15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialGrupare de proxeneţi, destructurată

Grupare de proxeneţi, destructurată

Procurorii DIICOT au efectuat, joi,12 percheziţii domiciliare, în Bucureşti, Ilfov şi Ialomiţa, în cadrul unei acţiuni ce vizează destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism, informează un comunicat de presă al instituţiei.

"În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că  începând cu anul 2007, membrii grupării, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au recrutat, transportat şi adăpostit mai multe minore  ce proveneau din familii  cu o situaţie materială precară şi un grad scăzut de educatie, pe care le-au exploatat, prin constrângere şi ameninţare,  la practicarea prostituţiei, în zone controlate de membrii grupării, sumele de bani astfel obţinute fiind însuşite în totalitate de către aceştia", se arată în comunicatul citat.

Anchetatorii au descoperit că persoanele vătămate au fost exploatate” la stradă” în diferite zone din municipiul Bucureşti, controlate şi împărţite de membrii grupării infracţionale, în sensul că, pe lângă tinerele exploatate sexual, membrii grupării  percepeau şi o aşa numită „taxă de zonă”, ce consta într-o sumă de bani variabilă între 50 lei şi 200 lei, percepută zilnic pentru fiecare persoană care dorea să practice prostituţia.

Mai mult, procurorii au precizat că membrii grupului infracţional erau deosebit de violenţi, persoanele vătămate fiind de regulă agresate fizic, două dintre ele suferind leziuni produse de sabie şi cuţit.

 De asemenea, procurorii au mai precizat că, în luna ianuarie a anului 2007, o minoră a fost răpită de pe o stradă din municipiul  Urziceni de către patru membrii ai grupării şi transportată în Bucureşti, unde a  fost  exploatată sexual „la stradă”, împreună cu alte persoane.

 În urma percheziţiilor domiciliare, anchetatorii au ridicat macete, arme de foc şi muniţie, deţinute fără drept. în acest dosar au fost audiate 12  persoane.

Cele mai citite

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...

Rusia – Ucraina, ziua 783. NATO ar avea două scenarii în care să trimită trupe în Ucraina. De exemplu, dacă Rusia atacă și Republica...

Conducerea Alianței Atlantice ar lua în calcul două scenarii în care NATO ar trimite trupe în Ucraina, pentru a o susține în războiul contra...

Jaqueline Cristian a fost învinsă de franţuzoaica de origine rusă Varvara Gracheva

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a suferit o înfrângere în runda finală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă