11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialGrigoraş, la prima victorie cu Oţelul

Grigoraş, la prima victorie cu Oţelul

Formaţia Oţelul Galaţi a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XXII-a a Ligii I. Unicul gol al partidei a fost înscris de Iorga, în minutul 87, din penalti.

 

„A fost un meci foarte greu, dar cu atât mai frumos pentru că rezultatul a fost fericit pentru noi. Am întâlnit o echipă foarte bună, o echipă pe care o cunoşteam, cu jucători care au evoluat foarte mult timp împreună. Astăzi am beneficiat însă de un portar într-o formă foarte bună şi atât timp cât am obţinut-o cred că este o victorie meritată. Este a doua victorie consecutivă în faţa unor formaţii cu pretenţii diferite faţă de ale noastre, echipe foarte bune ale campionatului, victorii care ne dau speranţe şi ne fac să stăm mai liniştiţi în cea ce priveşte situaţia din clasament”, a spus Grigoraş.

De cealaltă parte, antrenorul formaţiei Pandurii, Cristian Pustai, consideră că meciul a fost echilibrat. „A fost un joc echilibrat, pe contre. Din păcate noi am ratat, n-am reuşit să concretizăm cum ar fi trebuit ocaziile pe care le-am avut. Pe final am forţat atacul, ţinând cont şi de faptul că ambele echipe săreau peste faza de construcţie şi am sperat să obţinem toate cele trei puncte. Din nefericire pentru noi, noi am ratat, în timp ce ei au marcat”, a precizat Pustai.

Centralul Ovidiu Haţegan a acordat un penalti şi pentru Pandurii în minutul 45, după o intervenţie a lui Sîrghi la Voiculeţ. Lovitura de la 11 metri a fost executată de Răduţ, dar portarul Grahovac a apărat.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă