18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialGiganţii internetului şi-au declarat război. Etapa loviturilor sub centură

Giganţii internetului şi-au declarat război. Etapa loviturilor sub centură

Facebook a recunoscut că a angajat o firmă de PR pentru a stârni controverse legate de politica de confidenţialitate a gigantului Google, potrivit publicaţiei The Daily Beast. Campania a dat greş, totuşi, datorită unui agent al firmei de PR care încerca să convingă un blogger influent să scrie materiale cu tentă critică la adresa unui serviciu Google.

Firma de PR este Burson-Marsteller, iar bloggerul cu pricina este Chris Soghoian.

Un angajat al Burson-Marsteller l-a contactat pe infamul activist pentru a scrie un articol legat de Google Social Circle, o reţea de legături sociale folosită de Google pentru a furniza rezultate cât mai relevante pentru căutări.

Soghoian a refuzat oferta acestuia, publicând, în schimb, mailurile compromiţătoare. Într-unul din mailuri, reprezentantul firmei de PR spune “Google, după cum ştii, are o istorie lungă în încălcarea  dreptului la confidenţialitate a utilizatorilor de internet.”

Acesta continuă, spunând că serviciul lansat recent de către Google “este cea mai nouă unealtă proiectată să culeagă date personale şi să construiască dosare ale milioanelor de utilizatori”.

Cu toate că agentul de le firma PR a refuzat să-i spună lui Soghoian cine l-a angajat, un reprezentant al Facebook a declarat pentru publicaţia Daily Beast că cea mai populară reţea de socializare a angajat firma Burson-Marsteller din două motive: “În primul rând, pentru că suntem de părere că Google face ceva care ridică semne de întrebare în legătură cu confidenţialitatea, şi, în al doilea rând, pentru că Facebook respinge ideea ca Google să folosească datele noastre pentru a-şi consolida propiul serviciu social.”

Dar povestea nu a luat sfârşit aici. Cei de la Burson-Marsteller s-au văzut încolţiţi şi au spus că ideea i-a aparţinut în totalitate lui Mark Zuckerberg şi armatei sale de specialişti în comunicare. Reprezentanţii Facebook a răspuns acestor acuzaţii spunând că nu au autorizat campania condusă de către firma de PR Burson-Marsteller.

Intr-o declaraţie publicată joi pe site-ul Burson-Marsteller, agenţia declară că nu ar fi trebuit să-i asculte pe cei de la Facebook şi să nu divulge numele clientului.

“Aceasta nu este în niciun caz procedura standard de operare, şi astfel de practici sunt împotriva politicii firmei şi o asemenea înţelegere trebuia refuzată”, scrie agenţia în declaraţie. ”Atunci când comunicăm cu media trebuie să aderăm unor standarde stricte de transparenţă în legătură cu clienţii noştri”.

Cu alte cuvinte, cei de la Burson-Marsteller au dat vina pe client, sub pretextul că ei ”doar urmau ordine”, condrazicând afirmaţia celor de la Facebook conform căreia ”nicio campanie de acest gen nu a fost autorizată”. 

Lumea PR-ului nu este şocată, totuşi, că Facebook a încercat să pornească o campanie negativă împotriva Google, pentru că, aparent, astfel de lucruri sunt al ordinea zilei.

Cu toate astea, directori ai marilor agenţii de PR au declarat pentru The Daily Beast că este imposibil ca Burson-Marsteller să fi acţionat în aşa fel fără a primi ordine de la Facebook. De asemenea, unii nu exclud varianta unui pact tacit. Astfel, ar fi rămas suficient loc de negare.

Bill Hughes, fost director al Burson-Marsteler, a declarat că agenţia ar fi făcut mai bine să păstreze liniştea, pentru că explicaţiile sunt ca paiele pentru un foc deja destul de mare. ”Dacă am învăţat ceva în ultimii 25 de ani de PR este că atunci când îţi explici acţoiunile, pierzi”, a spus Hughes.

Cei doi agenţi ai Burson-Marsteller sunt Jim Goldman şi John Mercurio, doi foşti jurnalişti, angajaţi de punţin timp la companie. Cea mai mare greşeală a lor a fost faptul că au încercat să ia legătura cu un blogger pe care nu-l cunoşteau, printr-un email care conţinea informaţii ”jenante”. Purtătorul de cuvânt al agenţiei de PR a refuzat să comenteze dacă cei doi încă mai sunt angajaţi ai firmei. De asemenea, Elliot Schrage, vicepreşedintele secţiei de comunicare globală a Facebook, s-ar putea să-şi piardă slujba.

Ce va face Facebook? Va refuza să-şi ceară scuze şi să recunoască că a greşit, ca de obicei? Probabil că, dacă va păstra tăcerea suficient timp, apele se vor linişti.

Cele mai citite

Istoria și simbolul crucii

Istoria crucii a marcat epoca dinainte de Hristos, ca simbol al celei mai crunte pedepse. Nu știm dacă pedeapsa prin răstignire este la fel de veche...

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă