20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialGigi Chiru, singur acasă

Gigi Chiru, singur acasă

Gigi Chiru seamănă tot mai mult cu personajul din filmul „Singur acasă”. După ce a fost ales în funcţia de preşedinte al PDL Constanţa, conducerea de la centru a partidului (adică părinţii săi politici), aflată în avion, l-a uitat la sediul său din teritoriu.

Ca să-şi facă un pic de curaj, la început s-a jucat „De-a hoţii şi vardiştii”, demolând mai multe construcţii de pe litoral. În loc de laude pe măsura faptelor sale de vitejie, a fost schimbat din funcţia de demolator şef pe judeţ! Culmea, trimis la plimbare de propriul său partid, şi nu de Opoziţie sau diverse alte „agenturi”!

E clar că, atunci când preşedintele Băsescu l-a numit „jupânul de la Constanţa”, dumnealui nu a înţeles mare lucru din vorbele lui Zeus. Dacă s-ar fi sfătuit cu Laurenţiu Mironescu, bun cunoscător al „vorbelor de duh” spuse la Cotroceni, cu siguranţă, alta ar fi fost situaţia lui. Trecerea sa pe tuşă într-un moment în care, producând o oarecare iritare în partid, anunţase reevaluarea tuturor directorilor de la deconcentrate l-a pus într-o situaţie destul de jenantă.

A fost primul semnal clar că Gigi Chiru e singur acasă şi că, în opinia mea, are zilele numărate în fruntea PDL Constanţa. De altfel, se simte de la o poştă sictirul cu care conducerea de la Bucureşti tratează organizaţia de la Constanţa. Fiind singur acasă, domnul Chiru se joacă de-a alegerile locale şi se vede în locul lui Radu Mazăre. Şi în această ipostază, deşi domnia sa a anunţat de multă vreme că intenţionează să candideze pentru funcţia de primar al Constanţei, cei care au un cuvânt de spus în această privinţă nu l-au băgat în seamă…

Mai mult decât atât, ca şi cum trebuia să ia o palmă şi pe celălalt obraz, deputatul Iorguş i-a luat faţa şi i-a stins graiul printr-o metodă specifică lui. Cu zâmbetul pe buze, ca şi cum atunci ieşise de la maternitate, a anunţat că Anca Boagiu este cel mai nimerit candidat, evident, din partea PDL, pentru alegerile de la Constanţa. Zanfir Iorguş nu a amintit, nici măcar din complezenţă, de Gigi Chiru.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă