Din punct de vedere politic, miscarea facuta de Iohannis prin nominalizarea lui Hellvig in fruntea SRI in contextul scandalului declansat de Udrea este abila. Numirea sefului SRI era o piatra de incercare pentru presedinte in contextul in care majoritatea parlamentara apartine PSD si cred ca in alegerea lui Hellvig a contat si asta.
Omul- retras, discret, aflat mereu in umbra unor lideri pe val, cu un bun simt al orientarii in spatiul complicat al politicii-, nu va ridica probleme la votul in parlament. De altfel, mai toate partidele si-au anuntat sustinerea, temporizarea anuntata de Ponta “discutam mai intii in grupurile parlamentare” este doar joc de imagine ca sa nu dea impresia ca bate din calcaie in fata lui Iohannis. Oricum, totul s-a negociat in prealabil. Despre competentele lui Hellvig in materie nu se stiu prea multe, dar pozitiile recente in ce priveste orientarea euroatlantica sunt corecte, desi trebuie sa remarcam o nuanta: axa Bucuresti-Washington nu va mai trece prin Londra ci prin Berlin. Mira pe careva? Raportarea la Rusia este si ea transanta si radicala (“neoimperialismul rusesc”), iar reactia de dupa nominalizare a fost clara in privinta prioritatilor SRI: “intarirea statului de drept”, “combaterea coruptiei si dezvoltarea capacitatilor de aparare a sigurantei nationale”.
Mesajul pica la fix (poate prea la fix) in valvataia momentului, cind se incearca decredibilizarea serviciului si s-a pus insistent intrebarea daca nu cumva scopul este sugrumarea conductei de informatii dinspre SRI spre DNA, cu efecte asupra dosarelor si anticoruptiei. Poate de aceea finalul postarii lui Hellvig merita o atentie speciala: “Sunt ferm convins că o democrație funcțională are resorturile necesare pentru ca statul și propriii cetățeni să se afle întotodeauna de aceeași parte a baricadei. Cu o condiție: ca toate instituțiile să acționeze conform regulilor democrației și ale societății deschise”.
Citește continuarea textului în Revista 22.
