-0.4 C
Bucharest
Friday, 8 December 2023
HomeSpecialFranţa cere Rusiei să susţină planul Ligii Arabe pentru criza din Siria

Franţa cere Rusiei să susţină planul Ligii Arabe pentru criza din Siria

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, i-a cerut miercuri, în cursul unei convorbiri telefonice, omologului său rus, Dmitri Medvedev, să susţină “în totalitate” planul Ligii Arabe de a-l convinge pe preşedintele Siriei, Bashar Al-Assad, să renunţe la putere, informează AFP, potrivit Mediafax.

În cursul convorbirii telefonice, Sarkozy a insistat “asupra necesităţii amplificării presiunilor asupra regimului sirian în scopul încetării acţiunilor de reprimare”, precizează Preşedinţia Franţei.

Premierul Rusiei, Vladimir Putin, a reiterat, miercuri, că Rusia nu va accepta nicio ingerinţă străină în Siria, cerând Occidentului şi Ligii Arabe “să nu se comporte ca un elefant într-un magazin de porţelan”.

Cele mai citite

Confruntări cu poliția la un marş al israelienilor de extremă dreaptă din Ierusalim

Confruntări cu poliţia au avut loc la începutul unui marş al israelienilor de extremă dreaptă joi seară la Ierusalim, potrivit martorilor, informează agenţia DPA,...

Ultima oră
Pe aceeași temă