29.8 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialGhişee electronice pentru şomeri

Ghişee electronice pentru şomeri

Noile aparate vor scana degetul şomerului şi vor valida astfel plata ajutorului lunar.

 

Şomerii vor scăpa curând de cozile la care trebuie să stea la AJOFM, în fiecare lună, pentru a-şi confirma viza de şomaj, prin înlocuirea funcţionarilor publici cu nişte ghişee electronice numite „info-touch”.

Acestea îl vor recunoaşte pe şomer, într-o bază de date care-i va fi introdusă în prealabil în memorie, după ce acesta va introduce un deget într-un lăcaş al ghişeului. Şeful AJOFM Cluj, Daniel Don, a explicat că aparatul citeşte „vibraţiile degetului” şi că astfel ştie cine este acea persoană, căreia îi poate elibera o confirmare a vizei de şomaj sau o adeverinţă de asistat social.

De asemenea, aparatul le mai dă şomerilor şi informaţii despre locurile de muncă la care se pot prezenta. Don a explicat că introducerea acestor aparate a fost necesară pentru că lunar la AJOFM, se prezintă 17.000 de persoane – 13.000 de şomeri şi 4.000 de asistaţi social. Sistemul va funcţiona nonstop, chiar şi după ce funcţionarii vor fi plecat acasă, şi va fi pus în practică printr-un proiect european.

Cele mai citite

Caniculă și furtuni în România. ANM a emis noi avertizări Cod galben pentru 15 județe și București

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări Cod galben de caniculă, disconfort termic accentuat și nopți tropicale, valabile până luni dimineață în...

Sindicatele din Educație critică proiectul legii salarizării: „Salariul profesorului să fie echivalent cu al medicului”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” contestă prevederile proiectului noii legi a salarizării și cer Parlamentului să...

Trump acuză Canada pentru fumul incendiilor ajuns în SUA și amenință cu noi tarife

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat Canada că este responsabilă pentru fumul provenit de la incendiile de vegetație care a afectat mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă