11.4 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialGrecia reia negocierile cu creditorii, întrerupte înainte de alegeri

Grecia reia negocierile cu creditorii, întrerupte înainte de alegeri

Autoritățile din Grecia vor relua săptămâna viitoare negocierile cu creditorii țării, întrerupte cu o lună înainte de alegeri, obiectivul discuțiilor fiind finalizarea cu succes și la timp a primei evaluări a reformelor, transmite Kathimerini.

Discuțiile se vor concentra pe bugetul anului 2016, cele două părți pornind de pe poziții diferite, în condițiile în care creditorii consideră că este nevoie de noi măsuri fiscale.

Cele mai dificile probleme vor fi însă reformele majore, în domeniul sistemului de asigurări sociale, recapitalizarea băncilor și reforme structurale care vor afecta mari părți ale economiei și societății.

Oficiali guvernamentali au declarat că experții tehnici ai creditorilor vor sosi la Atena săptămâna viitoare pentru a analiza datele fiscale.

În privința țintelor fiscale, oficialii guvernamentali susțin că acestea pot fi îndeplinite, în timp ce creditorii sunt îngrijorați că măsurile aprobate de Parlament nu sunt aplicate corect și ar putea necesita noi intervenții.

Potrivit Ministerului de Finanțe, după aplicarea măsurilor votate de Parlament în luna august este foarte probabil să fie îndeplinită sau depășită ținta de deficit bugetar.

Autoritățile elene estimează că Grecia ar putea înregistra buget echilibrat sau chiar surplus al bugetului primar.

Dacă toate măsurile convenite cu creditorii vor fi implementare, autoritățile de la Atena prognozează că anul viitor poate fi obținut un excedent bugetar primar de 0,5%.

Estimările vor fi incluse în proiectul de buget pentru 2016 care va fi prezentat Parlamentului pe 5 octombrie, care ar putea include și o estimare revizuită referitoare la evoluția PIB în 2015.

În acordul de bailout este prevăzută pentru acest an o contracție economică de 2,3%, dar cele mai recente estimări indică un declin de până la 1,5%. Guvernul se va folosi de această estimare pentru a respinge presiunile din partea creditorilor pentru noi măsuri fiscale.

Cele mai citite

Dan Podaru o invită pe Clotilde Armand la o dezbatere publică

Edilul in functie al sectorului 1, Clotilde Armand, se ascunde in spatele acuzatiilor și evita dezbaterile reale cu contracandidatii sai, susține Dan Podaru, propunerea...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...
Ultima oră
Pe aceeași temă