15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialGreşeală? CCR a depăşit termenul de redactare a deciziei în cazul Legii...

Greşeală? CCR a depăşit termenul de redactare a deciziei în cazul Legii privind afacerile europene

Curtea Constituţională a depăşit termenul pentru redactarea deciziei în cazul contestaţiei preşedintelui Traian Băsescu asupra Legii privind afacerile europene, în condiţiile în care soluţia de respingere a sesizării a fost dată în 6 noiembrie, iar termenul pentru redactarea hotărârii e de 30 zile, scrie Mediafax.

Curtea Constituţională a respins sesizarea de neconstituţionalitate a şefului statului asupra Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene printr-o soluţie dată pe 6 noiembrie.

Băsescu reclama faptul că preşedintele României este cel care stabileşte mandatul reprezentantului României în cazul reuniunilor Consiliului European, iar atributul Parlamentului de a se pronunţa asupra acestui mandat ar fi unul neconstituţional.

Decizia CC în acest caz a fost luată cu o săptămână înaintea celei asupra contestaţiei preşedintelui în cazul Legii referendumului, unde judecătorii constituţionali au emis aceeaşi soluţie de respingere a sesizării.

Cu toate acestea, Curtea Constituţională nu a redactat decizia asupra Legii afacerilor europene, chiar dacă termenul impus de legea de funcţionare a CC este de maximum 30 de zile.

Acest lucru reiese din situaţia prezentată pe pagina de internet a Curţii Constituţionale, dar şi din evidenţa Monitorului Oficial, unde această decizie nu a fost publicată până în acest moment.

Pe 6 noiembrie, Curtea Constituţională a anunţat printr-un comunicat de presă că, în urma deliberărilor, judecătorii CC au respins cu majoritate de voturi, “ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi a constatat că dispoziţiile art.2, 3 şi 18 din Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene sunt constituţionale”.

Legea privind afacerile europene, iniţiată de Guvern, stabileşte că Executivul “transmite celor două Camere ale Parlamentului, cu minimum 10 zile calendaristice înaintea reuniunii Consiliului European, propunerea de mandat pe care delegaţia României intenţionează să o prezinte”.

“Înaintea reuniunii Consiliului European, Parlamentul poate adopta propuneri privind mandatul. Propunerile adoptate se includ în proiectul de mandat formulat de Guvern”, se mai arată în proiectul de lege.

În plus, actul normativ menţionează că hotărârile Parlamentului, ori a uneia dintre Camere, “sunt preluate de către Guvern la definirea poziţiei naţionale de negociere în Consiliu, prevăzută în mandate”.

Totodată, se precizează că “preşedintele României se poate adresa Parlamentului pentru a-şi prezenta mandatul”.

Curtea Constituţională a precizat în data de 3 decembrie, la solicitarea MEDIAFAX, că decizia în cazul legii privind afacerile europene nu a fost comunicată şefului statului întrucât această comunicare se face după momentul redactării deciziei.

“Deciziile Curîii Constituţionale pronunţate în exercitarea controlului de constitutionaliţate anterior promulgării legilor (conform art.146 lit.a) teza întâi din Constituţie) se comunică Preşedintelui României după redactare, pe aceeaşi dată cu transmiterea spre publicare către Monitorul Oficial al României, Partea I. În caz de admitere a obiecţiei de neconstituţionalitate / de constatare a neconstituţionalităţii legii, decizia se comunică şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României şi primului-ministru, la aceeaţi dată”, se arată în precizarea CC.

În acest sens, în răspunsul Curţii din 3 decembrie se preciza că decizia pe Legea afacerilor europene se află în curs de redactare, fiind indicat în acest sens site-ul Curţii Constitiţionale în secţiunea dosarelor, unde este menţionat stadiul în care se află o decizie. Până la ora transmiterii acestei ştiri, decizia CC în cazul leggii afacerilor europene nu a fost publicată în această secţiune.

De asemenea, CC menţiona că în mod deosebit de procedura evocată preşedintelui României îi sunt comunicate soluţiile în cazul legilor aflate la promulgare.

“Deosebit de cele mai sus prezentate şi care fac parte din procedura prevăzută de art.18 alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată de Curte se comunică Preşedintelui României pentru a bloca o eventuală promulgare a legii în caz de constatare a neconstituţionalităţii acesteia. De altfel, din acelaşi motiv legea prevede, la art.16, că sesizarea primită se comunică Preşedintelui în ziua înregistrării”, se mai arată în răspunsul Curţii Constituţionale.

Potrivit Legii de funcţionare a Curţii Constituţionale, deciziile acesteia trebuie redactate în cel mult 30 de zile de la momentul pronunţării soluţiei asupra unei excepţii ridicate.

“Deciziile, hotărârile şi avizele se redactează în scris de către magistratul-asistent care a participat la dezbateri, sub îndrumarea judecătorului-raportor. Termenul de redactare este de cel mult 30 de zile de la pronunţare (…) Deciziile, hotărârile şi avizele se certifică de către preşedintele Curţii Constituţionale şi de magistratul-asistent care a participat la dezbateri. Ele primesc număr în ordinea înscrierii lor în condica de şedinţă, separat pentru decizii, hotărâri şi avize”, se arată în articolul 60 al Legii 47/1992.

Prezentarea deciziei CC, în cazul legilor aflate la promulgare, are consecinţă în determinarea momentului în care şeful statului este obligat de legea fundamentală să semneze decretul de promulgare a legilor.

Conform Constituţiei, preşedintele României are un termen maximal de promulgare a legilor de 10 zile de la primirea deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a constatat constituţionalitatea unui act normativ.

“Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea”, se arată în articolul 77 din legea fundamentală. (Mediafax)

Cele mai citite

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...
Ultima oră
Pe aceeași temă