24.7 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSpecialHandicapaţi numai în acte

Handicapaţi numai în acte

Peste două treimi din dosarele de handicap reevaluate de inspectorii de specialitate conţin falsuri.

Controalele efectuate privind acordarea ajutoarelor sociale persoanelor cu handicap au dezvăluit grave ilegalităţi în judeţul Tulcea. Investigaţiile efectuate de Inspectoratul Teritorial pentru Muncă (ITM) Tulcea în 14 localităţi din acest judeţ au scos la iveală că două treimi din persoanele care primesc indemnizaţii de la buget pentru că au certificat de handicap ar fi apte de muncă. Inspectorii ITM susţin că două treimi din persoanele cu certificat de handicap din localităţile Stejaru, Somova, Beştepe, Carcaliu, Nalbant, Nufăru, Valea Teilor, Horia, Izvoarele nu ar avea afecţiuni medicale severe care le reduce capacitatea de muncă. Inspectorii spun că vecinii persoanelor cu certificat de handicap afirmă că aceştia muncesc pe brânci, de dimineaţa până seara, în propria gospodărie sau desfăşoară activităţi comerciale la negru, deşi deţin certificat de incapacitate totală de muncă.

Inspectorii au mai aflat că falsificarea dosarelor de handicapat, în respectivele localităţi, a fost posibilă pentru că primăriile nu au efectuat anchete sociale, ci au falsificat documentele de constatare pentru respectivele persoane. La dosarele propuse de comisia judeţeană de evaluare a persoanelor cu handicap se află, de asemenea, certificate medicale supecptate a fi fasificate. Constantin Cabuz, secretar al Consiliului Judeţean Tulcea, a declarat că „deşi comisia judeţeană care funcţionează în cadrul Direcţiei de Protecţie Socială a solicitat, în urmă cu două luni, comisiei naţionale reevaluarea a 76 la sută din dosarele de handicap din cele 14 localităţi controlate, nici un dosar nu a fost anulat, iar plata ajutoarelor continuă în pofida unor dovezi clare că indemnizaţia se obţine prin fals”. Cei care au reacţionat la această anomalie au fost medicii din judeţul Tulcea. 

Refuză să facă parte din comisie

„Preşedintele comisiei judeţene de evaluare a persoanelor cu handicap, Nicolaie Coman, şi medicul Sonia Ghinea şi-au dat demisia din această comisie, iar alţi medici refuză să facă parte din  comisie. Astfel activitatea de evaluare a dosarelor de handicap este blocată şi nu găsim soluţie de ieşire din impas”, a declarat Constantin Cabuz. Medicii tulceni solicitaţi de conducerea CJ Tulcea să facă parte din comisia de evaluare susţin că legislaţia în domeniu este ambiguă şi din acest motiv pot deveni ţapi ispăşitor pentru fapte care aparţin primarilor şi unor medici care constată handicapuri inexistente.

Cele mai citite

Ford retrage din service peste jumătate de milion de mașini în SUA, din cauza unui risc de incendiu

Anumite modele Ford Bronco și Ford Bronco Raptor, produse în perioada 2021-2026, prezintă riscul ca anumite cablaje electrice să se deterioreze în timpul exploatăriiFord...

Maia Sandu, mesaj de solidaritate cu România după doborârea unei drone Shahed: Securitatea României este și securitatea Republicii Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de solidaritate cu România după ce o dronă de tip Shahed a fost doborâtă de...

Captură de peste 32.000 de țigarete ilegale pe Aeroportul Otopeni

În urma unor controale, s-a descoperit că mai mulți pasageri încercau să introducă ilegal produse accizabile în RomâniaPeste 32.000 de țigarete fără marcaj fiscal...
Ultima oră
Pe aceeași temă