16.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialGer, viscol şi ninsori. Prognoza meteo până pe 9 februarie

Ger, viscol şi ninsori. Prognoza meteo până pe 9 februarie

Meteorlogii au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Astfel, după ninsori abundente, urmează zile friguroase, geroase chiar. Vor mai fi şi precipitaţii sub formă de ninsoare, în majoritatea regiunilor, însă după 1 februarie se anunţă lapoviţe şi ploi.

Conform ANM, un nou cod de viscol va fi emis zilele următoare, pentru sudul ţării, urmând să vizeze perioada miercuri dimineaţă – joi dimineaţă.

Citeşte şi: Vine frigul. Prognoza meteo până în martie

BANAT. Până pe 2 februarie temperaturile vor marca o creştere treptată, astfel încât maximele diurne ajung până la 4 grade. Între 2 şi 5 februarie valorile termice maxime scad cu aproximativ 2 grade Celsius, iar apoi vremea se va încălzi uşor şi treptat, urmând ca, la sfârşitul celei de a doua săptămâni de prognoză, să se atingă medii termice de 5…6 grade la amiază. În ceea ce priveste evoluţia minimelor nocturne, acestea vor creşte de la -9 grade până spre 0 grade în intervalul 27 ianuarie – 2 februarie, apoi vor marca o scădere uşoară şi se vor menţine între -4 şi -2 grade până la sfârşitul intervalului de prognoză.
În jurul datei de 29 ianuarie vor fi ninsori pe arii extinse, dar nu foarte importante cantitativ, apoi probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi mai ridicată între 1 şi 4 februarie.

Citeşte şi: OPT judeţe sub cod portocaliu. CODUL ROŞU din trei judeţe: Buzău, Vrancea şi Brăila a fost ridicat. Zeci de drumuri naţionale, închise din cauza viscolului. Peste o sută de trenuri, anulate

CRIŞANA. În prima săptămână valorile termice maxime vor fi în creştere, de la medii de -3 grade ziua şi -7 noaptea, spre 5 grade şi, respectiv, -1 grad, pe 2 – 3 februarie. În următoarele zile temperaturile vor scădea cu aproximativ 3 grade Celsius, pentru ca, după data de 6 februarie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză, o încălzire uşoară şi treptată să aducă regimul termic spre valori medii apropiate celor caracteristice primei decade a lunii februarie. La sfârşitul celei de a doua săptămâni, vor fi din nou, în medie, temperaturi maxime de 5…6 grade şi minime de -1 grad.
Va ninge, în general slab cantitativ, pe 29 ianuarie, după care probabilitatea pentru precipitaţii, cel mai probabil mixte, va fi mai mare între 1 şi 4 februarie şi, din nou, pe 8 februarie.

TRANSILVANIA. Până spre sfârşitul primei săptămâni vremea rămâne rece, cu medii ale temperaturilor minime de -10…-8 grade şi ale maximelor de -5…-4 grade. Pe 1 – 2 februarie regimul termic va marca o creştere de aproximativ 7 grade Celsius, temperaturile apropiindu-se de mediile multianuale specifice perioadei din an. A doua săptămână de prognoză va debuta cu o tendinţă de uşoară răcire, valorile termice vor scădea cu 2…3 grade până la jumătatea săptămânii, pentru ca la sfârşitul intervalului de prognoză să se revină la un regim termic diurn normal pentru prima decadă a lunii februarie, cu maxime, în medie, de 2 grade Celsius.
Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată pe 29 ianuarie, când acestea vor fi sub formă de ninsoare, apoi între 1 şi 4 februarie, când, trecător, pot fi şi lapoviţe sau ploi.

Citeşte şi: VIDEO. Stare de urgenţă în Vrancea, Buzău şi Brăila. Bolnavii, transportaţi la spital cu elicopterul MAI

MARAMUREŞ. Până duminică 2 februarie, temperaturile maxime vor creşte cu aproximativ 7 grade Celsius, ajungând la valori medii de 3…4 grade. Şi tot la sfârşitul primei săptămâni de prognoză, minimele nocturne, în creştere după 31 ianuarie, vor atinge valori medii de -3…-2 grade. În primele zile din cea de a doua săptămână, regimul termic va scădea uşor, temperaturile nocturne vor coborî spre medii de -6…-4 grade, apropiate de normele perioadei, iar maximele vor scădea spre 0 grade Celsius. Ulterior, până la sfârşitul săptămânii, regimul termic nocturn va rămâne relativ constant, în timp ce mediile diurne vor urca din nou spre 3…4 grade.

