Patru trenuri de călători blocate după ce circulaţia feroviară între staţiile Voşlăbeni şi Izvorul Mureşului, în Harghita, a fost închisă, din cauza unui marfar deraiat, a anunțat CFR Călători.
Circulaţia a fost închisă începând din cursul nopţii, când s-a produs deraierea de o osie a locomotivei unui tren de marfă. Trenul era compus din 28 vagoane încărcate, acestea fiind deja retrase în cursul nopţii în staţia Izvorul Mureşului, transmite Mediafax.
Secţia de circulatie Voşlăbeni – Izvorul Mureşului fiind dotată cu linie simplă, s-a impus suspendarea temporară a circulaţiei trenurilor, măsură menţinută şi la această oră, deoarece echipele de intervenţie desfăşoară operaţiuni de repunere pe şină a locomotivei.
Până la restabilirea circulaţiei, patru trenuri de călători staţionează temporar astfel: IR 1945 (Mangalia – Satu Mare) staţionează în Siculeni de la ora 00.25, IR 1642 (Dej – Bucureşti Nord) staţionează în Gheorghieni de la ora 2.12, IR 1641 (Bucureşti Nord – Dej) staţionează în Siculeni de la ora 3.00 şi IR 407-2 (Episcopia Bihor – Braşov) staţionează în Voşlăbeni de la ora 6.33.
Alte două trenuri (IR 1644 Sighetu Marmaţiei – Bucureşti Nord şi trenul international 366-1 Braşov – Budapesta) au fost deviate pe rută ocolitoare, călătorii care aveau bilete pentru destinaţiile dintr-una din staţiile de pe ruta pe care a fost anulat, fiind direcţionaţi către următoarele trenuri din programul de circulaţie.
Pasagerii care nu mai doresc să-şi continue călătoria vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor de călătorie pentru parcursul neefecutat, mai scrie Mediafax.
Companiile feroviare CFR SA şi CFR Călători cer scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de acest eveniment şi recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile care se înregistrează în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.