13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialHillary Clinton susţine protestele de la Teheran

Hillary Clinton susţine protestele de la Teheran

Secretarul american de stat Hillary Clinton şi-a exprimat susţinerea fermă faţă de protestele ce au avut loc luni în capitala iraniană, Teheran, relatează NewsIn.

 

Clinton a declarat că manifestanţii merită să aibă “aceleaşi drepturi ca cele pe care le-au văzut exercitate în Egipt” şi că republica islamică trebuie să “îşi deschidă” sistemul politic.

“Ceea ce vedem întâmplându-se în Iran în prezent este o dovadă a curajului poporului iranian şi o acuzare a ipocriziei regimului iranian – un regim care în ultimele trei săptămâni a salutat în mod constant ceea ce s-a întâmplat în Egipt”, a spus ea.

Clinton a declarat că SUA au un mesaj similar pentru autorităţile iraniene cu cel pe care l-au avut pentru Egipt, unde preşedintele Hosni Mubarak a fost obligat să se retragă, după aproape 30 de ani la putere, în urma unor proteste ample.

“Suntem împotriva violenţei şi tragem la răspundere guvernul iranian, care îşi foloseşte din nou forţele de securitate şi recurge la violenţă pentru a împiedica exprimarea liberă a ideilor propriului său popor”, a spus ea.

Poliţia iraniană a lansat luni gaze lacrimogene asupra manifestanţilor strânşi în piaţa centrală din Teheran pentru a susţine protestele din Egipt. Corespondentul BBC a descris centrul capitalei drept “un haos total”. Potrivit acestuia, s-au înregistrat ciocniri între protestatari şi poliţie şi au fost efectuate arestări.

Poliţia l-a plasat anterior în arest la domiciliu pe liderul de opoziţie Mir Hossein Mousavi. Autorităţile ar fi încercat să-l împiedice să participe la un miting la Teheran pentru susţinerea protestelor din Egipt.

Şi Mehdi Karroubi, alt lider al opoziţiei, este în arest la domiciliu.

Mai multe grupuri de opoziţie au participat la protest, cu toate că mitingul a fost interzis de autorităţi.

În pofida faptului că Iranul susţine oficial protestele egiptene, autorităţile afirmă mitingurile din Teheran sunt “o mişcare politică”.

Autorităţile au intensificat securitatea la Teheran şi au blocat accesul la internet.

Analiştii spun că Teheranul încearcă să împiedice grupurile de opoziţie să folosească evenimentele din Egipt ca mijloc de redemarare a manifestaţiilor antiguvernamentale din 2009.

Cele mai citite

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...

Ben Affleck și Jennifer Lopez o iau pe drumuri separate? “Au probleme în căsnicie”

Ben Affleck și Jennifer Lopez au probleme în căsnicie, susține o persoană din interior. Cei doi locuiesc în case separate. Cu toate acestea, verighetele...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...
Ultima oră
Pe aceeași temă