17.4 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialGermania ia atitudine în scandalul Volkswagen: impune un termen-limită pentru respectarea standardelor...

Germania ia atitudine în scandalul Volkswagen: impune un termen-limită pentru respectarea standardelor de poluare

Germania a cerut constructorului auto Volkswagen să explice până pe 7 octombrie modul în care intenționează să respecte standardele de mediu pentru motoarele sale diesel, informează Agerpres.

Astfel, Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a trimis Volkswagen o scrisoare în care solicită grupului auto să pună la punct “măsuri obligatorii, precum și un calendar”, astfel ca, până la data de 7 octombrie, să respecte standardele de mediu fără a recurge la programele software care au manipulat rezultatele testelor de poluare, scrie AFP.

Citește și: Elveția a interzis vânzarea modelelor diesel ale VW implicate în scandalul emisiilor

În cazul în care Volkswagen nu va respecta termenul limită, KBA avertizează în scrisoarea sa că ar putea să-și retragă aprobarea pentru toate modelele implicate în scandalul motoarelor trucate, ceea ce înseamnă că le va fi interzisă circulația pe toate drumurile germane.

Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 111 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un sistem software care falsifică rezultatele testelor antipoluare.

De asemenea, Bild am Sonntag informează că producătorul german de echipamente auto Bosch, care a produs sistemul software respectiv, a avertizat grupul Volkswagen încă din 2007 că acest sistem este destinat numai pentru faza de testare și că o eventuală instalare a sa pe vehiculele destinate circulației pe drumurile publice este ilegală.

Un purtător de cuvânt de la Volkswagen a declarat, pentru AFP, că grupul va prezenta rapid un plan de acțiune în Germania și va “anunța când anume speră să demareze o acțiune de rechemare la service’ a vehiculelor, pentru înlocuirea sistemului software.

Acest scandal de amploare mondială este cel mai mare din istoria Volkswagen, grupul german fiind pasibil de a plăti amenzi de miliarde de dolari în SUA, precum și în urma unor anchete în țări precum Norvegia sau India.

Scandalul a forțat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Müller, directorul Porsche, una dintre cele 12 mărci care aparțin Volkswagen.

 

Cele mai citite

Ambasada Elveției citează versurile lui Nemo: “Cine decide ce este greșit, ce este corect? Totul este echilibru, totul este lumină”

Ambasada Elveției în România transmite pe internet un mesaj în care citează versurile cântecului interpretat de Nemo, care a câștigat finala concursului Eurovision 2024. "Lasă-mă...

Taxele prea mari pe salarii au scos mii de români în stradă

Delegaţia Blocului Naţional Sindical a cerut luni reprezentanţilor Ministerului Finanţelor măsuri privind reducerea fiscalităţii pe muncă şi demararea de urgenţă a unei reforme fiscale,...

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă