21.7 C
București
luni, 22 iulie 2024
AcasăSpecialFrancois Hollande, în „misiune imposibilă”

Francois Hollande, în „misiune imposibilă”

Decizia Rusiei de a amplasa rachete anti-aeriene ultra-perfecţionate în Siria produce serioase îngrijorări la Washington. Hollande speră să-l convingă pe Putin că viitorul Siriei trebuie să fie fără Assad.

Şeful statului francez, Francois Hollande s-a întâlnit joi seara la Kremlin cu omologul său rus, Vladimir Putin, cei doi lideri discutând despre formarea unei largi coaliţii contra Statului Islamic. Hollande a încercat să îşi convingă interlocutorul rus că viitorul Siriei trebuie să fie fără Assad, mărul discordiei între Rusia şi Occident încă de la debutul conflictului sirian. Preşedintele francez s-a întâlnit deja în această săptămână cu premierul britanic, David Cameron, cu preşedintele american Barack Obama şi cancelarul german, Angela Merkel şi l-a primit joi dimineaţă la Elysee pe premierul italian, Matteo Renzi, înainte de a lua avionul spre capitala rusă. O coordonare internaţională complicată dar pentru Franţa opţiunea este clară – „nu există alternativă, trebuie să spulberăm Statul Islamic”, preciza premierul francez Manuel Valls. O poziţie care a condus Parlamentul să voteze masiv miercuri seara autorizarea continuării loviturilor aeriene în Siria.

Totuşi, coordonarea internaţională a luptei contra SI pare complicată, mai ales după distrugerea, marţi, a unui bombardier rus de către armata Turciei, stat membru NATO şi al coaliţiei anti-SI, pe motivul că avionul violase spaţiul aerian turc. După incident, cel mai grav între Moscova şi Ankara după intervenţia militară rusă în Siria acum două luni, liderii celor două ţări au dorit evitarea unei escalade militare în regiuni,în pofida reacţiilor verbale agresive. Numai că, acest avion doborât a pus în dificultate strategia preşedintelui rus, Vladimir Putin, apărător al lui Bachar al-Assad dar şi partizan al unei coaliţii internaţionale sprijinită pe armatele siriană şi irakiană. Şi mai ales umbreşte strategia preşedintelui Hollande, favorabil unei coaliţii „lărgită” contra SI după atentatele din 13 noiembrie care au făcut 130 morţi la Paris.

La dineul informal între Merkel şi Hollande, miercuri la Elysee, cancelarul german a promis că se va „angaja rapid” şi „alături de Franţa”  în lupta contra grupului jihadist. De partea britanică, premierul Cameron s-a declarat „ferm convins” că Marea Britanie ar  trebui să intervină militar în Siria şi joi a prezentat în Parlament strategia sa înaintea unui vot săptămâna viitoare.

La Washington, preşedintele Obama i-a rezervat o primire călduroasă lui Hollande dar în pofida unei unităţi afişate cu Franţa după atentatele din 13 noiembrie, Hollande pare că nu a obţinut un angajament din partea şefului de la Casa Albă, dincolo de o primisiune de intensificare a loviturilor aeriene şi schimburi de informaţii bilaterale. Obama a exprimat rezerve forte asupra posibilităţii de cooperare cu Rusia asupra Siriei atâta vreme cât nu vor exista schimbări strategice la Putin, devenind foarte ipotetică posibilitatea formării unui comandament unic care ar include Moscova.

Putin se impune?

 Hollande rămâne prins între poziţiile divergente ale SUA şi Rusiei or, distrugerea avionului militar rus de către Turcia complică sarcina şi îndepărtează perspectiva unei apropieri între coaliţia anti-SI condusă de SUA şi cea sub ascultare rusă.  Deplasarea la Moscova a lui Hollande este foarte aşteptată de Putin care doreşte să profite. După atentatele din Paris, Kremlinul a dorit să impună o coaliţie alternativă celei condusă de SUA, Putin văzând o deschidere posibilă când Parisul, traumatizat de atacurile fără precedent, a evocat necesitatea unei „mari coaliţii unice” contra jihadiştilor.

Lşa 23 noiembrie, Putin a fost la Teheran unde şi-a reafirmat susţinerea faţă de preşedintele Assad şi a afişat o „unitate” de vederi cu Ghidul Suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, aliat regional cu greutate. Este clar că Putin îşi susţine propria politică în Siria şi s-a asigurat de susţinerea unor aliaţi înaintea sosirii lui Hollande.

În Raqqa, jihadiştii folosesc civilii ca „scuturi umane”, au ridicat baraje pentru împiedicarea ieşirii din oraş, au tăiat reţelele de telefonie şi Internetul.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă