Judecฤtorul Curลฃii Constituลฃionale Acsinte Gaspar a declarat, joi, pentru „Gândul”, cฤ nu a fost consultat privind erata publicatฤ în Monitorul Oficial în 7 august ลi cฤ a cerut convocarea plenului Curลฃii „pentru a clarifia unele lucruri”, potrivit Mediafax.
Acsinte Gaspar a declarat, pentru „Gândul”, cฤ ลi el i-a solicitat preลedintelui Curลฃii o ลedinลฃฤ extraordinarฤ în care sฤ se lฤmurescฤ unele aspecte precum erata publicatฤ la începutul sฤptฤmânii. Judecฤtorul CC a menลฃionat cฤ nu a fost stabilitฤ data exactฤ la care plenul Curลฃii se va reuni, dar cฤ o ลedinลฃฤ ar putea avea loc sฤptฤmâna viitoare, luni sau marลฃi.
„Am solicitat ลi eu domnului preลedinte Augustin Zegrean convocarea unei ลedinลฃe de urgenลฃฤ ieri dupฤ-amiazฤ. Am spus cฤ este bine ca cei nouฤ judecฤtori sฤ se reuneascฤ pentru a clarifia unele lucruri. Dânsul a spus cฤ va face toate demersurile pe lângฤ ceilalลฃi colegi pentru a vedea în ce mฤsurฤ pot fi convocaลฃi. Trebuie sฤ ลฃinem cont cฤ este perioada de vacanลฃe, unii sunt plecaลฃi din ลฃarฤ, alลฃii sunt în ลฃarฤ. Dacฤ nu reuลim sฤ ne reunim toลฃi cei nouฤ judecฤtori, nu are niciun rost. A rฤmas cฤ ne vom reuni la începutul sฤptฤmânii viitoare, luni sau marลฃi, dar sub rezerva ca toลฃi colegii sฤ fie disponibili sฤ participe la ลedinลฃฤ”, a declarat, pentru „Gândul”, judecฤtorul CC Acsinte Gaspar.
Judectฤtorul CC a precizat cฤ nu a mai întâlnit o asemenea eratฤ, dar cฤ nu se poate pronunลฃa pe fond asupra documentului.
„Eu am aflat despre aceastฤ eratฤ de la televizor. Nu-i mai puลฃin adevฤrat cฤ l-am contactat pe domnul judecฤtor Minea ลi l-am întrebat despre ce eratฤ este vorba. Dânsul mi-a spus cฤ era vorba de o referire la o datฤ, la 1 sau 2 august, care se repeta. Mi-a spus ลi cฤ s-a mai introdus ceva. Altceva nu ลtiu, am luat la cunoลtinลฃฤ de la televiziune de conลฃinut. Nu am participat ลi nu am fost consultaลฃi în legฤturฤ cu acestฤ eratฤ, de fapt, rectificare, cฤ este impropriu spus eratฤ. În cadrul actelor normative vorbim de rectificare. Eu, de când sunt judecฤtor, nu am întâlnit în jurisprudenลฃa Curลฃii asemenea erate. Au fost erate pe probleme de erori pur materiale, eroarea materialฤ însemnând un cuvânt, trimitere la un alt articol de lege, chestiuni de genul acesta, dar nu ceva ce afectazฤ fondul problemei. Nu aล vrea sฤ mฤ pronunลฃ acum dacฤ este sau nu vorba de o eroare materialฤ pânฤ ce nu vฤd textul care s-a vrut sฤ fie în cuprinsul acelei hotฤrâri. Trebuie sฤ îmi dau seama în structura acelei hotฤrâri cu celelalte argumente care sunt consecinลฃele”, a declarat Acsinte Gaspar, pentru „Gândul”.
Întrebat de procedura prin care CC poate emite erate, rectificฤri, îndreptฤri ale unor erori materiale, judecฤtorul Axinte Gaspar a declarat cฤ nu doreลte sฤ facฤ alte precizฤri deoarece „intrฤm în chestiuni pur tehnice”.
Judecฤtorul a mai declarat cฤ nu doreลte sฤ îลi depฤลeascฤ statutul de judecฤtor CC. „Noi soluลฃiile le pronunลฃฤm ลi ele sunt publicate în Monitorul Oficial”, a menลฃionat el.
Marลฃi, judecฤtorul CC Ion Predescu declara, pentru „Gândul”, cฤ erata ar fi trebuit aprobatฤ în prezenลฃa tuturor celor 9 judecฤtori, pentru cฤ altfel nu este legalฤ.
Judecฤtorul Ion Predescu a spus cฤ decizia privind emiterea unei erate ar fi trebuit luatฤ în plenul CC, cu toลฃi cei 9 judecฤtori de faลฃฤ ลi cฤ, dacฤ cei de la Monitorul Oficial au nelฤmuriri, trebuie sฤ trimitฤ o cerere pentru lฤmurire cฤtre Curtea Constituลฃionalฤ.
„Trebuie sฤ aลtepte rฤspunsul competent al plenului Curลฃii. Dacฤ s-a luat decizia doar cu cinci prezenลฃi nu este legal, o decizie se ia în cvorum minim cu ลase prezenลฃi. Dacฤ a survenit o problemฤ urgentฤ, Curtea Constituลฃionalฤ poate fi convocatฤ mai devreme de 31 august. Monitorul Oficial poate publica doar dupฤ respectarea cu rigoare a legii. Dacฤ au dubii, pot aลtepta plenul Curลฃii, nu ce a trimis judecฤtorul de serviciu”, a precizat judecฤtorul Ion Predescu.
Miercuri, judecฤtorul constituลฃional Tudorel Toader a declarat cฤ a avut o discuลฃie cu preลedintele Curลฃii Constituลฃionale, Augustin Zegrean, cฤruia i-a solicitat convocarea plenului.
Despre erata solicitatฤ luni, 6 august, de cฤtre conducerea Curลฃii Constituลฃionale în sensul îndreptฤrii deciziei publicate în Monitorul Oficial, judecฤtorul constituลฃional a spus cฤ a aflat din presฤ, la fel ca ลi despre sesizarea Comisiei de la Veneลฃia. „Am aflat ca orice cititor”, a arฤtat judecฤtorul. Judecฤtorul Tudorel Toader a susลฃinut cฤ l-a sunat pe judecฤtorul ลtefan Minea, care asigurฤ permanenลฃa la conducerea Curลฃii, întrebându-l despre eratฤ. Tudorel Toader a precizat cฤ nu a fost „întrebat, consultat despre eroarea materialฤ” sau despre sesizarea Comisiei de la Veneลฃia.
„Am convingerea cฤ lucrurile se vor clarifica. Am avut în aceastฤ searฤ o convorbire cu domnul preลedinte al Curลฃii Constituลฃionale, Augustin Zegrean, cฤruia i-am solicitat convocarea Plenului Curลฃii, pentru lฤmurirea situaลฃiilor, fiind mai mulลฃi judecฤtori care susลฃin acest demers”, a afirmat Tudorel Toader.