15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialFurtuna a făcut primele pagube, în Arad

Furtuna a făcut primele pagube, în Arad

Locuințe de pe mai multe străzi din municipiul Arad au fost inundate, în noaptea de duminică spre luni, în urma unei furtuni care a rupt și copaci sau crengi, ce au căzut peste autoturisme și cablurile rețelei de electricitate, provocând avarii, informează Mediafax.

Echipaje de pompieri au intervenit în orașul Arad în urma numeroaselor apeluri la 112 făcute de locuitori ale căror case au fost inundate de o ploaie torențială, în timp ce vijelia a provocat și alte pagube după ce a rupt copaci și crengi, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Pompierii au intervenit cu pompe pentru a evacua apa din locuințe situate în mai multe cartiere, precum Micălaca, Vlaicu, Grădiște și Aradul Nou, iar intervențiile s-au încheiat luni dimineață.

În mai multe zone ale orașului, crengi rupte de vijelie sau chiar copaci căzuți au avariat autoturisme și au rupt calburile rețelei de electricitate, generând pene de curent izolate. Avarii în rețeaua de alimentare cu energie electrică au fost înregistrate și în localități de pe Valea Mureșului.

Autoritățile spun că urmează să facă un bilanț al pagubelor provocate de furtună după ce vor primi informații și de la primăriile din județ.

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...
Ultima oră
Pe aceeași temă