11.1 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialFRF: Rapid, 37.000 de lei amendă şi terenul suspendat o etapă

FRF: Rapid, 37.000 de lei amendă şi terenul suspendat o etapă

Clubul de fotbal Rapid a fost pedepsit drastic în urmă incidentelor petrecute în deplasarea de la Buzău, astfel că giuleştenii vor fi nevoiţi să dispute următorul meci de pe teren propriu la o distanţă de cel puţin 60 de km faţă de propria arenă. Pă lângă asta, liderul Ligii 2, Seria 1, va trebui să achite şi o amendă în valoare de 37000 de lei!

În urmă acestor decizii ale Comisiei de Disciplină a FRF, acţionarul majoritar al Rapidului, Adrian zamfir şi directorul de imagine, Lucian Ionescu, şi-au exprimat dezamăgirea printr-un protest postat pe pagină oficială a clubului.

”CLUBUL RAPID BUCUREŞTI SE ARATĂ INDIGNAT DE MĂSURĂ LUATĂ DE CĂTRE FRF DE SUSPENDARE A STADIONULUI DIN GIULEŞTI PENTRU PARTIDĂ CU UNIREA TARLUNGENI ŞI DE APLICARE A UNEI AMENZI DE 37.000 DE RON. CONSIDERĂM CĂ ACEASTĂ ESTE DE FAPT O VENDETTA A FEDERAŢIEI CĂ URMARE A PROCESULUI INTENTAT DE NOI ÎN ELVEŢIA, PROCES CARE, AŞA CUM SPECIFICĂ ŞI MASS MEDIA, POATE ZGUDUI DIN TEMELII FORUL CARE CONDUCE FOTBALUL ROMÂNESC DUPĂ BUNUL PLAC.

PENTRU NOI LUCRURILE SUNT FOARTE CLARE. SE DERULEAZĂ UN PROCES PE CARE RAPID ÎL VA CA‚STIGA, IAR FEDERAŢIA ROMA‚NA DE FOTBAL VA TREBUI SĂ PLĂTEASCĂ PENTRU TOT RĂUL FĂCUT NOUĂ. DECIZIA ABERANTĂ REPREZINTĂ DE FAPT O RĂZBUNARE ŞI O PEDEAPSĂ CU TENTĂ DE AVERTISMENT PENTRU DEMERSURILE NOASTRE. ANUNŢĂM FRF-UL CĂ NU NE VOM OPRI, INDIFERENT DE AMENINŢĂRILE PE CARE LE PRIMIM PERMANENT ŞI DE EXEMPLELE PE CARE LE TOT DAU PE PIELEA NOASTRĂ!” – Adrian Zamfir (acţionar Rapid Bucureşti)
a€œESTE ABERANT ŞI ILOGIC! SUNTEM PEDEPSIŢI STUPID PENTRU AŞA ZISE INCIDENTE PROVOCATE DE SUPORTERII NOŞTRI LA BUZĂU. CHIAR ŞI LOGICĂ UNEI PEDEPSE ABUZIVE PRESUPUNEA SĂ JUCĂM ACASĂ, FĂRĂ SPECTATORI, NICIDECUM PE O ALTĂ ARENĂ, DAR CU PUBLIC. NE ÎNTREBĂM ŞI CARE A FOST MODALITATEA ÎN CARE CALCULELE FRF-ULUI AU DUS LA O AMENDĂ CIFRATA FIX LA 37.000 RON? SUNTEM CURIOŞI ŞI DE MĂSURILE LUATE ÎMPOTRIVĂ CLUBULUI GAZDĂ, DUPĂ CE CETELE DE PAYSANS AU ARUNCAT CU PIETRE ŞI STICLE CĂTRE BANCĂ DE REZERVE ŞI CĂTRE JUCĂTORII RAPIDULUI, TOATE ACESTEA FIIND SPECIFICATE ÎN RAPORTUL ARBITRULUI. CEI CARE CONDUCEM DESTINELE RAPIDULUI AM FOST CUMINŢI, MULT PREA CUMINŢI, MOTIV PENTRU CARE CONDUCĂTORII UNUI FOTBAL ROMA‚NESC VĂI DE CAPUL LUI NE-AU TRANSFORMAT ÎNTR-UN COBAI PE CARE SE EXPERIMENTEAZĂ PERMANENT PEDEPSE ŞI AMENZI!” – Lucian Ionescu (director de imagine Rapid Bucureşti)

Cele mai citite

Două jucătoare din România, în optimile de finală ale turneului de la Roma

România are două jucătoare calificate în optimile de finală ale turneului WTA de la Roma, după ce Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au câștigat...

Cod galben de vreme rea în 14 județe! Care sunt zonele vizate de avertizare

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul zilei...

România asigură peste 20% din consumul din UE la carnea de oaie

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip...
Ultima oră
Pe aceeași temă