10.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialGruia Stoica, CERCETAT în legătură cu PRIVATIZAREA Transbordare Vagoane Marfă

Gruia Stoica, CERCETAT în legătură cu PRIVATIZAREA Transbordare Vagoane Marfă

Proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), Gruia Stoica, este cercetat de procurorii DIICOT Iaşi în dosarul privatizării companiei Transbordare Vagoane Marfă din 2005. Omul de afaceri este anchetat alături de tatăl şi fratele său pentru evaziune fiscală, spălare de bani, fals în înscrisuri şi abuzuri, informează SursaZilei.ro.

Procurorii au descoperit un prejudiciu de peste 30 de milioane de euro în dosarul privatizării şi au decis ca bunurile şi activele firmei deţinute de Gruia să fie puse sub sechestru.

Citeşte şi HG privind privatizarea CFR Marfă a fost publicată în Monitorul Oficial

Gruia Stoica a declarat, în 23 iulie, că a fost chemat la DIICOT pentru clarificări privind un dosar din 2005, cu NUP în 2006, după opt ani în care nu i s-a solicitat nicio declaraţie.

“Nu am comis nicio evaziune fiscală. Suspiciunile sunt în legătură cu fapte ce fac obiectul unui dosar de pe rolul DIICOT din 2005 care a primit deja NUP în 2006, subsemnatul fiind acţionar cu un procent de 0,00015%, adică 2 acţiuni, şi fără a avea vreo calitate de administrator la acea firmă. Mai mult, nu-i cunosc nici pe directorul general, nici pe directorul financiar de la acea societate, şi nu aveam cunoştiinţă nici măcar de locul unde se afla sediul firmei. Am acceptat să am o participaţiune infimă în acea societate, de 2 acţiuni, doar pentru că acea firmă să-şi păstreze statutul de societate pe acţiuni”, a afirmat Stoica.

Citeşte şi Gruia Stoica: Nu a fost pus sechestru pe niciun cont şi pe niciun bun al meu

Totodată, la începutul lunii august, Gruia Stoica a spus că GFR este ţinta unui atac coordonat din partea unei grupări de interese economice şi mediatice care urmăreşte să decredibilizeze grupul şi să “deraieze” privatizarea CFR Marfă.

GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă