24.1 C
București
vineri, 17 septembrie 2021

G8: un summit fără consens

Întâlnirea liderilor celor mai mari economii mondiale s-a încheiat fără ca problemele financiare ale zonei euro să fie mai aproape de rezolvare; în ciuda presiunilor făcute asupra sa, Angela Merkel nu s-a lăsat convinsă să renunţe la impunerea măsurilor de austeritate.

 

Furtuna a început pentru cancelarul german încă de vineri dimineaţă, când presa elenă a anunţat că Angela Merkel i-ar fi propus preşedintelui Karolos Papoulias să organizeze, simultan cu alegerile care vor avea loc pe 17 iunie, un referendum asupra rămânerii Greciei în zona euro. Partidele reprezentate în parlamentul de la Atena au lansat atacuri furibunde împotriva lui Merkel, acuzând-o pe aceasta de amestec în treburile interne şi intimidare – deşi purtătorul de cuvânt al cancelarului german a negat existenţa propunerii, după cum relatează cotidianul Die Zeit.

 

Zona euro se pregăteşte pentru plecarea Greciei

 Conform unui alt ziar german, Süddeutsche Zeitung, propunerea unui referendum ar fi fost făcută la începutul săptămânii, însă ea nu ar fi venit din partea lui Merkel, ci a miniştrilor de Finanţe ale statelor din zona euro, care i-ar fi cerut omologului lor grec, Philippos Sachinidis, să aducă în discuţie la Atena această posibilitate. Cancelarul german s-ar fi interesat la preşedintele Papoulias dacă demersul a avut loc – iar de aici s-ar fi dezlănţuit întregul scandal.

Publicaţia germană Der Spiegel a dezvăluit că în cadrul întâlnirii miniştrilor de Finanţe, presiunea acestora asupra lui Sachinidis a fost enormă; „dacă am ţine acum un vot secret asupra rămânerii Greciei în zona euro, marea majoritate s-ar pronunţa împotrivă”, a avertizat premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker. Printre cei mai acizi critici la adresa Greciei s-au numărat Portugalia şi Irlanda, care consideră drept „inacceptabil faptul că în timp ce ele se străduiesc din răsputeri să îndeplinească criteriile impuse de Uniunea Europeană pentru restructurarea bugetelor lor, Grecia continuă să nu îşi respecte cuvântul dat”, după cum relateză Der Spiegel.

De altfel, se pare că răbdarea Europei cu Grecia a ajuns la capăt – şi că doar puţini mai cred la Bruxelles că Atena poate fi salvată. Conform unui articol din cotidianul american Wall Street Journal, pregătirile pentru ieşirea Greciei din zona euro au început deja, atât în cadrul Comisiei Europene cât şi la Banca Centrală Europeană, BCE, şi în ministerele de Finanţe ale statelor membre ale zonei euro. vineri, Comisarul pentru Comerţ, Karel de Gucht, a declarat unui cotidian belgian că atât Comisia cât şi BCE „lucrează la scenarii de urgenţă în cazul în care salvarea Greciei devine imposibilă”. Un purtător de cuvânt al ministerului de Finanţe al Germaniei a întărit spusele lui de Gucht, afirmând că „cetăţenii noştri se aşteaptă să fim pregătiţi pentru orice eventualitate”.

Merkel rezistă presiunilor franco-americane

În aceste condiţii, summitul G8 de la Camp David, unde calmarea crizei care a cuprins zona euro a fost una dintre principalele subiecte de discuţie, nu a avut efectul scontat. În timp ce noul preşedinte francez, Francois Hollande, a argumentat, cu susţinerea Statelor Unite, în favoarea introducerii unor măsuri de învigorare a creşterii economice, Germania nu a cedat – insistând în continuare că problemele Europei nu pot fi rezolvate altfel decât prin continuarea susţinută a măsurilor de austeritate. De altfel, după cum subliniază şi Der Spiegel, chiar dacă Berlinul ar ceda în acest punct şi ar accepta nevoia iniţierii unui program de creştere a conjuncturii, pentru acesta nu ar exista fondurile necesare. Totodată, publicaţia germană este de părere că promisiunea lui Francois Hollande de a creşte cheltuielile bugetare şi de a reduce totodată datoria naţională se va dovedi în cele din urmă imposibil de realizat – şi că preşedintele francez va recunoaşte public acest lucru cel târziu în urma alegerilor parlamentare din iunie.

Pe de altă parte, după o serie de înfrângeri suferite la mai multe alegeri pentru parlamentele regionale, Merkel ar pierde şi mai mult capital politic dacă ar accepta cererea Franţei – indiferent dacă aceasta este întemeiată sau nu. Cancelarul german este obligat să rămână ferm pe poziţie, chiar dacă este, după ce Nicolas Sarkozy a părăsit palatul Elysee, din ce în ce mai singură. „Nu Merkel este izolată, ci ceilalţi”, este citat în Der Spiegel un apropiat al cancelarului. Aşadar, pentru Grecia continuă să nu existe decât o singură alternativă la austeritate: ieşirea din zona euro.

Ultima oră
Pe aceeași temă