Jurnalistul Horațiu Pepine observă, într-un comentariu publicat pe site-ul Deutsche Welle, că, deși România încearcă să transmită că este stabilă, toate asigurările date de autorități denotă, de fapt, o instabilitate tot mai mare în țară.
”De fapt, fraza privitoare la ”stabilitate” a însemnat altceva la început. În dorința ei de a atrage atenția Occidentului și de a fi admisă în alianțele sale militare, politica românească s-a străduit încă cu două decenii în urmă să pună cât mai mult în valoare virtutea ”stabilității”. Prin comparație cu regiunea Balcanilor bântuită de conflicte interetnice sângeroase, România era o ”o insulă de stabilitate”. O societate stabilă era prin urmare o societate pașnică, una în care nu existau conflicte mari și în care divergențele se rezolvau prin alternanța electorală. De aceea, victoria CDR și a lui Emil Constantinescu au contat atât de mult, căci era prima alternanță după căderea regimului Ceaușescu”, reține jurnalistul DW.
”Glisarea lentă a sensului de pe planul societății pe cel al angajamentelor militare ascunde însă tocmai faptul că instabilitatea a devenit tot mai mare în România. Nu în sensul tare al conflictelor sociale, ci în acela, discret, al nesiguranței și lipsei de predictibilitate. În anii cei mai ”stabili” ca semnificație strategică (anii aderării la NATO și UE) aproximativ 3 milioane de persoane aflate în floarea vârstei au emigrat în Europa occidentală, în timp ce alte milioane de tineri, acum încă pe băncile școlii, își propun în moduri mai mult sau mai puțin precise să facă la fel. Școala nu oferă nimănui nicio garanție și niciun plan de carieră, mobilitatea a devenit un termen fetiș care îi aruncă pe oameni de colo-colo într-un vârtej care provoacă în cele din urmă frustrări tuturor. Occidentul nu mai vrea să accepte ”dumpingul social”, iar Estul nu mai are forță de muncă și își vede amenințat sistemul securității sociale. Efectul este că toată lumea vorbește despre ”întoarcere” și că Guvernul promite celor plecați subvenții pentru afaceri, deși nu se întoarce la drept vorbind aproape nimeni”, notează Horațiu Pepine.
”(…) În fine au murit carierele, tinerii sunt învățați de la cea mai mică vârstă că nu trebuie să se ”stabilizeze”, ci dimpotrivă să se miște în permanență dintr-o profesie într-alta, să ”experimenteze” cât mai multe lucruri. E o doctrină cu două tăișuri, căci dacă pe de o parte favorizează inovația și creativitatea, pe de alta distruge devotamentul, perseverența și sporește sentimentul nesiguranței. De la relația fizică cu spațiul la cea morală cu timpul și cu ideea de proiect, viața în societatea românească a devenit tot mai instabilă.
Nu e de mirare că ideea de ”stabilitate” invocată ritualic de oficialii statului și-a pierdut în cele din urmă relevanța pentru societate, devenind un termen cvasi-secret, un soi cod militar”, concluzionează jurnalistul DW.
