11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialGhiţă: Mă cunosc cu Hrebenciuc; probabil numele meu apare în interceptări din...

Ghiţă: Mă cunosc cu Hrebenciuc; probabil numele meu apare în interceptări din dosarul de la DNA

Patronul Asesoft Sebastian Ghiţă a declarat pentru gândul. info că nu a fost chemat la DNA în cazul omului de afaceri Ioan Niculae, privind finanţarea campaniei electorale a PSD, dar că se cunoaşte cu Viorel Hrebenciuc şi a apreciat că numele său apare în dosar în contextul unei interceptări, potrivit Mediafax.

“Am aflat şi eu din presă. Nu am fost chemat niciodată la DNA în dosarul acesta, nu m-a întrebat nimeni nimic, nu am dat nicio declaraţie Am înţeles că este un dosar disjuns din cel al lui Niculae, dar nu văd ce legătură am eu cu el. Probabil, este vreo interceptare, pentru că eu am mai vorbit nea Hrebe, mă cunosc şi cu el şi Geoană, şi este posibil ca un ziarist să vadă numele meu în dosar şi au dat că sunt cercetat. În afară de sponsorizările legale pe care le-am făcut şi care apar în Monitorul Oficial, altceva nu am mai făcut. Poate că am făcut o dată un sondaj la INSOMAR, dar nu mai ţin minte. Sunt prieten cu cei care apar în dosar, dar la momentul acesta eu nu ştiu nimic”, a spus Ghiţă.

Deputaţii PSD Viorel Hrebenciuc şi Robert Negoiţă, precum şi Sebastian Ghiţă sunt cercetaţi de DNA pentru spălare de bani, într-un dosar disjuns din cel cel în care Ioan Niculae a fost trimis în judecată în urmă cu o zi, pentru finanţarea partidelor politice.

În dosarul privind trimiterea în judecată a preşedintelui grupului InterAgro, procurorii arată în rechizitoriu că a fost constituit un nou dosar, în care urmează să fie cercetate infracţiunile de folosire a influenţei sau a autorităţii politice, fals în înscrisuri şi spălare de bani, fapte comise de Gheorghe Teodorescu, de la INSOMAR, alături de Viorel Hrebenciuc, Robert Negoiţă, dar şi oameni de afaceri precum Sebastian Ghiţă şi Emilian Dinescu.

Potrivit datelor din rechizitoriul procurorilor, INSOMAR a încheiat în 2009 contracte cu trei firme, respectiv cu Intrarom – pentru 200.000 de euro, SIVECO – pentru 250.000 de euro şi cu Asesoft SA, în 4 septembrie 2009 – pentru 200.000 de euro, obiectul reprezentându-l întocmirea de către INSOMAR a unor rapoarte sociologice.

Procurorii mai notează în documentul citat că cele trei contracte nu au prezentat urme de suspiciune, ci alte două contracte, încheiate cu firmele Real Phone – pentru 33.000 de euro şi cu Senior Consulting – pentru 356.000 de lei.

Anchetatorii au descoperit pe parcursul anchetei că pe numele societăţii Real Phone este trecut numărul de telefon folosit de Viorel Hrebenciuc.

Totodată, se mai arată în actul de inculpare, acţionarii firmei Senior Consulting sunt Ionel Marin, fostul director adjunct al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Raluca Ecaterina Cămărăşan, colonel în rezervă în SRI şi Ionuţ Răzvan Chirilă, fratele unuia dintre administratorii firmei Asesoft, patronată de Sebastian Ghiţă.

Procurorii anticorupţie mai arată că după declanşarea cercetărilor raportul sociologic presupus comandat nu a fost găsit niciodată la INSOMAR, care a motivat că “a dispărut din motive tehnice”, în vreme ce firmele cadrelor SRI şi a lui Sebastian Ghiţă nu au răspuns solicitărilor DNA de a pune la dispoziţie aceste rapoarte sociologice.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă