Furtuni violente în Franţa şi Belgia

0
65

Furtuni violente au afectat miercuri Belgia şi Franţa, unde au perturbat traficul, au provocat pagube materiale şi rănirea mai multor persoane, iar în unele localităţi s-au anulat manifestările organizate de Ziua Franţei, relatează AFP monitorizată de Mediafax.

Ploile şi rafalele violente de vânt care s-au abătut miercuri după-amiază asupra Belgiei au provocat rănirea mai multor persoane şi au perturbat transporturile la Bruxelles şi mai ales în Valonia, în sudul ţării, a anunţat presa locală.

Un şofer de camion a fost grav rănit miercuri după-amiază după ce un copac a căzut peste vehiculul său în regiunea Erquelinnes din vestul Belgiei.

Intervenţiile pompierilor s-au multiplicat în toată Valonia, în special din cauza drumurilor blocate, a copacilor rupţi sau căzuţi sau a acoperişurilor smulse. În unele zone din Valonia, au căzut aproximativ 70 de litri de ploaie pe metrul cub într-o oră, respectiv echivalentul precipitaţiilor medii pe luna iulie.

La Jodoigne (centru), acoperişul unei şcoli s-a prăbuşit, rănind uşor opt persoane, în timp ce aproximativ 100 de tineri se aflau în clădire pentru un stagiu sportiv. La Ciney (sud), mai multe clădiri publice au fost grav avariate, iar acoperişul bisericii a fost luat de vânt. În cele două comune, a fost declanşat planul comunal de urgenţă, în timp ce oraşul Dinant (sud) a rămas fără electricitate începând cu ora 17.00 (18.00 ora României).

La Liège (est), balul şi concertul prevăzute cu ocazia sărbătorii naţionale a Franţei au fost anulate.

La Bruxelles, circulaţia a fost perturbată către seară, iar în unele sectoare, şoseaua a fost inundată. Tunelurile au fost închise, au căzut copaci şi mai multe linii de autobuz şi tramvai au avut întârzieri importante. La aeroportul din Bruxelles, zborurile au avut întârzieri de aproximativ jumătate de oră în cursul după-amiezii, a declarat purtătorul de cuvânt al autorităţilor aeroportuare, Jan Van der Cruysse.

Reţeaua feroviară belgiană a înregistrat, de asemenea, importante întârzieri pe mai multe rute. Circulaţia a fost chiar întreruptă total pe unele linii. O revenire la normal era prevăzută în cursul nopţii.

Şi Franţa a fost afectată miercuri de furtuni violente care au provocat moartea unei persoane şi rănirea altor câteva.

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a murit şi alte trei femei au fost rănite, dintre care una grav, după ce un copac a căzut într-un camping la Pontailler-sur-Saône (Côte-d’Or).

În Ardennes (nord), regiune afectată de precipitaţii puternice şi rafale de vânt cu viteza de peste 110 kilometri pe oră, opt persoane au fost rănite uşor în sectorul Sedan. În tot departamentul, 20.000 de locuinţe au rămas fără curent electric în timpul furtunii, iar 12.000 erau în continuare private de electricitate în cursul serii.

În nord, patru persoane au fost evacuate la Maubeuge, potrivit prefecturii din Lille, în timp ce la Hautmont, un cuplu a fost rănit uşor.

În paralel, aproximativ 30 de copii care campau în apropiere de Etroeungt, la sud de oraşul Avesnes-sur-Helpe, au fost evacuaţi din motive de securitate şi reuniţi într-o sală municipală.

La Paris, ploile violente au perturbat traficul aerian şi pe cel feroviar regional miercuri după-amiază. Traficul pe aeroportul parizian Roissy-Charles-de Gaulle a fost întrerupt timp de o oră între 14.30 şi 15.30, în timp ce aproximativ 20 de zboruri au fost deviate către Lille, Lyon, Bruxelles. Pe aeroportul Orly, 11 zboruri au fost deviate în cursul după-amiezii.

În Lorraine, furtunile au fost violente pe alocuri începând cu ora 16.00 (17.00 ora României), cu rafale de vânt atingând viteze de peste 100 de kilometri pe oră.

Furtunile au determinat, de asemenea, anularea focurilor de artificii programate de Ziua Naţională a Franţei.