15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialGalaţiul are un ambulatoriu modern

Galaţiul are un ambulatoriu modern

Gălăţenii au la dispoziţie un nou ambulatoriu de specialitate, în urma unei investiţii de peste 11 milioane lei din fonduri europene.

 

La Galaţi a avut loc inaugurarea oficială a ambulatoriului de specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”, după finalizarea lucrărilor de modernizare în cadrul proiectului „Modernizare, extindere şi dotare ambulatoriu integrat de specialitate al Spitalului Clinic Sf. Apostol Andrei”, finanţat în cadrul Programul Operaţional Regional 2007-2013.

Bugetul total al proiectului a fost de 11.276.000 lei, din care valoarea aferentă finanţării nerambursabile este de 8,2 milioane de lei, iar cofinanţarea asigurată de CJ – 2,4 milioane de lei. Pe lângă modernizarea a peste 30 de cabinete, a fost construit un nou corp de clădire şi a fost dotat ambulatoriul cu aparatură de înaltă performanţă, precum un angio-RMN cu magnet deschis, videocolonoscop, ecocardiograf, echipamente pentru analize medicale în principalele domenii şi truse pentru intervenţii, de la trusele pentru microchirurgie la cele pentru intervenţii oftalmologice sau ORL.

„Este un proiect greu, dar în acelaşi timp este şi un proiect ambiţios, care duce la scăderea presiunii asupra secţiilor din spitalul judeţean din punctul de vedere al pacienţilor, pentru că preia rezolvarea multora dintre problemele pacienţilor din spital. Pe de altă parte, era nevoie la Galaţi de un astfel de ambulatoriu, care să preia funcţiile celor patru foste policlinici, policlinica judeţeană, policlinica municipală, policlinica cu plată şi cea de la Şantierul Naval”, ne-a declarat preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac. Ambulatoriul va deveni funcţional din luna ianuarie. Policlinica Municipală, care asigura asistenţa medicală pentru locuitorii Galaţiului, a fost desfiinţată abuziv, pentru ca în locul cabinetelor să funcţioneze Facultatea de Medicină, al cărei decan este fostul secretar de stat la Ministerul Sănătăţii Aurel Nechita.    Text Box:

Cele mai citite

Ce să treci pe lista pentru bagajul de maternitate? 10 idei utile pentru viitoarele mămici

Nașterea este un moment unic în viață, un moment plin de emoție pentru viitoarele mămici. Fie că ești la prima experiență sau deja...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

Românii sunt cel mai mult interesați de mașini marca Audi, BMW și Volkswagen 

Deși piața de mașini second hand a cunoscut turbulențe în ultimii ani, aceasta continuă să crească. Inflația și creșterea ratelor dobânzilor au atras cumpărătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă