Acum, cu programul cel nou al USL, e un moment bun de reflecţie la ce se petrece şi, mai ales, la ce s-a petrecut înainte. S-o luăm, aşadar, de la revoluţie, pentru că această construcţie politică, relativ recentă, numită USL pare a desăvârşi un vis urzit atunci de cei care luaseră puterea, în frunte cu celebrul domn Iliescu.
Cei care au trăit acele timpuri îşi amintesc de ostilitatea acestuia şi a colegilor săi de FSN faţă de partidele istorice, care nu întinaseră nimic, dar nu erau de dorit din principiu, adică de la Moscova. Şi îşi amin-tesc şi câte bătălii, manifestaţii, prime mineriade s-au dat până când dl Ion Ilies-cu să admită, scrâşnind din dinţi, ca în fostul CFSN să pătrundă 50% (!) delegaţi ai partidelor altele decât nou-nou-ţul FSN. Şi câte alte partide au apărut peste noapte ca ciuper-cile pentru a mai reduce mari hălci şi din aceste 50 de procente. Pasămite, dl Ion Iliescu era adeptul globalizării de tip „Ma-gazinul Victoria: 50 de maga-zine într-unul singur” şi apariţia partidelor istorice îl deranja foarte, fapt care a avut ca urma-re înfiinţarea clonelor, aşa-zise partide care să le ia acestora vo-turi, iar până atunci locul în CPUN.
De altfel, numitul Ion Iliescu îşi dezvăluise crezul: un Front al Salvării Naţionale cu mai multe facţiuni în interiorul său, nimic în afară, o globalizare sovietică. În primul rând, proaspăt-crea-tul PNŢCD le stătea în coastă lui Ion Iliescu şi discipolilor săi, cu toţi acei foşti deţinuţi politici, martori ai atrocităţilor întreprinse de colegii noilor democraţi, foşti comunişti de rang doi sau mai mărunt şi securişti bine ambuscaţi. Şi nici PNL-ul nu îi era mai simpatic. În general, ideea de partid istoric îi dădea un rictus autoproclamatului părinte al revoluţiei. Grimasa asta o găseai la toţi aparatcicii, încă de când erau la putere. Dar năravul din fire n-are lecuire. Şi uite-aşa, Petre Roman striga din balconul sediului PNŢCD că s-au demascat singuri, că au, şi ei, şi liberalii, maşini de făcut bani falşi şi alte prostii din arsenalul propagandistic bolşevic al anilor ’40 de tristă amintire. Acum are tot răgazul să le caute la faţa locului. De aia o fi optat pentru liberali?
Ce s-a întâmplat de atunci încoace cu PNŢCD-ul ştie multă lume. Probabil bine infiltrat, chiar de unele personalităţi cu rol extrem de echivoc atât înainte de ’89, cât şi după, acesta a colapsat de mai mulţi ani şi va fi probabil desfiinţat în curând. PSDR-ul lui Sergiu Cunescu, via Alexandru Athanasiu, a fost absorbit cât ai zice peşte în FDSN, transformându-l pe acesta, pentru un timp, în PDSR. PNL‑ul s-a ţinut mai bine. Dar şi din el s-a rupt o aripioară, care s-a bandat (înclinat, în limbaj marinăresc) mult spre PD. O aripă a FSN-ului. S-a bandat el cât s-a bandat, până s-a prăbuşit în braţele PD-ului, deschise încă dinainte de ruperea PLD-ului din PNL. Deci rămurica ruptă a PNL-ului a căzut într-unul dintre cele două FSN-uri. Rămânea PNL-ul. Şi s-a făcut USL-ul, cu cealaltă aripă a FSN-ului de altădată, considerată până atunci cea retrogradă, în contrast cu cea europeană, ba chiar de dreapta după o noapte memorabilă şi după absorbţia PLD-ului.
E posibil ca noile evoluţii ale democraţiilor să ceară un liberalism social. Dar e tot atât de posibil ca visul lui Ion Iliescu să se fi împlinit, chiar dacă după ce domnia sa nu mai e nici la conducerea partidului său, decât aşa, onorific, nici la aceea a ţării. Aici, ai zice, deloc. Şi astfel partidele istorice s-au evaporat, unul, iar celelalte două s-au dizolvat. Tare dizolvant FSN-ul ăsta. Produs sovietic, deh!
Nicolae Prelipceanu este publicist
