31.4 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialGrevă istorică a avocaţilor din Marea Britanie

Grevă istorică a avocaţilor din Marea Britanie

Sute de avocaţi penalişti britanici au organizat, luni, o grevă fără precedent în ţară pentru a denunţa reducerile bugetare pe care guvernul intenţionează să le aplice bugetului de ajutor jurisdicţional, paralizând pentru scurt timp tribunalele penale din ţară, relatează Mediafax.

La Londra, sute de avocaţi în robă neagră şi cu perucă albă s-au strâns în faţa Tribunalul Penal Old Bailey în timp ce mulţi dintre confraţii lor au procedat la fel în întreaga Anglie şi Ţara Galilor.

Ei au manifestat pentru a denunţa intenţia Guvernului premierului conservator David Cameron de a reduce până în 2018-2019 cu 220 de milioane de lire sterline (265 milioane de euro) bugetul pentru ajutorul jurisdicţional. Acesta se ridică la două miliarde de lire sterline şi finanţează asistenţa juridică pentru persoanele care nu-şi pot finanţa apărarea.

Guvernul britanic, angajat într-o politică de austeritate drastică, a anunţat necesitatea de a face economii suplimentare de 25 miliarde de lire sterline după alegerile din 2015. Acesta a argumentat că sistemul de ajutor jurisdicţional al ţării este cel mai scump din lume.

Unii avocaţi estimează că, în ce-i priveşte, respectivele reduceri bugetare le vor reduce onorariile cu 41%.

Cu toate acestea, Ministerul Justiţiei apreciază că cheltuielile pentru ajutorul jurisdicţional plătite avocaţilor rămân ”foarte generoase”.

Cele mai citite

Scoicile şi rapanele din Marea Neagră sunt sigure pentru consumul uman

Inspectorii sanitar-veterinari din Constanța au anunţat că poate fi reluată recoltarea de moluște vii din Marea Neagră. Decizia vine după ce timp de 10 zile,...

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor de citire a contoarelor de energie electrică din România

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibile trucări ale unor licitaţii publice organizate de unele autorităţi/entităţi contractante pentru atribuirea contractelor de servicii de...

România debutează la EURO 2024. Tricolorii întâlnesc Ucraina, de la ora 16.00

România înfruntă Ucraina, luni, de la ora 16:00, la Munchen, în primul meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal – EURO 2024. Echipele...
Ultima oră
Pe aceeași temă