariţia sa. Această lună nouă va lumina casa a doua din charta ta, cea a veniturilor, iar asta va fi cea mai bună ocazie de a face bani pe care-ai avut-o până acum în acest an.

Jupiter şi Pluto te vor susţine, ceea ce înseamnă nu doar că vei vedea o infuzie de bani, ci şi că-ţi va creşte statutul profesional. Şi cum Saturn sare şi el în ajutor, s-ar putea să găseşti metode şi să economiseşti bani. Dacă ai propia ta afacere, cea mai eficientă metodă de a atrage încasări ar fi să-ţi cauţi clienţii vechi. Indiferent de metoda de creştere a veniturilor pe care o vei găsi, zilele de 9 şi 13 mai îţi vor aduce rezultate deosebite.

Pe toată astrograma ta se vede o călătorie la mare distanţă, pentru că Marte energizează această zonă a chartei tale până pe 27 mai. Totuşi, cum Marte este retrograd, probabil că vei fi nevoit să-ţi schimbi planurile de mai multe ori până să-l alegi pe cel potrivit. Luna plină din 10 mai îţi stârneşte nevoia de a călători mai repede.

În plan romantic, într-o lună care-ţi reduce cu o treaptă veniturile şi succesul în carieră, vei găsi mai puţine ocazii decât de obicei. Totuşi, data de 3 mai îţi aduce un aspect senzaţional, când Soarele va colabora cu Jupiter pentru a vedea dacă-ţi găseşti iubirea. Pentru Berbeci, Soarele guvernează casa a cincea a iubirii adevărate, aşa că în acea zi vei avea şanse reale de a întâlni o persoană de succes, cu un fin simţ al umorului. Ai putea cunoaşte pe cineva nou la serviciu, la sala de fitness sau la un eveniment sportiv la care eşti spectator. Sau ai putea întâlni persoana perfectă într-un loc special destinat celor singuri. Nu rata ocaziile care-ţi vor ieşi în cale în prima săptămână din mai. Vei avea ocazia de a găsi romantismul şi mai târziu, când Marte intră în Gemeni, de pe 24 mai până pe 17 iunie. Atunci ai putea cunoaşte persoana perfectă vizitând un oraş din apropiere sau chiar în timp ce-ţi faci drumurile zilnice prin propriul cartier.

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...
Ultima oră
Pe aceeași temă