» Echipa filmului "Eu cand vreau sa fluier, fluier" a povestit despre drumul parcurs de la Gradina Ursului, o ferma din Cernavoda transformata in platou de filmare, pana pe podiumul de la Berlin.
» Regizorul Florin serban spune ca "filmul are elemente de actiune si o poveste de dragoste cuceritoare si surprinzatoare. Asa ceva nu s-a mai vazut in Romania".
"Cred ca ceea ce a adus filmul nostru in fata a fost forta si incarcatura emotionala. Pentru un regizor, cel mai important este ce se intampla la prima proiectie: publicul a vibrat in sala, n-a iesit nimeni in timpul proiectiei, iar la final, daca aruncai un ac in sala, cred ca se auzea", a mai spus Florin serban despre filmul sau de debut, care a avut un buget de 900.000 de euro. Aceasta tensiune a fost confirmata si de cei doi actori din rolurile principale, Ada Condeescu (Ana) si George Pistereanu (Silviu), care au ales sa vada filmul doar la premiera oficiala.
Ada Condeescu: "Am vazut filmul in premiera la Berlin"
"Nu am apucat sa vedem filmul pana la Berlin si, cand am aflat ca am fost invitati la festival, nici unul dintre noi nu a mai vrut sa-l vada inainte. Asa ca l-am vazut in premiera, o data cu publicul", a declarat Ada Condeescu pentru Romania libera. Reactia lor? Lui George Pistereanu i s-a "zbarlit pielea", iar Ada l-a "strans pe George". Clara Voda, actrita care interpreteaza rolul mamei lui Silviu, a spus: "A fost pentru prima data in viata mea cand m-am uitat la mine ca la un personaj".
"A iesit asa cum ne asteptam, iar reactiile publicului acolo, felicitarile de dupa vizionare asta au demonstrat", ne-a mai declarat Ada, apreciind ca lungmetrajul este un thriller: "Ideea e ca filmul este un thriller. Mi se pare atat de frumos, curge incet, iar treptat lucrurile se intensifica. La final vin explozia si apoi iar o liniste de care spectatorul are nevoie. Se joaca cu spectatorul. Te ridica, te coboara, te munceste". Ea a povestit ca a filmat aproape trei saptamani, pe cand George Pistereanu, acum student la actorie, a lucrat "o luna si o saptamana".
George vorbeste cu zambetul pe buze de sansa pe care i-a oferit-o regizorul. "Totul a inceput la Topalu, la Gradina Ursului, unde am dat castingul. Am dat proba si, apoi, la a doua intalnire, mi-a spus ca este rolul meu. M-am bucurat. stiam ce ma asteapta, facusem sapte luni de casting, cunosteam personajul. Ar trebui sa fiu nesimtit sa nu recunosc asta", a precizat el pentru Romania libera.
Gradina Ursului, platoul predestinat
De fapt, Gradina Ursului, o ferma de pe langa Cernavoda, este ferma transformata in platou de filmare. Acolo au fost adusi cei 17 detinuti minori, dintre care "acum, in penitenciar, mai sunt doar cinci sau sase", a povestit regizorul. La aflarea obtinerii premiilor, "aproape toti cei care au putut au trimis SMS-uri de felicitare si mi-au spus ca asteapta cu nerabdare premiera romaneasca". serban a adaugat ca intentioneaza sa-i invite la premiera, apoi sa prezinte filmul in penitenciare, sa le arate detinutilor ca, daca vor sa faca ceva, pot face ceea ce isi propun. "De fapt, in momentul filmarii mai erau doar 14 detinuti, trei fusesera eliberati, insa i-am luat si pe ei la filmari, intr-o livada de ciresi inflorita. Au fost platiti, pentru ca lucrau la film, si li s-au redus astfel zilele de pedeapsa. I-am tinut pe toti acolo, chiar daca unii dintre ei nu aveau filmari", a mai povestit Serban.
Regizorul a mai spus ca, desi se vorbeste despre noul val in cinematografia romaneasca, pe el nu l-au influentat celelalte productii romanesti, "pentru ca fiecare film are o anumita abordare, un anumit limbaj". "Ce se intampla acum, in Romania, nu se va mai intampla niciodata", a mai adaugat Florin serban, facand referire la premiile internationale pe care le-au obtinut productiile cinematografice din ultimii ani. Potrivit lui Catalin Mitulescu, producator si coscenarist, "Eu cand vreau sa fluier, fluier" este un film de public. "Ne propunem sa facem film care sa ajunga la public. Cu filmul asta vrem sa avem succes in Romania. Asta inseamna si sa lansam niste actori, iar publicul sa urmareasca in continuare filmele lor", a spus Mitulescu, adaugand ca, gratie calitatilor tehnice, filmul se poate compara cu orice film proiectat la mall.
Desi autorii vor sa atraga publicul romanesc la acest film, ei nu se gandesc sa faca prea curand un DVD, ci insista ca acesta sa fie vazut in cinema, fiind un film de cinema. "Nu vom lansa foarte curand un DVD pentru ca in doua ore ar ajunge pe net. Pregatim un turneu de promovare a filmului si de prezentare a echipei si incercam sa mergem in cat mai multe orase din tara", a declarat Florin serban pentru Romania libera.
» Cine este Florin Serban
Tanarul regizor de 35 de ani este din Resita. Studiile le-a inceput la Cluj-Napoca, unde a urmat cursurile Facultatii de Filosofie la Universitatea "Babes-Bolyai" (1997-1998), iar din 1998 a studiat regie film la UNATC Bucuresti. In 2003, a ajuns cu o bursa de cinci ani la Columbia University din New York. Catalin Mitulescu a reusit cu scenariul sau sa-l "smulga" pe Florin serban din munca filmului de licenta pentru a face "Eu cand vreau sa fluier, fluier". In 1999, serban a facut primul sau scurtmetraj, "preTEXT", in 2001 a urmat altul, "Mecano", iar in 2003 – "Jumatate de oras face dragoste cu cealalta jumatate", scurtmetraj care i-a adus notorietatea. Anul trecut a terminat mediumetrajul "Angel". Regizorul Florin serban are in pregatire un nou proiect de lungmetraj, intitulat "El Rumano", un thriller care a fost prezentat tot la Berlinala, la Piata de Coproductii.