7.6 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăSpecialGeorgeta Barbălată l-a anunţat într-un restaurant pe fostul şef SIPI Ilfov despre...

Georgeta Barbălată l-a anunţat într-un restaurant pe fostul şef SIPI Ilfov despre percheziţii

Judecătoarea ICCJ Georgeta Barbălată l-ar fi anunţat într-un restaurant pe fostul şef al SIPI Ilfov Mihai Vlad despre percheziţiile ce urmau să aibă loc la locuinţa acestuia, punându-l astfel în gardă, potrivit unor surse judiciare, transmite Mediafax.

 

Georgeta Barbălată era în relaţii de prietenie „de foarte multă vreme” cu fostul şef al SIPI. În virtutea acestor relaţii de prietenie, judecătoarea i-a divulgat lui Mihai Vlad că pe numele lui ICCJ a emis un mandat de percheziţie la domiciliul acestuia, punându-l astfel în gardă, au declarat pentru MEDIAFAX sursele citate.

Conform surselor judiciare, Georgeta Barbălată s-ar fi întâlnit cu Mihai Vlad într-un restaurant, unde, între altele, judecătoarea ICCJ i-ar fi comunicat lui Vlad aceste detalii confidenţiale.

Procurorii anticorupţie au continuat, luni, cercetările în dosarul în care sunt cercetaţi Marcel Sâmpetru, George Bălan şi Mihai Vlad.

La sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au fost citaţi să se prezinte, luni, Marcel Sâmpetru şi Mihai Vlad. La ieşirea din sediul DNA, cei doi nu au făcut nicio declaraţie.

Avocatul fostului şef al SIPI Ilfov a spus că acesta nu a dorit să discute cu procurorii despre relaţia cu judecătoarea Georgeta Barbălată.

Marcel Sâmpetru a fost citat să se prezinte la DNA pentru a participa la percheziţionarea informatică a unor telefoane mobile şi a altor dispozitive electronice ridicate de anchetatori în urma percheziţiilor din acest dosar.

Surse judiciare au precizat că procurorii anticorupţie au descărcat în serverele DNA mai multe date din telefoanele ridicate la percheziţii, precum şi din cartelele acestora, care urmează să fie analizate.

Potrivit surselor citate, procedura va continua în această săptămână, urmând să fie percheziţionat laptopul lui Marcel Sâmpetru ridicat de la CSM în timpul percheziţiilor.

Judecătoarea Georgeta Barbălată a fost pusă sub învinuire în dosarul penal în care se efectuează acte de urmărire penală faţă de Vlad Mihai, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov şi faţă de procurorii George Bălan şi Marcel Sâmpetru.

Vlad Mihai este acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, George Bălan este cercetat pentru complicitate, iar Marcel Sâmpetru de instigare la această infracţiune.

Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală împotriva judecătoarei Georgeta Barbălată, de la Secţia penală a ICCJ, pentru favorizarea infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie, în 27 iulie fiindu-i aduse la cunoştinţă acuzaţiile.

Conversaţiile grupului constituit din comisarul şef Mihai Vlad – şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Ilfov, procurorii Marcel Sâmpetru şi George Bălan, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov şi liderul PNL Ilfov, Marian Petrache, ar face dovada interesului politic „în aservirea instituţiilor cu atribuţii în combaterea corupţiei şi a marii infracţionalităţi economico-financiare, cu acordul celor chemaţi, cel puţin la nivel teoretic, să asigure evitarea imixtiunilor politicului în activitatea justiţiei”, potrivit procurorilor.

În opinia anchetatorilor, relevant este faptul că discuţiile se poartă între persoane cu putere decizională în sistemul judiciar şi persoane cu funcţii de conducere în interiorul unui partid politic aflat la guvernare.

În urma monitorizării grupului a reieşit faptul că acesta obişnuia să se întrunească într-un restaurant din Bucureşti. Patronul restaurantului era anunţat atunci când se dorea organizarea unei întâlniri şi asigura conspirativitatea întrevederilor, punând la dispoziţie un separeu, precum şi prin preluarea telefoanelor mobile ale celor prezenţi, la solicitarea lor, pentru evitarea înregistrării discuţiilor purtate de ei.

Consiliul Superior al Magistraturii a încuviinţat, în 10 iulie, la solicitarea DNA, percheziţionarea biroului folosit de procurorul George Bălan, membru al CSM, şi a biroului şi locuinţei procurorului Marcel Sâmpetru, detaşat la CSM.

Secţia pentru procurori a CSM a dispus, în 11 iulie, suspendarea din funcţie a lui George Bălan, procuror în cadrul Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, şi suspendarea din funcţie şi încetarea detaşării la CSM a lui Marcel Sâmpetru, procuror în cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Marcel Sâmpetru, detaşat în aparatul tehnic al Consiliul Superior al Magistraturii, Direcţia Resurse Umane, şi-a depus la CSM demisia din magistratură.

Comisarul şef Vlad Mihai, cercetat de DNA pentru divulgare de informaţii secrete către persoane neautorizate, a fost retras de la conducerea SIPI Ilfov şi delegat la DGIPI, unde va desfăşura activităţi specifice care nu presupun accesul la informaţii clasificate, a informat, în 12 iulie, instituţia.

Cele mai citite

Oracle finalizează în România o tranzacție globală de 28,3 miliarde de dolari

Aceasta este cea mai mare achiziție din istoria companiei americane Gigantul american Oracle, al doilea mare producător de software la nivel mondial după Microsoft, a...
00:02:13

VIDEO. Vladimir Putin decorează militari ruși la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin acordă distincția militară „Steaua de Aur” mai multor militari în cadrul unei ceremonii desfășurate la Kremlin, cu ocazia Zilei Eroilor...

Horaţiu Potra, reţinut pentru instigare publică şi nerespectarea regimului armelor

Întrebaţi despre o eventuală legătură între Horaţiu Potra şi Călin Georgescu, avocaţii consilierului au negat categoric existenţa unei conexiuni în acest dosar Horaţiu Potra, consilier...
Ultima oră
Pe aceeași temă