Va ninge, în general slab cantitativ, pe 29 ianuarie precipitaţii, posibil mixte, va fi mai mare între 1 şi 4 februarie şi, din nou, pe 8 februarie.

MOLDOVA. În prima săptămână, vremea va fi deosebit de rece, geroasă chiar, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor. În primele zile media valorilor maxime va fi de -8…-7 grade, iar a minimelor de -10…-12 grade, pentru ca în jurul datei de 31 ianuarie regimul termic să mai scadă cu aproximativ 4 grade. Abia pe 1 şi 2 februarie temperatura aerului va marca o creştere semnificativă, temperaturile diurne vor atinge medii de -3…-2 grade, iar cele nocturne vor urca spre -5… -4 grade. În cea de a doua săptămână de prognoză, regimul termic va avea o scădere uşoară la început, dar către week-end vremea se va încălzi din nou, atingându-se medii termice de -6 grade noaptea şi 2 grade ziua.

Probabilitatea de ninsoare va fi mai mare pe 27 şi 29 ianuarie, precum februarie, când va ninge în general slab cantitativ.

DOBROGEA. În primele zile ale prognozei, maximele diurne vor avea variaţii înre valori medii de -7 şi 0 grade, iar minimele nocturne se vor menţine relativ constante în jurul unei medii de -8 grade. După data de 30 ianuarie regimul termic va marca o creştere, astfel încât pe 2…3 februarie vor fi temperaturi de aproximativ 4 grade ziua şi 0 grade noaptea, apropiate de cele normale climatologic pentru această dată. În a doua săptămână va avea loc o răcire cu 5…6 grade, iar către finalul intervalului de prognoză temperaturile vor creşte din nou.

Vor fi ninsori pe arii extinse pe 27 şi 29 ianuarie, iar în intervalul 2 – 4 februarie vor fi
precipitaţii mixte, în general slabe cantitativ.

MUNTENIA.  Până pe 31 ianuarie, regimul termic va fi caracterizat prin variaţii de temperatură între medii de -4 şi -8 grade ziua şi între -8 şi -12 grade noaptea. Între 1 şi 3 februarie vremea se va încălzi până la maxime de 1…2 grade şi minime de -2 grade, apropiate de normele climatologice. Va urma o uşoară răcire, cu aproximativ 5 grade, până la jumătatea celei de a doua săptămâni de prognoză şi, abia spre finalul intervalului temperaturile vor creşte din nou, spre maxime de 2…3 grade şi minime de -5 grade Celsius.

Va ninge pe arii restrânse şi slab cantitativ între 27 şi 28 ianuarie, iar pe 29 ianuarie, ninsorile se vor intensifica şi se vor extinde ca arie. În intervalul 1 – 4 februarie precipitaţiile vor fi mixte.

OLTENIA. În primele trei zile vremea va fi cu mult mai rece decât în mod normal la această dată şi abia între 31 ianuarie şi 3 februarie, temperaturile vor creşte de la -5 la 1 grad la valorile nocturne. Ulterior, vremea se va răci din nou, iar temperaturile nocturne vor scădea, în medie, cu 6 grade, în timp ce maximele diurne se vor menţine în jurul unei valori medii de 0 grade Celsius. O uşoară tendinţă de creştere, cu 1…2 grade, se va manifesta abia la sfârşitul intervalului de prognoză.
Va ninge în jurul datei de 29 ianuarie, iar între 1 şi 4 februarie va creşte probabilitatea pentru precipitaţii mixte, de asemena, pe arii extinse.

LA MUNTE. Până spre sfârşitul primei săptămâni, regimul termic se va menţine relativ constant cu medii de -6…-4 grade ale temperaturilor maxime şi de -12, -10 grade ale celor minime.
După 31 ianuarie vremea se va încălzi uşor, spre valori medii cu aproximativ 6 grade mai ridicate pe 2…3 februarie. A doua săptămână de prognoză va fi caracterizată prin temperaturi maxime între -4 şi 0 grade şi minime între -10 şi -7, cu cele mai scăzute valori la mijloc de săptămână.

Va ninge pe 29 ianuarie şi, din nou, în intervalul 1 – 4 februarie. În rest, probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă.

Cele mai citite

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă