22.4 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialGuvernul danez cere modificarea Convenţiei de la Geneva, în contextul valului de...

Guvernul danez cere modificarea Convenţiei de la Geneva, în contextul valului de refugiaţi extracomunitari

Convenţia de la Generva, privind drepturile refugiaţilor, ar putea fi modificată, potrivit propunerii premierului Danemarcei, Lars Lokke Rasmussen, care a precizat că Uniunea Europeană nu poate face faţă afluxului de extracomunitari, informează Mediafax.

Danemarca a fost prima ţară care a semnat Convenţia de la Geneva, în 1951, document reprezentând baza juridică pentru drepturile refugiaţilor în întreaga lume.

“Vine o vreme când sunt necesare dezbateri pentru adaptarea la regulile jocului”, a declarat Lars Rasmussen într-un interviu acordat postului danez TV 2. Întrebat dacă se referă la modificarea convenţiilor privind drepturile refugiaţilor, Rasmussen a explicat: “Da. Este clar că de la un anumit punct, dacă Europa nu va putea gestiona această situaţie, este necesară o discuţie”.

Unul dintre aspectele pe care Copenhaga le-ar vrea modificate se referă la refugiaţii care tranzitează Turcia.

“Dacă un refugiat stă în Turcia doi sau trei ani, într-o ţară în care nu este război, se pune întrebarea dacă această persoană poate solicita azil în Europa? Reglementările actuale prevăd că se poate, dar vrem să discutăm acest lucru”, a subliniat Rasmussen.

Un alt aspect este legat de dreptul refugiaţilor de a-şi aduce rudele în ţara în care primesc azil. Danemerca vrea întregirea familiilor abia după trei ani, dar nu poate aplica aceste prevederi din cauza Convenţiei de la Geneva. Circa 18.500 de imigranţi au solicitat azil în Danemerca în 2015.

Danemarca încearcă de câteva luni să descurajeze venirea refugiaţilor. După înăsprirea controalelor la frontiere, politicienii danezi pledează acum pentru confiscarea bunurilor de valoare cu care vin imigranţii extracomunitari.

Parlamentul Danemarcei va dezbate în ianuarie un proiect de lege ce prevede confiscarea bijuteriilor şi sumelor în numerar găsite asupra imigranţilor extracomunitari care ajung pe teritoriul danez, oficiali danezi argumentând că este normal ca refugiaţii să contribuie la buget dacă au posibilitatea.

Un proiect de lege care prevede confiscarea bijuteriilor sau sumelor în numerar de peste 3.000 de coroane daneze (circa 400 de euro) găsite asupra extracomunitarilor va fi dezbătut în ianuarie în Parlamentul de la Copenhaga, având şanse mari să fie aprobat, dată fiind majoritatea de dreapta. Proiectul de lege nu prevede confiscarea telefoanelor mobile.

Controversata iniţiativă a stârnit reacţii ostile, fiind comparată cu măsuri luate în perioada nazistă împotriva evreilor şi romilor.

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu critică conducerea liberală a Primăriei Constanţa: “Lipsesc cu desăvârșire”

Marcel Ciolacu, în calitate de președinte al PSD și premier, a criticat conducerea liberală a Primăriei Constanța, afirmând că performanța administrativă, investițiile și accesarea...

One United Properties își umflă artificial profitul vânzând apartamentele către firmele pe care le deține. Implicat este și un bogătaș elvețian

Victor Căpitanu și Andrei Liviu Diaconescu susțin că profitul dezvoltatorului pe care îl dețin, One United Properties, va fi de 525 milioane de...

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă