UNITER se afla pe strada George Enescu, o strada foarte linistita, izolata, fara masini parcate pe trotuar, care leaga Bulevardul Magheru de Calea Victoriei. Terasa Asociatiei, facuta cu ajutorul unui investitor secret, s-a deschis de cateva saptamani si m-am dus s-o vad cu inima stransa – ma asteptam la unul dintre acele locuri care-ti dau cu Bucurestiul Aristocratic dintre Razboaie in cap sau, macar, cu portrete bovarice de mari artisti ai teatrului romanesc. Dar nu e asa. Persista un parfum indicibil de aristocratie studiata, dar el nu supara, se topeste in calmul melancolic din jur.
Locul e frumos, fara discutie, si isi merita din plin numele de gradina de vara, cu mese si scaune comode de rachita, risipite printre copaci, cu vegetatia deasa care inconjoara terasa, protejand-o de zgomotul strazii si dand locului o intimitate foarte concreta, foarte fizica, pe care o simti cum se scurge in picioare, incat, deodata, iti vine greu sa te ridici de la masa ca sa te duci la toaleta si tot ce mai esti capabil sa faci e sa ridici mana spre chelner ca sa mai ceri o bere.
Cand am ajuns eu acolo, era seara si batea putin vantul. In surdina se auzea o muzica anonima (ceva latino), iar mesele erau aproape pustii, vantul strecurandu-se neauzit printre ele. Efectul tranchilizant era, prin urmare, total. Sunt tentat sa compar locul cu o alta terasa emblematica a Bucurestiului – Casa Universitarilor, o alta terasa discreta, ascunsa in spatele marilor bulevarde tipatoare ale orasului. Insa izolarea pe care o gasesti la Casa Universitarilor nu e atat de fizica si de pregnanta cum e cea de pe Terasa UNITER, unde fiecare amanunt e calculat atent – cu chelneri tacuti, mese plasate la distanta optima una de cealalta, lasate intr-o dezordine studiata. Deranjeaza putin parchetul maroniu de pe jos – are o eleganta cam ostentativa, de terasa belgiana, si parca te face sa regreti pietrisul din gradinile de vara de altadata.
Prea multa eleganta indeparteaza, se stie asta, fiindca, la fel ca femeile foarte frumoase, inhiba – iar oamenii au nevoie de mici defecte sau de un pic de neoranduiala ca sa se simta in largul lor. De fapt, acesta e motivul pentru care prefer totusi Casa Universitarilor – dincolo de look-ul sau obosit, pierdut intre un timp comunist revolut si o tranzitie interminabila, ramane un loc mai indulgent cu sine si cu trecutul, nu te judeca si nu te simti judecat acolo. Terasa UNITER te judeca putin parca.
