15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialGhid pentru noaptea alegerilor din SUA | OPINIE

Ghid pentru noaptea alegerilor din SUA | OPINIE

Scrutinul prezidențial are loc marți, secțiile de votare începând să se închidă la câteva ore după miezul nopții pe fusul orar din România (deci miercuri, începând cu ora 2 dimineața). În SUA sunt patru fusuri orare, din acest motiv rezultatele vor sosi – în termenii relevanți pentru noi, în România – de-a lungul întregii nopți de marți spre miercuri.

Reamintesc sistemul electoral american: fiecare dintre cele 50 de state are alocat un număr de electori, adică puncte. În momentul în care un candidat ocupă locul unu într-un stat, chiar și la câteva voturi distanță, acel candidat primește toate punctele statului respectiv. Nu contează câte voturi a primit la nivel național – de altfel, în 2000 Gore a primit mai multe voturi în toată America decât G.W. Bush, dar a pierdut la puncte și n-a mai ajuns președinte.

Există și două excepții de la regulă, pe care nu le-am menționat în alte postări întrucât le-ar fi lungit excesiv: statul Maine are 4 electori și este compus din 2 districte: 2 electori sunt alocați câștigătorului la voturi în tot statul, 1 elector este alocat câștigătorului unuia dintre cele două districte, iar al patrulea elector este alocat câștigătorului celuilalt district. În Nebraska es-te la fel, dar există 5 electori și 3 districte. Acest detaliu poate deveni relevant întrucât Trump poate câștiga un elector în Maine, și anume în districtul doi.

Pentru a simplifica ghidul, trebuie știut doar ce trebuie să facă Hillary pentru a ajunge la 270 de electori (numărul total este de 538, deci 270 ar duce-o la victorie). Fac vorbire despre Hillary întrucât ea e mai aproape decât Trump de această țintă dacă luăm în calcul statele „sigure“, unde e cert că ea va câștiga.

Hillary are 182 de electori din aceste state. Are nevoie de încă 88 pentru a câștiga. Să ignorăm acum statele în care Trump va câștiga sigur. Au rămas state care au un total de 159 de electori.

Ordonate după ora din România la care se închid secțiile:

Ora 2: Virginia (13)

Ora 2.30: Ohio (18), Carolina de Nord (15)

Ora 3: Florida (29), Pennsylvania (20), Maine (2), Maine, primul district (1), Maine, al doilea district (1), New Hampshire (4)

În acest moment mai sunt disponibili 56 de electori. Este eminamente posibil ca Hillary să fi câștigat deja.

Ora 4: Michigan (16), Minnesota (10), Wisconsin (10), Colorado (9), New Mexico (5)

Ora 5: Nevada (6)

Ordonate după mărime:

Florida (29 electori)

Pennsylvania (20)

Ohio (18)

Michigan (16)

Carolina de Nord (15)

Virginia (13)

Minnesota (10)

Wisconsin (10)

Colorado (9)

Nevada (6)

New Mexico (5)

Maine (4)

New Hampshire (4)

În ordinea ușurinței lui Hillary de a le obține, de la cel mai ușor la cel mai greu:

Maine, primul district (1 elector)

Maine, tot statul (2 electori)

New Mexico (5)

Minnesota (10)

Virginia (13)

Wisconsin (10)

Michigan (16)

Pennsylvania (20)

Colorado (9)

New Hampshire (4)

Dacă Hillary câștigă toate statele aflate deasupra acestei linii, e președinte și rezultatul său în statele de mai jos nu mai contează.

Nevada (6)

Carolina de Nord (15)

Florida (29)

Maine, al doilea district (1)

Ohio (18)

Probabil că pare dificil pentru Hillary. 88 de electori din 159 „disponibili“ = 55,3%. Un pas greșit al lui Trump în Florida sau în Carolina de Nord, state cu mulți electori, îl poate duce pe acesta la eșec chiar dacă reușește să câștige în Colorado sau New Hampshire, state cu puțini electori.

Discuție pe ore:

Ora 2: Dă atenție statului Virginia și le ignoră pe celelalte. Dacă Hillary a pierdut Virginia, va avea în față o noapte grea și lungă. Semnalul e prost și e posibil ca și alte state de care ea avea nevoie să meargă spre Trump (ca parte dintr-un trend național).

Ora 2.30: Ohio și Carolina de Nord. Trump are mare nevoie să le câștige pe amândouă pentru a avea o șansă. Dacă Hil-lary a câștigat unul dintre ele, își poate permite o înfrângere surprinzătoare sau chiar două în orele următoare. Dacă Hil-lary le-a câștigat pe amândouă, poate deja să toarne șampania în pahare, e foarte aproape de victorie.

Ora 3: Florida și Pennsylvania sunt vitale. Florida e un pic mai importantă (29 de electori, față de 20 în Pennsylvania). Hillary trebuie să obțină măcar o victorie, în oricare dintre ele. Trump are nevoie cel puțin de Florida – o victorie a lui și în Pennsylvania l-ar duce foarte aproape de victorie (în funcție și de ce s-a întâmplat la ora 2.30). Maine și New Hampshire sunt mici, dar înfrângeri ale lui Hillary în aceste state i-ar complica situația în vederea orei 4.

Ora 4: Dacă Hillary nu e deja președinte, vitale sunt acum următoarele:

Michigan (16), Minnesota (10), Wisconsin (10), Colorado (9), New Mexico (5).

Ea are nevoie în „pentagon“ de un număr de electori egal cu 163 minus cei pe care îi are deja înainte de ora 4.

De exemplu, dacă înainte de ora 4 a strâns 125 de electori și deci are nevoie de 38 de electori, ea trebuie să câștige Michigan și oricare trei dintre celelalte patru state din „pentagon“.

De ce 163? Dintre cei 270 de electori de care are nevoie, 107 vor veni din state vestice, care-și anunță rezultatele mult mai târziu, sau din New York, care va fi anunțat la ora 4.

Estimare personală: 275-263 pentru Clinton, chiar 304-234 dacă va câștiga și în Florida. Cum organizarea democraților e un pic superioară celei a repu-blicanilor, nu este exclus ca di-fe-rența să fie chiar mai mare.

Postarea de mai sus se bazează pe un set de prezumții privind comportamentul statelor „sigure“, atât democrate, cât și republicane, care a funcționat bine în trecut. Nu este exclus ca la acest scrutin să se petreacă evenimente speciale.    

Articol preluat de pe blogul sociologului Barbu Mateescu, sociollogica.blogspot.ro, unde pot fi citite mai multe articole pe acest subiect.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă